E un forum pt cei care vor sa zambeasca chiar daca le vine sa planga.... E un forum unde se vor putea descarca emotional, unde isi vor putea lasa imaginatia sa zboare..... E un forum care este "ridicat"pe baza devizei: Rad cand imi vine sa plang
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  GalerieGalerie  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Destine Încrucișate

In jos 
Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul
AutorMesaj
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Destine Încrucișate   Mar Apr 13, 2010 2:00 pm

am primit o invitatie sa imi postez si pe acest forum fic-ul asa ca here I am Very Happy
este un fic inspirat din Naruto Shippuuden, insa ideile imi apartin Surprised
spor la citit si sper sa va placa afro

Capitolul 1


Stătea singură pe banca rece de piatră pierdută în amintiri. Era ghemuită cu genunchii la piept pe aceeaşi bancă pe care el o părăsise în urmă cu 5 ani. Trecuse atât de mult dar pentru ea părea că a fost ieri. Parcă timpul se oprise în loc după seara aceea. Nu putea dormi bine noaptea pentru ca avea mereu acelaşi coşmar: el pleacă, iar ea se simte neputincioasă, nu poate face nimic să-l oprească. Mereu se gândeşte că dacă ar putea da timpul înapoi nu ar mai face aceleaşi greşeli. S-ar fi sacrificat pentru ca el să fie fericit, să-l vadă zâmbundu-i călduros măcar o dată, să nu o mai privească cu aceeaşi ochi negrii şi reci mereu.
O lacrimă fierbinte se prelinse uşor pe obrazul adolescentei şi ea îşi rezemă capul pe genunchi. Nu mai putea suporta. Durerea era prea mare şi nu se putea destăinui nimănui. Nu avea pe cineva atât de apropiat de ea încât să-i spună prin ce trece. Nici măcar cu mama ei nu putea vorbi... . Simţea că trebuie să fugă, să evadeze din acest cerc vicios pe care şi-l crease. Avea senzaţia că îşi pierde minţile şi nimeni nu-i întinde o mână de ajutor să o scoată din suferinţa în care se adâncea zilnic mai mult si mai mult. Nu întrezărea nicio rază de speranţă în întunericul care o înconjurase. Pentru ea nu mai exista asa ceva. Înăuntrul ei totul se destrăma în timp ce pentru ceilalţi părea o persoană veselă şi plină de viaţă. Era un suflet trist în spatele unei măşti zămbitoare.
Era adâncită în gândurile sale încât nu observă că s-a înserat şi că nu mai era nimeni acolo. La un moment dat tresări la auzul unui foşnet. Îşi ridică (,) capul şi deschise ochii. Acei ochi de smarald care odată radiau de fericire acum erau roşii şi scăldaţi în lacrimi. Privi în faţa ei şi la 50 m zări o siluetă. Aceasta se apropia de ea din ce în ce mai mult aşa că fata se ridică în picioare, îşi şterse repede lacrimile şi se uită din nou.
„Nu se poate”, îşi spuse ea. „Acum am şi halucinaţii. Mai bine mă grăbesc să ajung acasă înainte să mai văd şi altceva”. Se întoarse spre sat şi făcu câţiva paşi. Întoarse capul şi privi în urma ei. Nu era nimeni acolo...fusese doar imaginaţia ei. Nu ştia ce să facă în continuare. Era sigură că auzise un zgomot şi nu prea credea că o ia razna. Începu să caute cu privirea ceea ce ar fi putut produce zgomotul, dar afară se înnorase şi luna nu-şi mai putea trimite razele pe pământ. De-abia putea să vadă pe unde merge. Vru să se întoarcă din nou spre sat dar cineva apăru din senin şi o prinse de mâini înainte ca ea să poată reacţiona. Se uită la cel care a prins-o şi nu-l recunoscu. Se întreba ce e cu el acolo şi dacă o confundă cu cineva,când, deodată, băiatul o trase spre el sărutând-o apăsat pe buze. Fata era şocată, nu se aşteptase la asta, dar imediat se enervă şi se smuci din strânsoare. Reuşi să-şi elibereze o mână, concentră chakra în ea şi îl lovi. Impactul l-a aruncat la câţiva metri în spate după care dispăru într-un nor de fum.
„O clonă jutsu?Acum chiar nu mai înţeleg nimic”. Era curioasă să afle cine era în spatele acestui lucru şi se gândea cum să-l descopere. Imediat se auzi un zgomot şi fata se îndreptă în acea direcţie.
-Cine e acolo? întrebă ea. Nu încerca să fugi, nu vei reuşi!
-Sunt Hinata,se auzi o voce aproape şoptită.
Sakura ajunse lângă fată şi îi spuse:
-Îmi pare rău, Hinata. Se întâmplă ceva ciudat şi mă enervează faptul că nu-i dau de cap.
-Nu-i nimic, răspunse Hinata evitându-i privirea. Dacă te pot ajuta cu ceva spune.
-De fapt chiar ai putea să mă ajuţi. Poţi folosi te rog Byakugan-ul şi să cauţi o persoană? Ar trebui să fie în direcţia Porţii de Nord.
-Sigur.
Îşi activă jutsu-ul respectiv şi începu să caute pe cineva care se potrivea cu ce spunea Sakura. Nu găsi nimic aşa că mări aria de căutare. „Stai puţin. Oare chiar e el? Nu cred totuşi. Nu ar avea pentru ce să mai vină aici. A obţinut ce a vrut. Oare ce caută? Mai bine nu-i spun Sakurei cine e”.
-Ei bine...ai văzut ceva?
-Da...în afara satului.
-Mersi. Nu e mare lucru de capul lui nu? Spuse Sakura zâmbind.
„Dacă ai ştii cu cine ai de-a face”, gândi Hinata. „Succes”.
-Nu, nu e mare lucru. Păi....ne mai vedem.

* * *

Pentru a ajunge la Poarta de Nord trebuia să traverseze oraşul. Zis şi făcut, dar după câţiva paşi observă o multitudine de lumini şi începu să audă din ce în ce mai tare vacarmul. Uitase că era un festival în oraş. „Va trebui să o iau pe scurtătură”, îşi spuse şi sări pe acoperişul casei de lângă ea. Începu să sară de pe un acoperiş pe altul bucurându-se de faptul că nu mai era nimeni acolo. Dar la un moment dat cineva apăru în faţa ei. Nu avu timp să reacţioeze aşa că se ciocni de el şi se dezechilibră, dar băiatul o prinse de mână şi o trase înapoi.
-Eşti bine, Sakura? Îmi pare rău că am apărut aşa dar nu te-am văzut la festival şi eram îngrijorat dacă păţisei ceva sau nu.
-Sunt bine, spuse ea. „Idiotule, nu poţi să faci chestia asta cum ţi se năzare. M-ai speriat”. Dar cum ai stiut că sunt aici?
-Păi te-am văzut din întâmplare alergând şi aşa că am început să te urmăresc, încercând să te ajung din urmă. Unde mergeai aşa grăbită?
-Acasă, spuse fata repede cu un ton care o dădea de gol. „Nu am timp de tine, Naruto. Îmi pare rău dar mă grăbesc. Du-te şi lasă-mă în pace.”
-Dar casa ta e în direcţia opusă.
-Voiam să mă plimb puţin înainte să ajung. Singură. „Ce prost minţi, Sakura. Ar trebui să iei nişte cursuri despre cum să minţi.”
-Dacă vrei pot veni cu tine.
-Ce parte din S-I-N-G-U-R-Ă nu ai înţeles? Şi oricum dacă te gândeşti la o întâlnire las-o baltă. Te-am refuzat de atâtea ori. Împacă-te cu ideea şi nu mai insista.
-A...bine, spuse Naruto vizibil afectat de cuvintele fetei. Nu am vrut să te supăr.
Aceste cuvinte îl săgetau în inimă şi îl răneau mai mult decât ar fi crezut ea. Nu o înţelegea câteodată pe Sakura. Nu înţelegea comportamentul ei şi de-asta se oferise să o însoţească.Ţinea prea mult la ea ca să o lase de capul ei şi să păţească ceva, dar ea crescuse şi poate era timpul să aibă grijă de ea şi singură. Imediat un zâmbet larg îi apăru pe faţă şi spuse:
-Să ai grijă de tine, bine?
-Aşa am să fac, spuse ea zâmbind la rândul ei. „Cum mă poate face să zâmbesc aşa tot timpul. Zâmbetul lui e molipsitor. Nu înţeleg cum poate trece peste toate aşa uşor. Poate că el este mai puternic decât am crezut. Eu sunt decât o fată prostuţă care încă mai crede într-o iluzie. Mă agăţ de iluzii şi într-o zi voi pierde legătura cu lumea reală. Sunt slabă şi trebuie să mă schimb. Trebuie!”
După ce se asigură că Naruto nu o mai urmărea îşi continuă drumul. „Poate am fost prea dură cu el. Va trebui să-mi cer scuze.”
Adâncită în gânduri din nou nici nu realiză că a ajuns la Poarta de Nord. „Am noroc....e deschisă.” Se amestecă prin mulţime şi reuşi să iasă neobservată din sat. „Bun...în ce parte să merg prima oară?” Un foşnet se auzi din partea stângă aşa că merse spre sursa zgomotului pentru a vedea despre ce este vorba, dar nu găsi pe nimeni acolo. Mai căută puţin prin zonă dar nu găsi nimic.
„Se pare că a plecat. Mai bine. Şi aşa nu aveam chef să mă lupt acum.” Se rezemă de un copac, se aşeză pe pământ şi se uită spre cer. Norii trecuseră şi luna argintie îşi trimitea razele reci pe pământ. „Se pare că sunt ca luna: oricât aş încerca să radiez şi să transmit căldură sunt la fel e rece şi distantă. Aş vrea să ma schimb, dar cum?”
Stătu şi privi luna mult timp. Ceva o fascina şi de asemenea o calma. Parcă exista o magie, se simţea vrăjită de lumina ei. „Gata Sakura! Ai stat prea mult. Trebuie să te întorci în sat. Zarva de mai devreme a dispărut. E târziu şi lumea se odihneşte. Tu ce mai cauţi aici?” Se ridică de pe pământ şi mai aruncă o privire fugară lunii. Ştia că undeva şi el stă şi priveşte luna. Asta era tot ce îi mai lega acum. Dar încă avea speranţa că ceva se poate schimba, că ziua de mâine aduce numai bucurii şi schimbarea mult dorită.
Făcu câţiva paşi spre sat, dar auzi un zgomot. O crenguţă se rupsese. Se întoarse brusc dar nu zări pe nimeni. „E o pădure ştii? Zgomote ca acestea sunt comune. Nu trebuie să tresari aşa.” Se întoarse din nou spre sat şi începu să meargă cu paşi rari. Simţea că e cineva acolo, dar nu mai avea forţa necesară să verifice.
Auzi nişte paşi în urma ei şi se opri. Nu îndrăznea să se întoarcă să vadă cine e, deşi înauntrul ei îşi dorea acest lucru. La un moment dat persoana din spatele ei deschise gura şi spuse:
-Nu ne-am văzut de ceva vreme, Sakura.
Fata tresări la auzul numelui şi căzu în genunchi. „Nu se poate. Nu...” îşi spuse în timp ce lacrimi fierbinţi îi brăzdau din nou faţa.

stiu ca o sa para ciudat, insadecat primele doua captiole sunt scrise la persoana a treia, dupa care actiunea trece la persoana I...nu va spun mai multe acum, va las sa descoperiti pe parcurs

see ya ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Vin Apr 16, 2010 9:34 am

Well am ajuns si eu in sfarist. Multumesc mult ca mi-ai acceptat invitatia...eu sunt fata de pe empire care ti-am trimis-o. Ficul tau imi place foarte mult. Ai descriere, exprimi frumos sentimentele si dialogul nu este sec. Te astept cu nextul pt ca imi plk sa recitesc ficurile frumoase. Spor la scris!
P.S. Prezinta-te la rubrica I am

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Vin Apr 16, 2010 12:42 pm

Asa:D hehe. Ai un plus: nu ai facuto pe sakura, floare de ciresc, piele de lapte bla bla si nai facuto cea mai tare din parcarea goaal. Hinata e aceeasi ca in tot eauna. Si ai pastreat legatura dintre naruto si Hinata:)) nu lai pus frate sau cine stie ce Smile) Auzim gandurile lor si astfel ne putem da seama ceea ce gandesc si vor. Felul in care ai scris este foarte bun, ai mai avut unele scapari, dar debea detectabile. SPOR la scris si imaginatie:X:X I love you I love you
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Vin Apr 16, 2010 8:59 pm

ma bucur ca va place, desi este prima mea incercare de a scrie:P....oricum sunt capitole vechi, putin neslefuite Very Happy
sper ca nu voi dezamagi cu urmatorul capitol Surprised

Capitolul 2


De ce trebuia să i se întâmple ei asta? De ce acum? De ce atunci când suferi enorm trebuie să apară ceva care să-ţi provoace şi mai multă suferinţă, când ar trebui defapt să o aline? De ce EA? De ce EL?
Mii de întrebări fără răspuns îi treceau prin minte fetei în timp ce stătea nemişcată. I se părea că timpul îngheţase, odată cu el şi natura, numai mintea ei rămânând singura care nu păţise acest lucru.
Deschise ochii şi parcă timpul îşi reluă cursul normal. Auzea din nou foşnetul frunzelor şi câte o bufniţă care era la vânătoare. Nu ştia cât timp trecuse de când stătea aşa. I se păruse o eternitate.Poate că el plecase deja şi rămăsese singură în pădure plângând iar fără rost. Închise ochii şi îl putu auzi respirând. De ce nu plecase? Îşi dorise atât de mult să-l vadă şi totuşi de ce se temea acum să se întoarcă, să-l privească? De ce trebuia să sufere atât pentru el? De ce îl iubea atât de mult? Şi acum când îi putea vorbi, când putea să-l simtă lângă ea nu avea curajul să se mişte.
„Nu trebuie să vadă că sufăr. Dar ce spun? Deja am arătat cât sunt de slabă.” Măcar dacă s-ar fi putut ridica de acolo şi să fugă departe de el, deşi până acum fugise să-l găsească. Dar nu se putea mişca deloc. Parcă privirea lui o ţintuia acolo, neputând să se mişte. „Trebuie să mă ridic şi să-i înfrunt privirea” îşi spuse ea în timp ce reuşi să-şi ducă o mână la ochi şi să-şi şteargă lacrimile. După câteva încercări eşuate reuşi să se ridice, dar rămase cu spatele la el. Respiraţia îi era neregulată, de parcă ar fi făcut un efort extraordinar să se ridice. Ce se întâmpla cu ea?
„Bun...te-ai ridicat. Acum întoarce-te spre el.” Ce uşor era de spus. În cele din urmă făcu şi acest lucru. Inima îi bătea în piept ca o nebună în timp ce ea îşi ridica încet privirea, căutând-o pe a lui. Primul lucru pe care îl văzu era abdomenul lui bine lucrat şi deja simţea cum i se înmoaie genunchii. Dar trebuia să se stăpânească, pentru ca el să nu observe zbuciumul din sufletul şi mintea ei. După câteva secunde, care i se paruseră extrem de lungi, ajunse cu privirea la buzele lui. Ar fi vrut în momentul acela să sară la gâtul lui şi să-l sărute, sperând că şi el îi va răspunde la sărut. Dar nu putea rămâne cu privirea acolo. Ar fi dat de bănuit. Trebuia să-l privească în ochi acum. Dar de ce îi era aproape imposibil să facă asta?
Închise ochii şi când îi deschise îl privi direct în ochi. Simţea cum se topeşte sub privirea lui şi că se pierde într-un abis în ochii lui negrii. Dar era o senzaţie plăcută ce ar fi vrut să dureze o eternitate.
-Sasuke, murmură fata pentru ea, dar burnetul o auzi şi un zâmbet îi apăru în colţul gurii.
Fata observă asta şi îşi mută privirea. Simţea cum sângele i se urcă în obraji şi era sigură că se înroşise. Se comporta ca acum 5 ani. „Nu m-am maturizat deloc. Poate ar trebui să încep de-acum” Se concentră puţin şi îi răspunse pe un ton distant:
-Da, ai dreptate. A trecut ceva timp. Oare din ce cauză?
„Da...asta e.”zâmbi în sinea ei Sakura. Mascase perfect faptul că mai avea puţin şi leşina datorită prezenţei lui. Îşi făcu curaj şi îl privi din nou în ochi, de această dată mai sigură pe ea. Însă imediat ce-i întâlni privirea tot curajul de mai devreme dispăru. De ce se comporta aşa? Simţea din nou cum se pierde în ochii lui şi avea impresia că o hipnotizau, neputând să se mai trezească.
La un moment dat tresări. Îl văzu că începe să se apropie de ea aşa că se dădu câţiva paşi mai în spate. Dar el nu se opri aşa că fata repetă mişcarea, până când în spatele ei apăru un copac. Se lipi cu spatele de el în speranţa că va păstra distanţa dintre ei. Ştia că dacă ar fi vrut, ar fi ajuns într-o secundă la ea. Se simţea încolţită la fel cum o felină se joacă cu prada înainte de a ataca.
Inima începuse să-i bată din ce în ce mai tare şi simţea că mai avea puţin şi îi ieşea din piept. Nu mai putea respira normal şi simţea că are din ce în ce mai puţin aer. Când ajunse aproape de ea, fata incercă să tragă aer în piept,dar nu reuşi. Începu să vadă totul în ceaţă şi se prăbuşi pe pământ. Curând totul se întunecă şi leşină.
* * *
Încercă să-şi deschidă ochii, dar pleoapele erau parcă de plumb şi nu voiau să o asculte. Mai încercă o dată şi când deschise ochii totul era în ceaţă. Clipi de câteva ori şi imaginea începu să fie din ce în ce mai clară. Era tot în pădure. Încercă să se mişte, dar două braţe puternice o ţineau strâns. Întoarse capul şi îşi dădu seama că Sasuke era cel care o ţinea în braţe. Nu ştia cum să reacţioneze. O parte din ea ar fi vrut să rămână acolo în braţele lui până când s-ar fi trezit şi el, dar altă parte îi spunea să plece cât mai repede de acolo. Şi totuşi i se părea că totul este desprins dintr-un vis frumos. Nu avea cum să o ţină în braţe, nu el. Adică acum 5 ani o trata cu indiferenţă totală. Nu credea că e posibil să se schimbe atât. Sau era?
Ca să se convingă îşi ridică uşor o mână şi o îndreptă spre faţa lui. Voia să vadă dacă ceea ce se întâmplă este real sau doar un alt vis de-al ei. Când îi atinse faţa tresări. Nu era un vis. Şi dacă totul era real de ce îi venea să plângă dacă ar trebui să se bucure?
Băiatul se trezi când îi atinse faţa şi deschise ochii. Se uită în jos la adolescenta care stătea în braţele lui. Ea îl privea cu uimire şi spaimă în acelaşi timp, iar niste lacrimi începuseră să-i apară pe obraji. Era atât de firavă şi delicată cum stătea acolo încât nu ştia cum să reacţioneze. Înainte să realizeze îşi puse o mână peste a ei, iar faţa lui de apropie din ce în ce mai mult de a ei. O sărută apăsat pe buze şi fata începu să se zbată, încercând să-l împingă. El îi prinse mâinile de încheieturi şi i le imobiliză. Ea nu se lăsă şi începu să se mişte din nou. În cele din urmă băiatul se îndepărtă de buzele ei şi îi dădu drumul la mâini. Dar a facut o greşeală şi Sakura a profitat de ea. Imediat îi trase o palmă zdravănă peste obraz, se ridică şi începu să fugă.
Voia să fie departe de el. Avea impresia că dinstanţa dintre ei era din ce în ce mai mică, chiar dacă se îndepărta de el. Chiar dacă ar fi fost la un capăt al lumii şi el la celălalt i se părea că este prea aproape de el. Nu îl putea ierta pentru ce făcuse. Profitase de ea şi nu avea de gând să îl ierte vreodată. La un moment dat se opri, sări pe creanga copacului de lângă ea şi rămase acolo. Auzi un foşnet în dreapta ei şi îşi dădu seama că o urmărea. Începu să fugă din nou, sărind de pe o creangă pe alta, dar el nu se lasă şi o urmări în continuare. Ea începu să mărească viteza, încercând din nou să scape de el. După o cursă lungă se opri. Se rezemă de trunchiul copacului în timp ce încerca să-şi tragă sufletul. Făcuse un efort în plus pentru a scăpa de el şi spera că reuşise.
Închise ochii. Încercă să savureze sărutul acela. Îşi trecu un deget peste buzele care încă ardeau de dorinţă. Nu mai simţise aşa ceva până atunci. Mii de fiori îi străbătuseră corpul şi se luptase cu greu să scape de el. Nu numai fizic ci şi cu pasiunea, dorinţa ei nebună şi atracţia dintre ei. Dacă nu ar fi scăpat atunci ar fi cedat şu nu s-ar mai fi putut opri. Atunci Sasuke ar fi crezut că este o femeie uşoară. Dar acum oare ce credea despre ea?
„Se pare că se lasă greu”, zâmbi băiatul în sinea lui în timp ce o căuta prin pădure. „Nu înţeleg de ce a reacţionat aşa. În ochii ei se putea citi dorinţa, iar gesturile o dădeau de gol. Şi totuşi când mi-a răspuns a mascat perfect totul.” Se opri puţin uitându-se de jur împrejur sperând să o găsească. Trebuia să vorbească cu ea şi să clarifice nişte lucruri. „Nu înţeleg nici de ce m-am comportat aşa . Parcă nu mai eram eu. Dar în preajma ei nu am cum să mă comport normal. Toată lumea mea este dată peste cap când mă priveşte în ochi. Un fior mă cuprinde. Nici în faţa unor adversari redutabili nu mă simt aşa lipsit de putere. La fel mă simţeam şi acum 5 ani. Atunci nu am dat importanţă acestui lucru, crezând că este doar imaginaţia mea. Oare chiar aşa era sau încercam să ma mint singur?” Începu să alerge din nou, negăsind-o nicăieri. „Cred că m-a tulburat de prima oară când am văzut-o. Am remarcat de atunci ceva diferit la ea faţă de celelalte fete. Nu era înfumurată şi am ştiut că era singura căreia îi păsa cu adevărat de mine. Pentru celelalte nu eram decât un trofeu de cucerit.”
La un moment dat se opri. O zări ceva mai departe de el stând rezemată de un copac. Nu ştia ce să facă. Să se ducă sau să o lase în pace? „ De ce mă comport aşa? Unde sunt hotărârea şi determinarea mea? Dar nu ma pot duce aşa la ea. După sărut am putut citi în ochii ei trădarea. Se simţea trădată şi folosită.” Îşi duse mâna la obraz unde primise palma. Încă îl ardea, dar îl durea mai mult faptul că ea îi trăsese palma. Ar fi primit cu bucurie moartea dacă în ochii ei nu ar mai apărut niciodată privirea aceea. Îi sfâşia inima, iar ea nu ştia asta.
În cele din urmă se îndreptă spre fată şi se opri în faţa ei, păstrând totuşi o oarecare distanţă. Fata tresări când îl văzu în faţa ei. Era iar cufundată în gânduri şi chiar o surprinse că o găsise aşa repede. Vru să plece din nou, dar el deschise gura:
-Stai, nu pleca, spuse el pe un tin stins şi aproape şoptit.
Inspiră adânc şi strânse din ochi pentru a-şi opri lacrimile ce voiau din nou să curgă. Nu trebuia să se lase influenţată de el. Nu acum.
-De ce aş face asta, Sauske? De ce aş face ce spui tu?
O linişte apăsătoare se aşternu. Băiatul nu ştia ce să spună aşa că îşi mută privirea, gândindu-se la ce ar putea răspunde. Dar nimic nu-i venea în minte. Avea dreptate. Cine este el să-i spună ce să facă?
Se ura pentru ce spusese. După atât de mult timp era cu băiatul pe care îl iubea mai mult decât orice şi tot ceea ce făcea era să îl îndepărteze de ea. Ar fi vrut să se întoarcă spre el, să-l privească în ochi şi să-i spună că totul a fost o glumă, o prostie din partea ei, dar nu putea. Trebuia să meargă până la capăt acum că începuse aşa.
-Când te-am rugat, te-am implorat să nu pleci din sat, tu m-ai ascultat? Normal că nu. Singurele cuvinte pe care le-ai rostit au fost decât “Mulţumesc, Sakura”.
Se întoarse în sfârşit cu faţa spre el. Lacrimile îi curgeau din nou pe obraji, dar nu-i păsa. Trebuia să o vadă aşa cum era, nu cineva ce ar pretinde că ar fi. Trebuia să clarifice totul o dată pentru totdeauna, indiferent de ce se va întâmpla după.
-Nu te-ai gândit la sentimetele mele, la cât am suferit şi cât am plâns? Se pare că nu. Tot ceea ce îţi doreai era răzbunare. Tu erai universul meu, Sasuke. Când ai plecat eu...,începu să plângă şi mai tare şi nu mai putu continua ceea ce voia să spună.
-Îmi pare rău, Sakura, spuse el pe acelaşi ton rece şi distant.
-Îţi pare rău, nu? Doar atât poţi să spui? începu să ţipe fata. Deci eu nu am reprezentat şi nu reprezint nimic pentru tine. Sunt numai Sakura Haruno, fosta colegă din Echipa 7, fraiera care te iubeşte, deşi nu meriţi aşa ceva din partea nimănui.
Băiatul o privi cum ridică tonul şi cum se enrvează, fără să schiţeze nimic pe chip. Dar când fata recunoscuse că încă îl mai iubeşte îşi încleştă pumnii, pentru a se controla. După ce Sakura termină ce avea de spus el îşi mută privirea în pământ fiind afectat de cuvintele ei. În sufletul lui era acum un amalgam de sentimente pe ca re nu credea că e capabil să le mai simtă, totul datorită ei.
Îl privi în ochi aşteptând o reacţie din partea lui, dar când îşi mutase privirea îşi dăduse seama că nu se va întâmpla aşa ceva.Oftă uşor gândindu-se că şi-a făcut iluzii deşarte.
-Voi pleca din ţară într-o săptămână şi nu mă voi întoarce înapoi niciodată.
-Poftim? Ce vrei să spui cu asta?
-Nu trebuie să-ţi dau explicaţii. Oricum degeaba mă veţi căuta, nu mă veţi găsi. Aşa că mai bine o lăsaţi baltă acum.
Sasuke dispăru într-un nor de fum lăsând în urmă numai durere şi regrete. Pe moment Sakura nu făcu nimic, fiind prea şocată de ce auzise. După ce se dezmetici puţin începu să plângă din nou. La început câteva suspine care în curând s-au transformat în lacrimi amare.
-TE URĂSC, SASUKE, MĂ AUZI? TE URĂSC. De ce mi se întâmplă mie toate astea?
Căzu iar în genunchi nemaiavând forţa necesară să se ţină pe picioare. Lacrimile îi curgeau pe obrajii fierbinţi, dar nu o mai deranja. Îşi promisese că este ultima oară când mai plânge pentru el. "Ce voi face acum când ştiu că nu te voi mai căuta? Scopul meu în viaţă a dispărut odată cu tine. Nu văd de ce aş mai trăi." Scoase un kunai şi îl îndreptă spre inimă. "Îmi pare rău că fac asta fără să-mi fi luat rămas bun de la ceilalţi. Adio Naruto. Îmi pare rău acum că nu am acceptat niciodată să ies cu tine. Poate tu m-ai fi putut ajuta să-l uit pe Sasuke, dar nu vom ştii niciodată. Adio Tsunade-sama. Regret că te voi dezamăgi Ştiu cât de multe aşteptai de la mine. Adio prieteni. Adio Konoha. Sper să nu mă uitaţi aşa uşor. Adio Sasuke. Sper să găseşti pe cineva care să te iubească la fel de mult ca mine şi să-i împărtăşeşti sentimentele. Regret că nu am fost eu aceea." Inspiră aânc şi privi spre kunai. Oare asta era soluţia? Se concentră câteva secunde, făcându-şi curaj. Îşi luă puţin avânt pentru a fi sigură că termină dintr-o lovitură. Închise ochii şi împinse kunai-ul spre inimă. O ultimă lacrimă se prelinse în timp ce arma se apropia din ce în ce mai mult de trupul fetei.

asa cum a mai spus, din capitolul urmator actiunea se va schimba si va fi din punctul de vedere al Sakurei
spor la citit study study

see ya ^_^


Ultima editare efectuata de catre funky_angel in Sam Apr 17, 2010 12:13 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Apr 17, 2010 6:50 am

"tragă aer în aer,dar" corecteaza acolo!
Deci ce faci ? Ce faci? Ma lasi in pom asa, ce faci se sinucide?BueySakura esti loca, mama draga! Sotopppp! Muamaaaa dar sasuke il iubeste. P ebune daca ma gandeam ca asta va face , pe bune. E prea trist, sutn prea triste sentimentele lor. Nu se mint, nu ascund, dau totul. Si acum fata st ama va tine cu ipoteze pana posteaza. affraid

Despre modul de scriere al acestui capitol nam ce comenta, a fost mai atent verificat de tine. Sau mai atent scris Smile) Tine-o tot asa! si chiar mai bine
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Apr 17, 2010 10:37 am

Deci ajung si eu....Well ai descris frumos si trebuie sa recunosc ca imi plk destul de mult de Sakura cu plusurile si cu minusurile ei. Dialogul a fost placut si nu ai grabit actiunea. Astept nextul cu nerabdare.....

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Apr 17, 2010 12:31 pm

ca sa nu va las in asteptare, poftiti capitolul 3:D...le postez cam rapid pentru ca vreau sa ajung la zi cu capitolele, sa pot posta la fel pe toate forumurile

Capitolul 3


Mă trezesc brusc şi deschid ochii. Privesc spre tavan încercând să-mi revin si cu greu reuşesc să mă ridic în fund. Observ că respir sacadat, că sunt udă leoarcă şi constat că am avut un nou coşmar. Totul pare atât de real încât uneori nici nu realizez care este realitatea şi care coşmarul. De două luni sunt bântuită de aceste vise ciudate care nu-mi dau pace. De fiecare dată mă trezesc înainte de a se termina, dar din păcate finalul este previzibil:eu mor. Deşi acţiunea diferă sunt sigură că se termină la fel. La început nu am dat importanţă acestui lucru, crezând că este ceva normal, dar acum încep să mă treacă fiori numai când mă gândesc.
Întorc capul şi mă uit la ceas: 2:17 A.M. Scap o înjurătură printre dinţi şi oftez adânc. Dau pătura la o parte şi mă ridic anevoie, dar nu aprind lumina sperând ca somnul să nu-mi treacă aşa uşor. Încerc să mă îndrept spre baie şi normal că încep să mă împiedic de diferite obiecte din camera scufundată în întuneric. După câteva minute de mers pe dibuite găsesc clanţa şi imediat găsesc şi întrerupătorul. Aprind becul şi deschid uşa. O lumină orbitoare mă întâmpină, strâng cât pot de mult din ochi şi păşesc înăuntru. Încet, încet vederea mea se obişnuieşte cu lumina şi camera devine mult mai clară. Merg încet spre chiuvetă şi deschid robinetul. Aştept puţin, timp în care ascult cu ochii închişi cum curge apa. Detesc mai mult ca oricând acest sunet aşa că opresc robinetul, mulţumindu-mă cu ce s-a strâns până acum. Îmi scufund mâinile în apa călduţă şi iau puţină în palme, după care îmi dau cu ea pe faţă. Închid ochii şi inspir adânc. Îmi sprijin mâinile pe chiuvetă şi mă uit în oglindă. Faţa care mă priveşte înapoi mă sperie. Un chip palid şi tras se reflectă. În jurul ochilor sunt nişte cearcăne vineţii şi imense, iar buzele îmi sunt crăpate. Arăt atât de deplorabil încât îmi vine greu să mă recunosc şi mă gândesc cât de rău am ajuns din cauza acestor coşmaruri.
Mă uit la mâini pentru a fi sigură că totul e în ordine. Pentru o secundă am impresia că sunt pline de sânge, lucru care mă sperie de moarte. Deschid imediat robinetul si încerc să îndepărtez lichidul rubiniu. Astept ca apa să se coloreze roşiatic, dar nimic nu se întâmplă. Oftez din nou când ajung la concluzia că ochii îmi joacă feste şi hotărăsc să mă întorc în pat. Ies din baie şi sting lumina. Din nou bezna se aşterne peste camera mea, parcă şi mai densă. Fac câţiva paşi şi mă împiedic de un scaun. Acesta cade cu un zgomot asurzitor pentru mine. Blestem obiectul care nu mi-a făcut nimic şi merg mai departe. Îmi dau seama că am ajuns aproape de pat deoarece simt covoraşul pufos de lângă el. Fericită că nu am mai dărâmat nimic mă grăbesc să mă întind din nou şi dau peste o noptieră. Aud cum cade ceva, dar nu-mi dau seama ce anume, aşa că înaintez. Cu câţiva paşi în faţa patului calc pe o carte deschisă, de care nu-mi aminteam să fi fost acolo, şi câteva pagini foşnesc sub greutatea mea. Mă aplec încet şi o iau în mână.
Ajung la pat, aprind veioza şi mă uit din nou la cartea din mâna mea. Un zâmbet şters apare pe chipul meu obosit când îmi dau seama că este vechiul meu jurnal. Îi răsfoiesc rapid paginile îngălbenite de vreme şi simt cum fantoma trecutului mă curpinde. Sunt câţiva ani de când am încetat să-mi aştern gândurile pe hârtie, dar totul pare mult mai îndepărtat. Mă opresc la o pagină şi privesc cu nostalgie şi tristeţe rândurile care o umplu. Încerc să citesc ceva, dar nu reuşesc, cuvintele amestecându-se în faţa mea; mă enervează acest lucru aşa că încep să rasfoiesc din nou. Mă opresc la o pagină îndoită şi mă încrunt uşor. Era pagina care probabil foşnise cănd călcasem pe el. Am devenit atât de neordonată încât nici de jurnal nu mai pot avea grijă cum trebuie.
Închid ochii şi simt cum somnul mă cuprinde. Fără să-i mai deschid mă întind uşor, trag pătura peste mine şi adorm aproape imediat.
* * *
- Sakura, deschie uşa!
Aud ca prin vis nişte bătăi în uşă. Devin din ce în ce mai puternice şi iritante aşa că deschid încet ochii. Fără să mă ridic privesc leneşă spre ceas şi am un şoc: 11:48 A.M. Sar ca arsă din pat şi mă îndrept spre uşă, întrebându-mă cine m-ar putea aşa devreme.
- Deschide, nu auzi? Ştiu că eşti acolo.
Încep să alerg ca o bezmetică prin casă neştiind dacă să deschid uşa sau să mă schimb de pijamale mai întâi. Aş prefera să-mi schimb pijamalele (arăt bine în ele, dar nu trebuie să ştie toţi), dar bătăile devin din ce în ce mai insistente aşa că mă îndrept grăbită spre uşă. Mă uit pe vizor şi văd un cap blond care se agită. Imediat un zâmbet ştrengar îmi apare pe faţă, unul din puţinele din ultimele luni. Încep să chicotesc uşor, dar mă opresc când aud din nou vocea, de data aceasta parcă mai nervoasă:
- Sakura, te aud cum râzi. Să ştii că nu găsesc nimic amuzant. Ai de gând să mai râzi mult sau binevoieşti sâ-mi deschizi uşa?
- Imediat, am răspuns încercând să nu râd mai tare.
Am învârtit cheia în broască şi m-am dat câţiva paşi mai în spate. Imediat ce uşa a fost descuiată Ino a apăsat pe clanţă şi a deschis-o cu putere, izbind-o violent de perete. Am tresărit involuntar la zgomotul produs gândindu-mă ce norocoasă am fost că nu am stat în calea uşii. M-am uitat la Ino şi m-a pufnit râsul. Avea faţa roşie, asortându-se perfect cu inimioarele de pe bluza mea de pijama, iar câteva vene erau proeminent pe tâmplele ei.
- Ai de gând să intri sau să stai în usă? am întrebat abţinându-mă cu greu să nu râd.
Nu răspunse, în schimb intră şi închise uşa în urma ei. Am încercat să o provoc şi mai mult aşa că am deschis din nou gura:
- Şi...ce e cu vizita asta atât de „matinală”? am spus prefăcându-mă că mă întind şi casc.
Întrebarea mea avu efect, Ino tremurând acum de nervi. Un rânjet plin de satisfacţie îmi apăru pe faţă, iar asta păru să o înfurie şi mai tare. Uitându-mă la ea m-a pufnit din nou râsul, nemaiputând să mă opresc de data asta.
- Ai idee de ce am venit? şuieră printre dinţi, încercând să rămână calmă.
- Nu, am răspuns ironic.
Oftă adânc, dându-se bătută, iar eu zâmbi şi mai larg. Mă simţeam bine în compania ei. Mă făcea mereu să râd, chiar şi când nu era cazul, de exemplu acum. Eram prietene bune de ceva timp, mai precis de când renunţase la Sasuke şi începuse să iasă cu Neji. Nu ştiam cât avea să dureze relaţia lor, dar măcar nu se mai gândea şi la altceva şi puteam fi prietene.
- M-a trimis doamna Tsunade, spuse ea. Iar ai întârziat.
-Acum că aduci vorba de asta chiar am făcut-o lată. Zâmbetul îmi dispăru la fel de repede cum a apărut. Dar e prima oară când am avut un somn normal în ultimul timp.
- Încă mai ai probleme cu asta, nu? Mă întrebă cu o urmă de îngrijorare în glas.
-Da, am răspuns tristă. Apoi am început să-i povestesc visul, evitând totuşi partea cu sărutul.
Cât timp am povestit - m-a surprins cât de mult mi-a luat – m-am schimbat în haine potrivite, m-am aranjat şi am mâncat ceva. După ce am terminat de vorbit Ino rămăsese cu gura uşor deschisă şi cu privirea aiurea. Am făcut câteva semne cu mâna, iar ea a tresărit.
- Scuze, spuse ea. Încercam să mă gândesc cum ar fi în locul tău. Nu cred că e prea plăcut
- Să ştii că nu e, i-am răspuns glumeţ, dar o urmă de tristeţe se simţea în glasul meu.
După ce m-am mai învârtit puţin prin casă, încercând să fac ceva ordine, m-am întors zâmbind către Ino, care mă privise amuzată tot acest timp.
-Sunt gata.
-Era şi timpul. Eşti cam leneşă.
Am scos limba în timp ce mi-am trecut mâna prin păr. Era un obicei de când eram mică de care nu puteam să scap.
-Aaa...era să uit, am spus trăgându-mi o palmă peste frunte. Trebuie să trec pe-acasă la ai mei.
- Dacă vrei pot veni cu tine, se oferi ea.
- Sigur. Dacă nu te deranjează.
Am uitat să spun că acum locuiam singură. Mă mutasem într-un apartament acum 5 ani şi nu mă deranja că stăteam singură acum. Nu era tot timpul aşa, iar locu lacela era încărcat de amintiri. În acest apartament toţi prietenii mei şi-au anunţat găsirea “sufletului pereche”: Naruto şi Hinata, Ino şi Neji, Shikamaru şi Temari. Ce ironie... Eu am fost prima care credea că îşi găsise jumătatea, dar m-am înşelat amarnic. A trebuit să mă bucur pentru fiecare în parte şi să par entuziasmată, în timp ce inima mea sângera şi zvâcnea de o durere mult prea veche.
Tot drumul până acasă – tot mai consideram casa părinţilor mei un cămin – Ino a pălăvrăgit despre Neji.
- Ţi-am spus vreodată ce suflet mare are Neji şi cât de tandru e cu mine?
- Da, Ino, am spus plictisită. Cam de vreun milion de ori.
Am început să râd din nou şi am rămas şocată că am făcut o glumă. Clar: Ino are efect benefic asupra mea.
- Şi ce contează, Sakura. Mă gândeam că poate ai uitat şi am vrut să-ţi reamintesc.
- Mersi Ino, dar nu cu memoria am eu probleme, am spus pe un ton plin de amărăciune.
Păru uşor supărată pe ea că a adus vorba de asta, dar imediat schimbă subiectul.
- Şi de ce mergem la ai tăi până la urmă? Încă nu mi-ai spus motivul.
- Mi-au spus că a venit un plic pe numele meu la ei acasă.
- Şi ai idee ce conţine? mă întrebă fără să-şi ascundă curiozitatea din glas.
- Nu am nici cea mai vagă idee. Mama mi-a spus că nu l-au deschis.
Păru uşor dezamăgită de răspunsul meu, dar schiţă un zâmbet.
- Îmi vei spune şi mie, nu? Ştii tu, când îl deschizi.
- Desigur, am spus pe un ton vesel. Vei fi prima care va afla.
Speram să-i pot spune, având în vedere că acum nu-şi mai încăpea în piele de fericire.
Am mers câteva minute în linişte, după care Ino sparse tăcerea.
- Mâine ce planuri ai? mă intrebă cu un zâmbet larg pe faţă.
- Ăăă. Nu stiu. Ar trebui să am?
- Să nu-mi spui că ai uitat şi când e ziua ta, îmi spuse de-a dreptul şocată.
Ups, chiar uitasem.
- Sigur că nu. Ne vedem toţi la mine, ca de obicei. Te poţi ocupa tu de organizare? Am rugat-o uitându-mă la ea cu puppy eyes. (inţelegeţi ideea nu?)
- Hmm. Păru să dezbată problema. Nu fac aşa în fiecare an, prostuţo?
- Ba da, dar mă gândeam că te-ai plictisit.
- Niciodată, îmi spuse cu reproş.
- Mersi, Ino.
- Oricând, scumpo, oricând.
Am ajuns acasă şi am bătut la uşă. După câteva secunde se aud nişte paşi grăbiţi şi o voce familiară:
- Vin imediat.
Uşa s-a deschis şi în prag apare mama mea. Este o femeie de 50 de ani, dar arată mult mai tânără. Poate cele câteva fire de păr argintii rebele care ies din cocul elegant prins la spate ar fi trăda-o, dar contrastul dintre parul ei roşcat şi ele îi dau o eleganţă aparte. Faţa ei ca spuma laptelui e aproape la fel de fină şi netedă ca a mea şi doar câteva încreţituri uşoare la colţul ochilor sunt vizibile. Ochii verzi şi pătrunzători sunt prea tineri pentru anii ei şi încă păstrează un mister. Avea un zâmbet blând pe faţă, dar o uşoară uimire îi apăru când mă văzu.
-Sakura, spuse ea încurcată.
Mă deranjă tonul ei, dar având în vedere cât de "des" treceam pe-acasă era normal să se comporte aşa.
- Şi eu mă bucur să te văd, mamă. De ce eşti aşa surprinsă?
- Ăăă.. Nu te-am văzut de mult timp. Nici pe tine, Ino. Mă bucur că aţi venit amândouă.
- Şi eu mă bucur să vă revăd, doamnă Haruno. Arătaţi foarte bine astăzi.
- Vai, Ino, spuse ea ruşinată. Nu e nevoie să mă minţi. Ştiu că nu mai sunt chiar tânără.
- Dar aşa e, mamă.
Avea o strălucire diferită în ochi, iar faţa îi radia de fericire. Arăta mult mai bine ca mine.
- Şi care e motivul vizitei?
- Mai ţii minte plicul acela pe numele meu?
- Şi eu care credeam că ai venit pentru mine, spuse râzând uşor.
Am râs şi eu cu ea, deşi vedeam urma de durere din zâmbetul ei.
- Nu vreti să intraţi să bem un ceai?
- Îmi pare rău, dar chiar nu putem acum. Trebuie să ajungem la doamna Tsunade.
Oftă uşor, arătând resemnată.
- Bine atunci. Aşteaptă puţin să caut plicul.
Am stat câteva minute în hol, timp în care mama căuta disperată plicul. Alerga pa scări, când la etaj, când la parter, şi de fiecare dată când trecea pe lângă noi zâmbea nervos. Nu pot să nu spun că am urmărit toată scena cu un zâmbet pe faţă.
- L-am găsit, aproape strigă ea de la etaj şi am auzit-o alergând spre scări. Nici nu-mi aduc aminte să-l fi pus acolo.

sper sa va placa clown

see ya ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Apr 17, 2010 1:36 pm

Well chiar ma bucur ca nu ne-ai mai lasat sa asteptam. Ma amuza schimbul de replici dintre fete si ma bucur ca se inteleg. Sentimentele sunt expuse frumos, actiunea nu e grabita si dialogul a fost bun. Ce pot sa zic....astept nextul :-* Si noi capitole =))

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mar Apr 20, 2010 11:27 pm

SOC soc soc....era un vissss???Un vis:)) mai da ep spate la asta pe bune:)) nu ma asteptam chiar la bomba asta What a Face e suuper. Capitlul nu a avut greseli din cate am obs, o sal mai iau o data la puricat Smile) dar mie somn si promit ca data viitoare sa fiu rea...bnc at pot eu ca nu prea am dc:D ce este oare in plic?
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mier Apr 21, 2010 7:29 am

ma bucur ca te-am surprins fake_fate...asta a fost si intentia mea...ca sa n-o mai lungesc, poftiti capitolul 4


Capitolul 4


După ce am luat plicul şi am plecat m-am simţit ca şi cum aş fi fost înconjurată de o ceaţă densă. Eram atât de concentrată de ce ar putea fi înăuntru şi atât de determinată de a-l deschide acasă încât m-am speriat când m-am trezit în faţa uşii căutând cheia să descui.

Nu am nici cea mai vagă idee despre ce a vrut Tsunade, deşi pot să jur că am auzit-o urlând la mine. Am intrat, am încuiat uşa şi m-am îndreptat spre geam, fiind prea leneşă să ajung la intrerupător. M-am uitat cu atenţie la plic pentru prima oară. Pe o parte era scris numele meu cu o caligrafie elegantă şi puţin intimidantă.
Am ezitat puţin înainte să-l deschid şi am tras aer în piept. Înăuntru era o bucată de hârtie împăturită. Am desfăcut-o uşor şi am remarcat acelaşi scris uşor înclinat spre dreapta. Am citit cuvintele în timp ce ochii mi se măreau din cauza şocului. Când am terminat, foia mi-a scăpat din mână şi m-am prăbuşit pe podea.

Nu ştiu cât am stat amorţită acolo, dar în timpul acesta o grămadă de gânduri mi-au trecut prin minte. În primul rând cât de norocoasă am fost. Dar ceea ce mi se intâmplase nu mai ţinea de noroc. Tindeam să cred că e mâna destinului. Era singura explicaţie pe care o puteam găsi, iar dacă mă înşelam înseamnă că halucinaţiile mele au devenit foarte bogate. Am deschis uşor ochii fiind convinsă că mintea mea îmi joacă feste, însă bucata de hârtie de lângă mine mi-a dovedit contrariul.

Am gemut uşor când am luat-o în mână şi am citit-o din nou. “Imposbil” m-am gândit. Ştiam exact la ce se referea şi m-am întors brusc să văd cât e ceasul: 21:55. Mai aveam 5 minute. Am sărit în picioare ca arsă şi am fugit spre uşă. Am trântit-o după mine şi am continuat să alerg pe stradă. Nu mi-am dat seama înainte de a pleca de faptul că ploua, iar acum era prea târziu să mă întorc după pelerină.

Era o ploaie deasă cu stropi mari şi grei. Alergam cât puteam de repede în timp ce picăturile se izbeau brutal de mine îmbibându-mi hainele cu apă şi lipindu-le de corp. Am început să respir pe gură din cauza efortului şi aburul alb apărea la fiecare expiratie. Deşi era sfârşitul lui mai temperatura era destul de scăzută aşa că am început să tremur uşor.

Ştiam că nu voi ajunge la timp şi simţeam lacrimile înţepând-mi ochii, dar încercam să le reprim. Am rememorat conţinutul biletului anonim şi nu am putut să mă mai abţin. Lacrimile fierbinţi se amestecau cu picăturile de apă deja existente pe chipul meu.

“Simţi că nu mai ai nicio şansă sa fiţi împreună. Te înşeli. Mai ai o şansă, deşi minusculă. Dacă îl iubeşti cu adevărat vei fi la ora 22 pe 29 mai unde drumurile voastre s-au despărtit. Cu puţin noroc se vor intersecta din nou. Dacă vei lipsi poţi să-ţi iei adio de la el.”

Mă simţeam ca şi cum aş fi fost într-unul din visele mele, deşi nimic nu semăna. În fiecare vis era senin şi puteai vedea luna. Acum ploaia deasă mă biciuia cu mii şi mii de stropi în timp ce alergam pe străzile cufundate în întuneric.În vise nu ştiam de el până în momentul în care apărea în faţa mea. În realitate era o certitudine pentru cine înduram asta.

În cele din urmă am ajuns, gâfâind şi extenuată.M-am uitat în jur, dar nu era nimeni. M-am aşezat pe o bancă-aceeaşi bancă de acum 5 ani-şi am închis ochii în timp ce încercam să mă calmez. Am încercat să ascult în jur, în speranţa că voi auzi ceva, dar în afară de ploaie nu era nimic.

Am aşteptat 10 minute crezând că nu a ajuns, dar cu fiecare minut care trecea simţeam cum se zdrobesc mugurii de speranţă. În cele din urmă am dat frâu liber lacrimilor. Ştiam că am ratat ultima şansă de a avea vreun viitor legat de al lui, aşa că nu-mi mai păsa ce se întâmplă cu mine. Atât de aproape şi totuşi atât de departe. Trebuia să mă resemnez cu gândul că viaţa mea va fi mereu pustie şi întunecată. Dar îmi era imposibil să mă obişnuiesc cu aşa ceva şi simţeam cum mă scufund în oceanul de durere.

După un timp m-am ridicat. Eram atât de ameţită încât simţeam că mă voi prăbuşi. Dar asta nu s-a întâmplat. Am început să-mi târăsc piciarele, având umeri pleoştiţi şi resemnarea ieşind prin fiecare por. După câţiva paşi am auzit un râset uşor în spatele meu. Am recunoscut imediat vocea, chiar dacă ploaia estompa aproape toate sunetele. Era vocea lui. Se întorsese până la urmă. Râsetul lui era ironic şi m-am gândit cât de jalnică eram, chiar patetică. Dar am avut şi o mică revelaţie. Nu el scrisese biletul. Totuşi râsetul său ironic m-a durut mai mult decât credeam.

Mi-am muşcat buza pentru a nu plânge din nou. Încercam să par puternică şi să nu-mi las sentimentele la vedere, dar nu păcăleam pe nimeni. Aşa că m-am întors spre el cu privirea în pământ simţindu-mă ca la execuţie, aşteptând călăul să se apropie. Corpul îmi tremura de frig, de frică şi din cauza suspinelor care erau din ce în ce mai dese.

A râs din nou şi am ridicat involuntar privirea. Un sentiment nou m-a cuprins şi înainte să realizez alergam deja spre el. Nu am apreciat cum trebuie distanţa şi m-am ciocnit violent de el, lucru ce l-a dezechilibrat, făcându-l să cadă pe spate. Aveam faţa pe pieptul său şi am tras aer în piept. Parfumul său mi-a invadat nările şi am simţit cum sângele mi se electrizează. Îmi era jenă de ce făcusem şi simţeam cum îmi ard obrajii.

Aş fi rămas aşa pentru eternitate şi tot nu mi-ar fi fost de ajuns. Mă simţeam atât de bine încât nu voiam ca ceva să strice acest moment unic. Am riscat şi am ridicat privirea pentru a-i vedea chipul. Faţa îi era inexpresivă, trăsăturile lui îngheţate semănând foarte bine cu o mască. M-am simţit respinsă şi am simţit imediat nevoia de a mă ridica de acolo, de a mă separa de ceea ce probabil era ultima clipă de fericire din viaţa mea. Mi-am pus mâinile de o parte şi de alta a capului său şi m-am sprijinit în ele. Preţ de câteva secunde m-am uitat fără frică în ochii lui sperând să găsesc ceea ce ştiam deja că e imposibil să existe. Am vrut să mă ridic, dar corpul meu acţiona separat de gânduri şi nu-mi mai asculta comenzile. Am încercat să mă opun, însă inevitabilul s-a produs.

Buzele mele s-au unit cu ale lui, atingându-le mai uşor ca aripa unui fluture. Eram şocată – puţin spus – de gestul meu, dar nu puteam da înapoi acum. Sângele mi-a îngheţat aşteptând reacţia lui, dar s-a transformat aproape instantaneu în lavă fierbinte în momentul în care mi-a răspuns la sărut. La început brutal, lacom, cu o dorinţă aproape sălbatică îşi zdrobea buzele de ale mele în timp ce mâna sa dreaptă se plimba pe spate, iar stânga era în părul meu. Mă simţeam ameţită, uitasem cum să respir, iar ploaia deasă se simţea ca o atingere uşoară pe pielea mea înfierbântată.

Nu ştiu cât a durat sărutul. Părea că timpul s-a oprit în loc şi nu avea să-şi reia ritmul prea curând. Foarte delicat şi-a desprins buzele de ale mele şi am început să respir sacadat. Aveam ochii închişi, fiindu-mi prea frică să-i deschid. Totuşi i-am deschis, nerăbdarea luând locul fricii de mai devreme. M-am uitat din nou în ochii lui şi am observat o sclipire nouă, diferită şi necunoscută.

- Ai de gând să mă laşi să mă ridic? mă întrebă pe un ton indiferent, dar cu o uşoară tentă ironică.
M-am înroşit puternic în timp ce mă ridicam, împleticindu-mă şi aproape căzând din nou peste el. Felul în care mă sărutase era de vină. Prea multă pasiune, prea multe regrete, prea multă dorinţă concentrate într-un singur sărut. Am vrut să mă întorc şi să încerc să articulez o scuză, dar el dispăruse, în urma lui lăsând un nor de fum aproape invizibil.

Euforică şi încă intoxicată de prezenţa lui m-am întors acasă. M-am schimbat rapid şi m-am băgat în pat, adormind aproape instantaneu. A fost prima noapte fără coşmaruri după luni de chin.
M-am trezit energică şi plină de viaţă. Ino a ajuns devreme şi a rămas şocată când m-a văzut. Evident, nu ştia motivul şi aproape înnebunise de nerăbdare când încercam să-mi găsesc cuvintele pentru a-i povesti.

- Şi ce s-a întâmplat după ce l-ai văzut?
Omisesem partea cu biletul şi cursa nebună pentru a-l „întâlni”.
- Ăăă…a început să râdă, cred. Ploua aşa că nu sunt sigură.
Cât pot minţi. E de-a dreptul penibil. Dar nici măcar ei nu-i pot spune tot. Mai ales de sărut. Cel puţin nu acum.
- Şi apoi? mă presă nerăbdătoare.
- Am vrut să mă apropii de el, dar a plecat, am spus pe un ton aproape teatral.
- Şi asta e tot? întrebă dezamăgită. Nimic altceva, puţină acţiune?
Uram când era curioasă, pentru că la ea mergea mână în mână cu perspicacitatea şi intuiţia.
- Nu, am răspuns tristă.
Oftă uşor şi se încruntă. Nu ştiam exact de ce, dar speram să nu îşi dea seama că la mijloc e o minciună.
Am schimbat subiectul imediat şi l-am evitat cât am putut de mult, deşi Ino a adus vorba şi de bilet la un moment dat.

Zilele au trecut şi nu l-am mai văzut. Am întrebat-o pe Tsunade detalii legate de întoarcerea lui, dar a refuzat să-mi spună ceva. M-am uitat la Shizune, care stătea lângă Tsunade, gândindu-mă să obţin informaţii de la ea, însă ceva din privirea Hokage-ului m-a împiedicat să o fac cu adevărat.

Treptat euforia dispărea, fiind înlocuită de teamă şi frământări interioare. Aveam impresia că a fost un alt vis, pentru că nu l-am văzut nicăieri în sat şi nimeni nu părea să ştie de întoarcerea lui.
Într-o zi am încercat să vorbesc cu Naruto, însă nu ştiam cum să încep. Stăteam faţă în faţă la masa din bucătăria mea, iar eu îmi muşcam nervoasă buza de jos, încercând să-mi găsesc cuvintele. Am deschis gura să spun ceva, dar nu a ieşit decât un oftat. Cum să-l întreb? Mă gândesc că dacă ar fi aflat ar fi spus singur ceva. Of, ce tâmpenie! Aveam impresia că sunt minţită, că toţi cei din jurul meu ştiau despre ce e vorba dar voiau să mă vadă suferind din nou.
- Cum mai merge cu antrenamentul? l-am întrebat cu o voce tremurată.
Mă aşteptam să-mi spună că nu mai are rost să se mai antreneze din moment ce Sasuke s-a întors.
- Din ce în ce mai bine. Am ajuns să stăpânesc încă trei jutsu-uri și sunt convins că dacă m-aș lupta acum cu Sasuke aș căștiga.

Mi-a căzut efectiv falca din cauza șocului, dar am închis-o imediat la loc mimând prost un căscat. Băiatul acesta nu s-a priceput niciodată să mintă. Este oare posibil ca nimeni în afară de mine și Ino (posibil Neji, Tsunade si Shizune) să nu stie de venirea lui? Trebuia să mă asigur că s-a întors cu adevărat așa că am început să plănuiesc o expediție nocturnă. Voiam să mă duc în partea de sat unde acum ceva timp trăise clanul Uchiha. Dacă s-ar fi întors probabil acolo s-ar duce.

Am așteptat nerăbdătoare venirea serii și mă plimbam cu nervozitate prin cameră, punând la punct ultimele detalii pentru a nu fi prinsă asupra faptei. Când s-a făcut ora nouă m-am dus în dormitor să mă schimb în niște haine adecvate. Între timp se mai încălzise afară așa că mi-am luat un maieu negru, o fustă roz si o pereche de colanți scurți și negrii pe sub fustă. În picioare mi-am luat o încălțăminte comodă, pe care o purtam mai tot timpul în misiuni. În final mi-am prins părul relativ scurt într-o coadă micuță la spate pentru a nu mă incomoda. Înainte de a pleca mi-am luat câteva shuriken-uri și cuțitul kunai pentru orice eventualitate. Nu știam ce mă aștepta acolo așa că eram extrem de prevăzătoare. Când am ieșit pe ușă stomacul mi s-a făcut ghem de emoție, iar gura o simțeam foarte uscată. Dacă îl găseam ce aveam de gând să fac? Oare puteam pleca înainte de a mă vedea? Oare puteam să mai plec dacă îl vedeam? Trebuia să fac asta. Nu era o dorință, ci o necesitate pentru sănătatea mea mintală așa că am înghițit în sec, am respirat de două-trei ori mai profund și am plecat din fața casei.

Afară se intunecase bine, dar eram totuși atentă să nu fiu observată și să nu trezesc suspiciuni. Mă strecuram prin întuneric, fiind atentă la orice zgomot. Am început să râd în sinea mea de situația în care mă aflam: mă furișam în propriul sat. Mă comportam ca și cînd aș fi fost într-o misiune.

În cele din urmă am ajuns în fața porții ce delimita cartierul unde cândva trăise clanul Uchiha de restul satului. Am stat câteva momente si am privit poarta, semnul clanului și am simțit cum mă cuprinde nostalgia. Cîndva visasem să fac parte din acest clan... Am scuturat din cap de câteva ori pentru a îndepărta aceste gânduri și a-mi limpezi mintea. Trebuie să admit faptul că acest viitor a murit inainte de a se naște și nu mai aveam nicio șansă de a avea vreun viitor legat de al lui.

M-am uitat cu atenție în jur pentru a fi sigură că nu e nicio capcană. Și de ce ar fi până la urmă? Și-așa nimeni nu intra acolo. Numai eu m-am găsit să încalc această regulă nescrisă.

Dintr-un salt am fost pe zidul de lângă poartă, iar după încă unul am lăsat poarta în urma mea. După cum mă așteptam, era întuneric beznă, cu excepția câtorva dâre de lumină ce veneau de dincolo de ziduri. Semăna cu un oraș fantomă și am tremurat ușor din cauza fiorilor ce mi-au străbătut șira. Am înghițit în sec, mi-am făcut curaj și am început să merg.

Mă gândeam să încep căutările acasă la el. Nu știam exact unde se află deoarece nicodată nu fusesem acolo, dar îmi aduceam aminte de niște documente care mi-au trecut prin mână acum câțiva ani, într-una din zilele în care lucram pentru Tsunade la arhiva satului.

La un moment dat am auzit un zgomot. Am tresărit speriată și mi-am dus mâinile la gură pentru a nu țipa. Am rămas pe loc până ce inima mea și-a reluat pulsul normal, scrutând din priviri zona, dar negăsind sursa zgomotului.

Am mai făcut câțiva pași și am auzit un scârțâit. Nu am reacționat la fel de brutal, dar inima mea tot a început să galopeze. Începeam să devin paranoică și să mă gândesc că locul ar putea fi bântuit. Imediat ce mi-am adus aminte ororile întâmplate aici mi s-a făcut pielea de găină și am simțit nevoia să închid ochii. Am respirat adânc de câteva ori luptându-mă cu amețeala ce mă zăpăcea și am înghițit instinctiv în sec. Când am privit din nou în jurul meu am văzut sute de cadavre în diferite stări de descompunere. Mirosul de putrefacție care m-a izbit din plin era atât de puternic încât mi-a întors stomacul pe dos. Am căzut în genunchi și m-am sprijinit în mâini. Am auzit un pleoscăit grețos când degetele mele firave au atins pământul și când m-am uitat în jos stratul rubiniu de sânge deja mi le înghițise.” Doar imaginatie” am încercat să mă conving. Știam prea bine că nu de puține ori imaginația mea depășise limita. Am început să respir mai rar și mai profund și după câteva minute mirosul acela îngrozitor a început să se estompeze. Am deschis încet ochii și am fost surprinsă și ușurată să văd totul cufundat în beznă, fără urmă de cadavre sau sânge.

Am început din nou să merg, încercând din răsputeri să-mi distrag atenția de la gândurile de mai devreme. Am început să rătăcesc din nou pe străzi, fiind atentă la toate indicatoarele, sperând ca vreunul să-mi ofere o idee spre ce casă să mă îndrept. Nu-mi dădeam seama de cât timp intrasem aici. Întunericul făcea ca totul în jurul meu să pară atemporar, plutind asemeni unei corăbii în derivă după ce s-a confruntat cu furtuna numită timp.

”Am găsit-o” mi-am spus în sinea mea când în sfârșit ajunsesem la destinație. Am început să studiez casa, admirând stilul ei tradițional, cu acoperișul curbat la colțuri și pereții din hârtie îmbibată în rășină. O casă frumoasă în care mi-aș fi dorit să trăiesc chiar dacă nu ar avea nicio legătură cu el. Mereu mi-am dorit o căsuță așa.

Am deschis ușa de la intrare și am pășit înăuntru, închizând-o la loc în urma mea. M-am descălțat din reflex și am urcat singura treaptă aflată în fața mea. Încercam să calc cât mai ușor posibil, fiindu-mi teamă la fiecare pas că podeaua ar putea scârțâi. Mă așteptam să fie un strat generos de praf, nelocuind nimeni de 5 ani de zile, dar lemnul reușea cumva să strălucească de curățenie chiar și în întuneric. Mă bucuram că nu am venit degeaba, pentru că era clar că cineva locuia aici și nu aveam nicio îndoială cine era. M-am mirat că ar putea să facă de unul singur curat atât de bine, având în vedere că este băiat. Am făcut câțiva pași înainte și m-am oprit brusc, ca trăsnită. M-au podidit lacrimile și nu le-am mai putut opri. Normal că era imposibil să fi făcut singur asta. Se întorsese cu cineva, o EA spre care probabil și-a îndreptat deja sentimentele.

Totul devenea atât de clar în mitea mea încât m-am mirat cum am putut fi atât de oarbă. Mi-am șters cu dosul palmei lacrimile de pe față și m-am controlat să nu mai las altele să iasă. Totul a fost o farsă. Pun pariu că atunci a plecat pentru că îl pufnea râsul. Ce fraieră am fost. Ce ipocrit poate fi.

Am vrut să plec din casă în momentul ăla, pe bune că am vrut, dar nu am putut. Eram mult prea curioasă să văd cum arată cea în locul căreia m-aș fi putut afla. M-am învârtit rapid prin casă încercând să mă hotărăsc în ce cameră să intru prima oară. Toate aveau același tip de paravane ce nu dădeau niciun indiciu despre ce ar putea fi în spatele lor. M-am oprit în fața uneia dintre ele, mi-am făcut curaj și am intrat. Un parfum atât de cunoscut m-a izbit din plin și pe moment am uitat și de ea, și de farsă, până și unde mă aflam. Era de o sută deori mai puternic față de ceea ce eram obișnuită și am simțit cum mi se inmoaie genunchii, însă am rămas ferm pe poziție. Nu aveam nevoie de confirmare ca să stiu a cui cameră era. Mereu am fost curioasă cum arată camera lui și am fost chiar surprinsă de ce am văzut. Mă așteptam la mobilier din lemn masiv, de culoare închisă, însă în cameră nu era decât o saltea pe tatami și o masă joasă în dreptul ferestrelor acoperite de un material simplu, cu un model banal, dar care dădea o anumită atmosferă locului. Peste tot pe pereți erau diverse pergamente cu jutsu-uri complicate și străine mine, iar orice spatiu dintre ele avea câte un raft cu și mai multe pergamente strânse. Era oarecum sufocant să privești mereu pereții așa că mi-am mutat privirea. Un pergament era întins pe masă și, din pură curiozitate, am riscat și m-am dus să-l cercetez. Era foarte dificil și necesita un control extraordinar de bun al chakrei. Eram sigură că nu aș fi reușit în acest stadiu să îl controlez și m-am întrebat dacă Tsunade ar putea.

Am fost adusă la realitate din gândurile mele de zgomotele din casă. Aproape am zburat pe ușă, lăsând-o întredeschisă – o mare greșeală și prostie din partea mea. Am activat un jutsu care mă făcea invizibilă – foarte puțini ninja știau de existența lui - și așteptam nervoasă să o văd pe ea. Oare mă puteam abține să nu o atac?

Ușa s-a deschis și, spre norocul sau ghinionul meu, în prag a apărut Sasuke. Mi-am înăbușit un suspin când m-am uitat la el deși încercam să mă convins că nu am nicio șansă. Nu avea pe el decât o pereche de pantaloni negrii și i-am putut observa fără să fiu descoperită pielea albă, ce îl făcea să pară ireal în întuneric, musculatura perfectă de pe abdomen și brațe, fața cu maxilarul puternic și ferm și nu în ultimul rând negrul abisal din ochi pe care îl puteam vedea indiferent cât de întuneric era. Ca și în seara aceea am simțit din nou dorința de a mă îndrepta spre el, de a-i simți brațele cum se strâng protectoare în jurul meu și pulsul inimii ce încă speram să bată la unison cu a mea. Văzându-l acum mai bine decât ultima oară am observam ce copii jalnice ale lui îmi apăreau în coșmaruri; el arăta de o sută de ori mai bine în realitate și m-am strădiut să-mi întipăresc în memorie imaginea sa de acum.

S-a uitat cu atenție pe hol și a schițat un zâmbet. Oare mă vedea? Nu era jutsu-ul atât de puternic pe cât credeam? Era prea întuneric să văd dacă avea Sharingan-ul activat și speram să nu fie. Oare putea să vadă prin jutsu-ul meu sau nu l-am făcut cum trebuie?

Spre ușurarea mea s-a întors în cameră, însă a lăsat ușa deschisă. Mă simțeam atrasă de cameră, ca și cum aș fi primit o invitație să-l urmez. Nu era bine ce făceam, dar pervers de curioasă m-am apropiat de ușă, însă am păstrat totuși distanța în caz că trebuia să plec – dovadă că rațiunea nu mă părăsise de tot. Era întins pe saltea, cu mâinile împreunate sub cap – imaginea relaxării. Avea ochii închiși și bănuiam că vrea să doarmă pentru că mi se părea imposibil să adoarmă atât de repede.

Am așteptat în acel loc până când respirația i-a devenit mai rară și mai regulată și am știut că a adormit. M-am apropiat și mai mult de el și am observat că avea cearcăne sub ochi. O voce în capul meu urla să plec de acolo pentru că era o nebunie ceea ce făceam, însă o ignoram ca de obicei. Totul s-a întâmplat foarte repede și înainte să realizez era în spatele meu. Am înghețat acolo și nici măcar nu am îndrăznit să îmi mișc capul. Pe saltea încă era un Sasuke care dormea, însă a dispărut într-un nor de fum.

Absolut s-u-p-e-r-b! Fusesem păcălită cu o amărâtă clonă jutsu. Mai bine nici că se putea. M-a păcălit pentru a doua oară. Însă problema arzătoare era cum naiba voi ieși din cameră fără să fiu prinsă?

sper sa va placa in continuare si ca de obicei astept critici si sugestii

see ya ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mier Apr 21, 2010 4:39 pm

Sti, acum pe bune, fara suparare dar.......oricat de mari ai face tu capitolele:)) tot ma lasi in pom!
o singura kikita ma deranjat, trebuia sa fiu sincera, dar este o kikita doar a mea cu ochi abisali, nush de ce dar este atat de des intalnita incat parerea mea, nush acum a altora, strica. Asta e am ziso:))
M-a incanat ca ai sarit peste detaliile inutile, si faci comparati uimitoare, mai ales cu epava:D o ador, la unele nu m-am gandit in felul asta nici o data si acum am alta perspeciva,s au mai bine zis inca una:)) astept urmatorul capitol:)) nu vreau in pom nu nu
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Vin Apr 23, 2010 5:42 pm

Buuun. Superb capitolul....: x
Imi place cum ai decsris totul, cum ne-ai tinut putin in suspans, cum ai exprimat recatiile sis entimentele ei. Actiunea nu a fost deloc grabita si mi-a placut scurtul dialog dintre fete. Pot sa spun ca e un capitol minunat si astept cu enrbdare nextul....Bye-bye

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Joi Apr 29, 2010 10:05 pm

ajung si eu, in sfarsit, cu capitolele "la zi"...este prima parte a capitolului 5 si nu stiu cat se va mai intinde...probabil inca pe-atat...sper sa va placa si spor la citit

Capitolul 5


Stăteam nemișcată în mijlocul camerei de 5 minute. De ce nu face nicio mișcare? Ce așteaptă? Voiam să trag aer în piept și să oftez, dar m-am oprit la timp. Aș fi chiar nesăbuită dacă aș scoate vreun sunet.

L-am auzit foindu-se în spatele meu și am înghețat din nou. I-am recunoscut sunetul pașilor, însă aceștia se îndreptau într-o altă direcție. În loc să se apropie păreau că se depărtează. Eram sceptică și credeam că este tot un joc de-al lui, însă trebuia să găsesc o cale să ies din cameră. Când în sfârșit nu i-am mai auzit pașii m-am întors cu fața spre ușă și m-am îndreptat spre ea cât de silențios am putut. Am scos ușor capul pe ușă, m-am asigurat că drumul este liber și am pornit tiptil spre ieșire.

Eram la câțiva pași de ușa de la intrare când ceva, sau mai bine spus cineva, m-a prins de încheietura dreaptă. Totul s-a petrecut extrem de repede și nu am avut timp să mă opun. M-am trezit rotită și izbită cu brutalitate de peretele de lemn. Un geamăt înfundat de durere mi-a scăpat printre buzele pe care am încercat să le țin lipite una de alta. Am deschis ochii și m-am trezit cu fața foarte aproape de cea a lui Sasuke.

-Poți renunța oricând la jutsu, mi-a spus pe un ton ironic.
Mi-am mușcat nervoasă buza și am făcut întocmai cum mi-a spus.
-Bun. Acum că ne putem vedea cum trebuie avem cum să discutăm. Ce cauți aici?
Am tresărit surprinsă la întrebarea lui, deși avea tot dreptul să mi-o pună. Am vrut să îmi pun ideile în ordine și să-i dau un răspuns pe măsură, dar, înainte să mă pot controla, un șuvoi aproape continuu de cuvinte mi-a ieșit pe gură:
- Am venit să mă asigur că te-ai întors în sat. În seara când ai venit am crezut că am visat, că era decât o simplă iluzie, însă totul fusese mult prea real. Apoi au urmat zile în care nimeni nu spunea nimic de întoarcerea ta, de parcă toți voiau să mă tortureze. Așa că m-am hotărât să te caut, să mă conving că te-ai întors cu adevărat. Nu știam cu certitudine că te voi găsi aici, dar m-am gândit că ai vrea să stai într-un loc familiar. Am făcut asta pentru a mă elibera de o povară.

S-a uitat perplex la mine și mi-am dat seama de ce avea privirea aceea. Era cel mai lung sicurs pe care îl ținusem în fața lui vreodată. Și-a revenit imediat și și-a compus fața astfel încât să nu trădeze niciun sentiment.
- M-ai găsit. Trebuie să recunoști că fără intuiție nu ai fi ajuns aici. Acum că te-ai asigurat că m-am întors ce ai de gând să faci?
- Ei bine...eu am să...ăăă...plec acasă. Da! Asta am să fac. Voi pleca chiar acum. Așa că, dacă nu te superi, mă poți lăsa să trec?

Din nou l-am surprins cu replica mea. Mi-am smucit mâna dreaptă pentru a mă elibera din strânsoarea lui și am încercat să-l îndepărtez de mine împingându-l în spate. S-a dovedit a fi imposibil deoarece se împotrivea cu o forță mult mai mare decât cea cu care împingeam. Colțul gurii i s-a ridicat schițând un zâmbet ironic, și-a apropiat gura de urechea mea și mi-a șoptit:
- Și dacă nu vreau, ce ai să faci?

Era rândul meu să fiu surprinsă de ceea ce îmi spunea. Am încercat să găsesc o replică inteligentă și înțepătoare cu care să-i răspund, dar felul cum respirația lui caldă îmi mângâia pielea de pe gât m-a făcut să-mi pierd șirul ideilor și puținul curaj pe care îl aveam pentru a-l înfrunta. M-am trezit bâlbâindu-mă și îngăimând cuvinte fără sens în timp ce încercam să-i răspund.

Nu m-a lăsat însă să răspund pentru că mi-a apucat bărbia cu două degete, forțându-mă să mă uit în ochii lui. M-am înroșit și am scuturat din cap, încercând degeaba să mă eliberez. Nu mi-am dat seama decât prea târziu de ceea ce vrea să facă și m-am trezit cu buzele lipite de ale sale. Eram prea șocată pentru a mă opune și, sincer, nici nu voiam. Am început să-mi mișc buzele în același timp cu ale lui, la început timid, dar apoi devenind din ce în ce mai îndrăzneață, pe măsură ce ne sărutam. Și-a trecut ușor limba printre buzele mele întredeschise și i-am simțit aroma. A început să-mi maseze ușor limba și să-mi exploreze în voie gura. S-a despărțit câteva secunde de mine, cât să luăm o gură de aer, după care m-a sărutat din nou. Mi-am trecut senzual limba peste buza lui, apoi i-am muscat-o ușor.
Și-a coborât o mână pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de el, după care a coborât-o ușor pe coapsa mea trasând o linie fierbinte de la șold până la genunchi. Eu mi-am pus mâinile în jurul gâtului său și mi-am înnodat degetele prin părul lui. Mi-a ridicat ușor piciorul , iar eu am copiat mișcarea cu celălalt picior, încolăcindu-mă în jurul bazinului său.

S-a îndepărtat ușor de perete încă sărutându-mă. Părea că știe unde se îndreaptă, dar momentan nu-mi păsa de nimic. Și totuși, subconștientul meu și-a dat seama unde avea să ducă asta și nu voiam deloc să se întâmple așa.
Mi-am dat drumul brusc și am aterizat pe podeaua de lemn. L-am luat prin surprindere, ne-am dezechilibrat amândoi și el a căzut peste mine. M-am înroșit puternic și am încercat să mă ridic.
- Ești sigură că vrei să rămânem aici? Nu pare foarte confortabil, dar dacă tu vrei...
Nu îmi venea să cred. Nu voia decât să profite de mine, de preferabil să mă ignore după aceea. M-am înfuriat brusc și i-am tras o palmă. Ecoul a plutit în aer câteva secunde, cât i-a luat lui să se dezmeticească. Am profitat de ocazie şi m-am ridicat rapid.

Nu m-a mai urmărit de această dată, deși într-un fel voiam să o facă. Să mă prindă din urmă, să mă ia în brațe, iar eu să mă zbat să-mi dea drumul. Să mă strângă până aș fi cedat și să-mi șoptească în ureche că îi pare rău, că a fost o prostie din partea lui să facă asta. Probabil l-aș fi iertat cum am făcut de fiecare dată, însă nu s-a întâmplat așa. L-am lăsat pe podeaua rece în timp ce alergam spre ieșire cu lacrimile înțepându-mi ochii. Nu m-am oprit din alergat până nu am ajuns acasă și am închis ușa în urma mea. M-am trântit în pat și am început să plâng mai tare. Într-un târziu lacrimile mi-au secat și m-am cufundat într-un somn profund și fără vise.

* * *
Săptămânile următoare au fost monotone. Nu am mai auzit nimic despre el și Tsunade schimba subiectul de fiecare dată când încercam să aflu ceva. Nu l-am întâlnit nicăieri prin sat, deși prin mâna mea treceau rapoarte din diferite misiuni în care participase și el. Singura dată când l-am văzut a fost la o săptămână și jumătate, când mă aflam în biroul lui Tsunade. Se pare că fusese chemat pentru o nouă misiune. Tocmai mă ridicasem de pe scaun cu un teanc imens de hârtii când a intrat pe ușă. Inițial nu l-am văzut datorită hârtiilor ce îmi blocau aria vizuală, însă am ocolit biroul și am putut să îl observ în toată splendoarea lui.

M-am simțit ca trăsnită și am scăpat foile din mână. M-am uitat la el câteva secunde, timp în care mi-a susținut privirea, după care m-am înroșit și m-am aplecat după hârtii. Nu-l văzusem decât seara până acum, însă mi se părea că e tras la față și cumva obosit. S-a aplecat și m-a ajutat să strâng hârtiile. Am murmurat un ”Mulțumesc”, după care am părăsit încăperea. Ca o lașă ce eram, am început apoi să evit biroul lui Tsunade când se prezentau diferiți ninja pentru misiuni.

Mă enerva la culme faptul că nu dădea niciun semn de viață, deși nu ar fi trebuit să-mi pese după ce încercase să facă. Am încercat să îmi blochez sentimentele pentru el, să le reprim, însă eșuam lamentabil. Așa că l-am iertat în cele din urmă și am început din nou să sufăr că nu îl vedeam. Mă bătea gândul să îi mai fac o vizită, dar m-am abținut deoarece nu știam ce s-ar fi putut întâmpla.

Dar să revenim în prezent. Eram la restaurantul preferat al lui Naruto și îmi serveam prânzul, o porție de ramen. Eram singura rămasă în sat dintre cei de vârsta mea – toți erau în misiuni din câte știam. Stăteam singură acolo, fiind singurul client. La un moment dat am auzit că cineva a intrat, însă nu m-am obosit să mă uit cine este.

- Este liber locul?
Am tresărit când am auzit vocea inconfundabilă a lui Sasuke. De ce nu mă puteam obișnui cu asta?
- Da, am răspuns fără să ridic privirea.
L-am auzit cum a tras scaunul si s-a așezat. Și-a comandat o porție de ramen ca și mine. I-am simțit privirea ațintită asupra mea așa că mi-am ridicat capul și l-am privit la rândul meu. Ne-am uitat așa unul la altul până când a venit comanda lui.
- Poftiți ramen-ul, l-am auzit pe bucătar și i-am mulțumit în gând pentru că îmi oferise ocazia să îmi întorc privirea.
Am mâncat 5 minute în liniște, după care m-am ridicat, am plătit șă am plecat. Imediat ce am ieșit l-am auzit pe Sasuke cum se ridica grăbit de pe scaun și plătea. M-am făcut că nu aud și mi-am continuat drumul ceva mai vioi. Am cotit la stânga cu prima ocazie și am fost sigură că nu m-a văzut. Dar i-am auzit pașii ce scrâșneau sub pietrișul de pe drum și care se îndreptau rapid în direcția mea.
- Sakura, stai!
M-am oprit cu spatele la el, am trat aer în piept și m-am întors să-l confrunt. Alergat până a ajuns în fața mea, după care s-a oprit.
- Ce vrei, Sasuke?
- Să vorbim. Avem de lămurit niște lucruri.
De-a dreptul perfect. Tocmai acum s-a găsit?
- Nu avem nimic de lămurit, Sasuke. Acum, dacă nu te superi, trebuie să plec. Mi s-a terminat pauza de prânz si dacă nu mă întorc în curând Tsunade se va supăra pe mine.
- Sunt sigur că îi va trece. Doar ești eleva ei cea mai bună. Nu am dreptate?
- Probabil că ai, însă nu-mi stă în obicei să întârzii.
- Nu durează mult, promit.
M-am uitat la el neîncrezătoare, deși muream de curiozitate să căd despre ce e vorba.
- De ce aș avea încredere în tine?
Nu mi-a răspuns și am putut vedea cum se chinuia să găsească ceva.
- Să presupunem că accept. Ce vrei să-mi spui?
Mi-a zâmbit și mi-a făcut cu ochiul.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Vin Apr 30, 2010 5:52 am

mai lung sicurs pe care------discurs
Stăteam singură acolo, fiind singurul client.---asta nare ce cauta:))
hee, cred ca e confuz saracul din noaptea aia tztztz saracutul:( Se aprinde rpd Sakura:>:> aa dar mai ales el. Chiar mi-a placut ca pana laurma palma a fost alui>Smile hehe si dupa cumte cunosc stiu ca ma vei uimi:X:X:Xsi debea astept sa vad ce o sa se intample:>
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Mai 01, 2010 4:58 pm

Stiu ca am mai lasat un com pe celalalt forum, dar imi plk mult cum ai decsris totul si cum ai dezvoltat sentimentele fetei. Ma bucur ca nu ai facut-o pe Sakura sa cada chiar asa mult in mrejele lui Sasuke. Sunt curioasa ce are acesta sa ii spuna. Sincer ar fi prea devreme sa ii marturiseasca dragostea. Parerea mea. In fine...astept nextul si iti urez spor la scris

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Lun Aug 09, 2010 4:44 pm

revin si eu cu restul capitolului 5 dupa luni de absenta...am fost foarte ocupata pentru ca am avut admitere la facultate si nu am mai avut deloc timp sa scriu:(...acum s-au mai linistit apele si am mai mult timp pe care sper sa il folosesc intr-un mod util si sa scriu cat mai mult Cool

Am început să merg din nou, iar el și-a potrivit pasul cu al meu. Așteptam să îmi spună ceva și evitam în mod intenționat să mă uit în direcția lui așa că mă mulțumeam să privesc ramurile copacilor de pe marginea drumului și razele ce săgetau coroanele lor bogate. Nu se auzeau decât pașii noștrii pe pietrișul uscat și începea să mă deranjeze că nu spunea nimic. Din moment ce el m-a oprit ar fi putut să spună ceva până acum.

-Ai de gând să spui ceva sau nu? Știi bine că am întârziat deja.
Cuvintele mi-au sunat mai dure decât am intenționat și mi-a părut rău că m-am răstit dintr-o dată la el. El nu a spus nimic, dar m-a apucat de încheietură și m-a forțat să mă întorc cu fața spre el. Am vrut să-mi trag mâna din strânsoarea sa, dar nu am reușit. Mi-am ridicat privirea și l-am privit în ochi. Erau tulburi și neliniștiți în timp ce încerca să spună ceva.

- Îmi pare rău, spuse atât de încet încât inițial am crezut că mi s-a părut. Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat. Știu că nu ai niciun drept să mă ierți, dar voiam să știi asta.
Nu puteam spune nimic, era prea șocată. Sasuke îmi cerea iertare? Mie? Era foarte schimbat față de cum era înainte sau așa dădea impresia. Acum ar fi fost momentul să spun ceva, dar nu știam ce. M-am uitat în continuare la el și mă durea să-l văd atât de chinuit, deși merita.

-În parte e și vina mea. Nu ar fi trebuit să vin niciodată acolo, i-am spus pe un tot mai blând.
Imediat ce am spus cuvintele am regretat pentru că știam că este o minciună odioasă și pentru că părea că tocmai primise o nouă lovitură. Chiar dacă se purtase așa cu mine, chiar dacă avusese alte intenții, în acele momente am simțit că mă dorea, că mă găsea atrăgătoare și asta eclipsa celelalte lucruri.

M-am gândit că era momentul potrivit să mă întorc la lucru așa că mi-am luat la revedere și am plecat în grabă înainte să aibă timp să mai spună ceva. După câțiva pași m-am întors și l-am văzut că rămăsese tot acolo cu o privire pierdută. Am oftat, dar i-am întors spatele și m-am grăbit să ajung la Tsunade.

* * *
Zilele următoare l-am văzut aproape zilnic pe Sasuke când îmi serveam prânzul, dar în afară de un salut rece nu scotea niciun cuvânt. Era ca și cum nu mi-ar fi cerut scuze niciodată și asta mă durea, deși nu o arătam. Într-o zi a plecat înaintea mea. Eram hotărâtă de-acasă să-i vorbesc indiferent de consecințe așa că m-m ridicat rapid de pe scaun și am ieșit.

L-am căutat din priviri și l-am zărit ceva mai departe de mine. Am alergat spre el și l-am strigat când am ajuns aproape. A rămas nemișcat în mijlocul drumului și s-a întors încet spre mine.
- Ce dorești? m-a întrebat pe un tot distant.
- Ce se întâmplă cu tine?
- Nu te privește asta, mi-a răspuns după care mi-a întors spatele și și-a continuat drumul.
- De ce nu-mi vorbești? am început să strig după el. De ce mă eviți? Ce am făcut?
Nu mi-a răspuns așa că am continuat:
- Suntem colegi. Nu poți să mă eviți la nesfârșit. Ce vei face în misiuni? Te vei preface că nu exist?
S-a întors brusc cu fața spre mine și fața lui era lipsită de obișnuita sa mască. Se vedea cât de chinuit era, prea multă suferință se citea pe chipul său angelic.
- Să înțeleg că nu-ți pasă decât de relația de colegialitate dintre noi. Decât atât, nu?

Parcă scuipa cuvintele unul după altul și fiecare părea încărcat cu ură. Nu înțelegeam ce voia să spună cu asta și i-am răspuns fără să mă gândesc.
- Știi bine că nu e adevărat. Ar fi trebuit să știi asta mai bine ca oricine că nu e numai asta. Eu...
Dar nu am mai putut continua pentru că lacrimi calde au început să-mi curgă pe obrajii îmbujorați.
- Nu voiam decât să îmi vorbești, am șoptit și m-am întors cu spatele la el.
Am vrut să plec imediat, dar două brațe puternice m-au îmbrățișat. Nu știu când a ajuns atât de aproape de mine, dar nu-mi păsa. Nu am avut puterea să mai spun nimic, să mă împotrivesc, nici măcar să mă întorc. Am continuat să plâng încet, în timp ce Sasuke își îngropase fața în părul meu.
- Îmi pare rău, mi-a șoptit în ureche și respirația sa caldă mi-a mângâiat gâtul. Nu ar fi trebuit să vorbesc așa, dar e vina ta.
M-am întors brusc spre el cu ochii înlăcrimați și obrajii roșii. Mă uitam la el și încercam să citesc în ochii săi ceea ce voia să spună. Nu voiam să cred că aș avea vreo influență asupra lui, după ce-mi dăduse de atâtea ori de înțeles că nu.
- Nu înțeleg ce vrei să spui, am spus încurcată.

Nu a făcut decât să râdă ușor și să-mi dea drumul. Mi-a întors spatele și a dispărut într-un nor de fum lăsându-mă singură în mijlocul drumului. Am rămas nemișcată câteva minute în timp ce priveam în gol, așteptând să se întoarcă. Când am realizat că nu se va întâmpla așa ceva mi-am șters rapid lacrimile de pe obraji și am pornit încet spre casă.

Am ajuns destul de târziu acasă și m-am îndreptat spre baie. Am dat drumul dușului și m-am băgat sub jetul de apă fierbinte, sperând să mă relaxez. Îmi plăcea senzația provocată de fiecare strop de apă la contactul cu pielea mea și am rămas sub duș mai mult ca de obicei. Când în sfârșit m-am convins că era timpul să ies din baie, am oprit apa și m-am acoperit cu un prosop. M-am șters rapid, m-am îmbrăcat în pijamale și apoi m-am băgat în pat, fiind prea obosită să îmi pregătesc ceva de mâncare. Am adormit rapid și toată noaptea am visat o lume ideală în care eram cu Sasuke.

Dimineața a venit mult prea rapid, soarele trezindu-mă brusc din vis. M-am ridicat din pat și am oftat adânc pentru că fusesem nevoită să revin la realitatea dureroasă. Mi-am urmat rutina și apoi am pornit spre biroul Hokage-ului. Găsisem un bilet în dimineața asta pe masa din bucătărie prin care Tsunade voia să mă vadă urgent, așa că acum mă îndreptam cât de repede puteam spre ea.

Când am ajuns în fața ușii am bătut ușor și, după ce am auzit un „Intră!” spus pe un ton plictisit, am deschis ușa și am pășit înăuntru. Mi-am îndreptat automat privirea spre biroul lui Tsunade și am observat că în birou nu se afla nimeni altul decât el. Nu știu cum de m-am pricopsit cu un așa noroc, dar începea să mă enerveze faptul că mă urmărea peste tot, dar nu făcea nimic altceva.
- Tu ce cauți aici? am întrebat pe un ton rece.
- Am fost chemat de Hokage. Tu?
- La fel, i-am răspuns și m-am întors cu spatele la el.
Mă comportam prostește, de parcă aș fi avut 5 ani și el mi-ar fi furat o bomboană. Noroc că Tsunade era acolo așa că discuția s-a oprit aici.
- Probabil vă întrebați de ce v-am chemat așa devreme, începu ea pe un ton calm.
Am dat amândoi scurt din cap și ea a continuat:
- Speram să nu se ajungă la asta, dar nu mai pot face nimic acum pentru a schimba ceva. Am o misiune pentru voi doi.
- Poftim?! am exclamat amândoi în același timp.
- Cum se poate așa ceva? am întrebat nedumerită. Parcă aveați nevoie de mine aici, am continuat.
- Îmi pare rău, Sakura, dar voi doi sunteți singurii disponibili din sat. Plus că nu aș lăsa această misiune pe mâna oricui.
- Dar..., am spus, însă ea m-a întrerupt.
- Niciun „dar”, Sakura. Chiar dacă aveți ceva divergențe între voi, va trebui să le rezolvați într-un fel sau altul pentru că veți merge în această misiune împreună fie că vă place, fie că nu. Mă bazez pe voi că o veți termina cu succes.
- Am înțeles, doamnă, am spus posomorâtă și Sasuke nu a făcut decât să aprobe din cap spusele Hokage-ului.
- Veți pleca în misiune mâine dimineață. Detaliile le veți primi mai târziu și voi proceda diferit față de alte misiuni. Sarcina pe care urmează să o îndepliniți este extrem de dificilă și periculoasă și puteți fi surprinși de dușmani. Așa că, pentru a le fi mai greu să afle scopul vostru real, am decis ca fiecare dintre voi să afle numai o parte din informații și este interzis să destăinuiți cuiva ceea ce vă voi spune. Nici măcar unul altuia.

Renunțasem să mă comport prostește când am văzut cât de serioasă era Tsunade, lucru ce nu-i stătea în fire. Aveam o presimțire că misiunea va fi la fel ca mersul pe o gheață mult prea subțire și o singură mișcare greșită ar însemna un eșec total. Nu voiam să mă gândesc la consecințe. Pentru a evita ca o tragedie să se întâmple va trebui să mă comport matur și să trec peste aceste gesturi stupide și puerile pe care le făceam în preajma lui Sasuke. Îmi voi asuma rolul de ninja și îmi voi ascunde sentimentele; voi reveni asupra lor numai după ce vom încheia misiunea cu succes, oricât de grea ar fi.

- Poți pleca, Sasuke, îi spuse Tsunade. Sakura, vreau să mai rămâi puțin.
- Da, doamnă.
Am așteptat amândouă ca Sasuke să plece și apoi Tsunade m-a privit serioasă în ochi. Avea în privire aceeași seriozitate de mai devreme și pe lângă asta o ușoară urmă de îngrijorare.
- Să știi că încă nu am încredere deplină în Sasuke, îmi spuse ea pe un ton îngrijorat. Poate că s-a întors în sat singur și l-am scutit de pedeapsă, însă nu am convingera că a rupt orice legătură cu vechii lui tovarăși.
Nu știam ce să spun, rămăsesem uimită pentru că ar fi putut atât de ușor să furnizeze informații prețioase dușmanilor.
- Nu vă pot contrazice oricât de mult aș vrea să o pot face, am spun și am oftat. Știu că puneți pe primul loc Konoha și faptul că doriți să îl protejați cât mai bine. Tot ce pot face este să sper că toate aceste lucruri sunt simple suspiciuni care vor dispărea cu timpul.
-Și eu sper la fel, îmi răspunse încurajator. Între timp vreau să-l supraveghezi pe Sasuke în timpul misiunii, să îi urmărești și cea mai mică mișcare. Crezi că poți face asta?
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mar Aug 10, 2010 12:06 pm

Well se pare ca sunt prima. Imi plk cum ai descris totul si m-a amuzat schimbarea brusca de comportament a lui Sasuke. Sunt curioasa daca va trada satul...desi sper ca da=))) (stiu ca am o minte bolnava) pt ca asa ar fi mai interesant...Ar fi un amalgam de sentimente. Oricum...astept nextul cu enrbdare. Mult succes

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mar Aug 10, 2010 10:07 pm

Yee Capitol nou. Ola colega sper ca a mers bine Very Happy asteptam sa ne povestesti ce ai fakut. Capitolul este moolt asteptat:X tuh pot spune ca nu am vazut nici o greseala o_O nuu nam vazut. Si actiunea o ador. Este un capitol calm ce nush de ce mia dat impresia scurgeri timpului. Sunt curioasa la detaliile misiuni si sa vedem cat de perfect va ies misiunea avand in vedere cum e sakura:) )
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Joi Noi 11, 2010 10:51 pm

well...stiu ca am lipsit extrem de mult timp, insa facultatea imi rapeste aproape tot timpul si nu stiu cand sa scriu...ceea ce postez acum este prima parte a capitolului 6 si sper ca saptamana asta sa-l termin
spor la citit si astept critici ca de obicei


Capitolul 6


Timpul a trecut rapid și m-am trezit din nou în biroul Hokage-ului, ascultând partea mea din instrucțiunile necesare misiunii. Din ceea ce am auzit nu mi s-a părut a fi o misiune atât de grea cum ne informase mai devreme Tsunade. Practic trebuia să recuperăm un pergament ascuns într-un loc pe care numai Tsunade și mai nou eu îl știam. Când am întrebat-o ce conține acel pergament mi-a răspuns că ar trebui să mă concentrez pe misiune și nu pe conținutul său.

Am părăsit biroul Hokage-ului și m-am îndreptat spre apartamentul meu. Odată ajunsă acasă am început să-mi pregătesc rucsacul pentru a doua zi. Am început cu câteva haine de schimb, după care am deschis dulăpiorul secret în care îmi țineam majoritatea pergamentelor și a armelor. Am pus în rucsac cam jumătate din conținutul dulapului, după care am acoperit totul cu un strat de haine și o pătură mai groasă pe care să o folosesc noaptea. După ce am fost sigură că am pus tot ce trebuia în rucsac m-am îndreptat spre baie, unde am făcut un duș relaxant.

Timpul trecea repede pe lângă mine și simțeam din ce în ce mai apăsătoare misiunea. În stomac aveam o senzație ciudată ca și când mi-ar fi fost strâns într-o menghină. Știam că deveneam paranoică și că arătam ciudat umblând prin cameră dintr-o parte în alta, dar pur și simplu eram prea nervoasă și entuziasmată pentru a sta locului.

Deși știu că ar fi trebuit să am parte de un somn bun și profund, în acea noapte nu am putut închide un ochi, și m-am zvârcolit tot timpul în pat. Spre dimineață am ațipit totuși puțin, îndeajuns însă cât să visez ceva ce speram să nu se întâmple și în realitate.

Inițial nu am realizat că visez pentru că m-am trezit în patul meu, iar soarele strălucea puternic sus pe cer. M-am ridicat leneșă din pat și cu pași greoi m-am îndreptat spre baie. Am ieșit zece minute mai târziu simțindu-mă pregătită de misiune și entuziasmată de timpul pe care urma să-l petrec în compania lui Sasuke. Momentul în care mi-am dat seama că visez, sau mai bine zis că am un coșmar, a fost când mi-am luat rucsacul în spate și am iesit pe ușă.

În loc să fiu întâmpinată de razele calde ale soarelui, în fața mea a apărut un tunel întunecat și sinistru care părea interminabil. M-am simțit dintr-o dată îngrozită și am început să alerg cât mă țineau picioarele spre capătul celălalt al tunelului. Îmi era greu și faptul că aveam rucsacul îmi făcea alergatul să fie și mai greu. În tunel era un miros greu de mucegai si de aer stătut și cu fiecare gură de aer pe care o luam în piept simțeam cum mi se face din ce în ce mai greață.

Era ciudat faptul că nici măcar nu am luat în calcul posibilitatea să mă întorc. Cumva știam în sinea mea că trebuie să ajung la capătul tunelului, dar în scăpa motivul, deși aveam impresia că este evident. Tot ce știam e că trebuia să mă întâlnesc cu... ceva nu este în regulă. Simt că uit ceva ce este important. Știu sigur că trebuia să ies din casă și pur și simplu să mă întâlnesc cu... cu cine trebuia să mă întâlnesc? Am început să plâng involuntar pentru că simțeam că îmi scapă ceva de o importanță vitală și simțeam cum mi se sfâșie inima pentru simplul fapt că nu îmi puteam aduce aminte cu cine trebuia să... să fac ce anume? Oare cu cât înaintez mai mult în tunel îmi pierd memoria? Oare dacă mă întorc voi începe treptat să-mi aduc aminte?

Ar fi fost atât de simplu să mă întorc de unde am plecat și să simt cum memoria îmi revine la loc ca niște piese de puzzle pierdute. Dar am continuat să aleg spre capătul tunelului, neavând niciun motiv concret, ci doar simțind că dacă ajung acolo lucrurile se vor clarifica. Nu știu cât timp am alergat; puteam la fel de bine să alerg o oră sau o zi. Timpul nu avea aceeași semnificație în acest tunel care semăna din ce în ce mai mult cu o dimensiune paralelă cu viața mea. Și oare cum era viața mea? Nu vedeam decât crâmpeie de amintiri care se derulau rapid în mintea mea ca niște fotografii prost făcute pentru că se vedeau fie în ceață, fie foarte întunecate, de parcă în fața obiectivului s-ar fi aflat un văl negru.

După ce am mai alergat un timp am putut zări o luminiță în depărtare, dar în loc să mă bucur că în sfârșit ajung la celălalt capăt, simțeam cum crește în mine groaza și cum mi se răspândește în fiecare mușchi, în fiecare fibră, în fiecare celulă a corpului cu fiecare pas care mă ducea mai aproape de ieșire. Intensitatea luminii creștea pe măsură ce mă apropiam de ieșire și am putut să văd mai bine în jurul meu, având în vedere că până atunci am alergat aproape în beznă. Pereții erau acoperiți cu un strat gros de mâzgă ce se prelingea ușor pe pereți, iar deasupra mea pânzele de păianjen semănau foarte bine cu o capcană în care aș putea fi prinsă în orice clipă. Nu am stat să analizez ceea ce e în jurul meu și am continuat să alerg. Cu câtmă apropiam mai mult de capătul tunelului cu atât lumina era mai puternică, până când m-a orbit de tot.

Am știut că am ajuns la capătul cursei când m-am izbit brutal de ceea ce părea a fi o poartă încuiată. Impactul m-a aruncat pe spate și am rămas nemișcată câteva momente, cât mi-a luat să mă dezmeticesc. Ușor, ușor ochii au început să se obișnuiască cu lumina și am început să disting lucruri ce se aflau după ieșire. Am auzit niște sunete și m-am ridicat să văd ce ar putea să le producă. M-am sprijinit de zăbrelele porții și m-am uitat dincolo de ea. Acolo se purta o luptă crâncenă între două persoane și, după câte se părea, nu mai avea să dureze mult. Una dintre ele, singura căreia îi puteam vedea fața, era un băiat cam de aceeași vârstă cu mine și părea pe punctul de a ceda. Avea părul negru, care contrasta cu pielea lui foarte albă. S-a uitat un moment în direcția mea cu niște ochi încredibil de negrii și am avut strania senzație că îl cunosc de multă vreme.

- Nu veni aici, Sakura. a strigat după care s-a contrentat din nou asupra luptei.
M-am uitat în jur încercând să-mi dau seama cu cine vorbește, dar în afară de mine nu mai era nimeni acolo. Oare Sakura este numele meu? Îmi sună cunoscut, dar mi-am uitat până și numele? Nu se poate așa ceva. Hai, concentrează-te! Numele meu este... este... NU ȘTIU!!! Cum se poate să nu-mi știu numele? Când s-a întâmplat asta? Mi-am cuprins capul cu mâinile și am căzut în genunchi, disperată că îmi simțeam mintea ca o foaie albă.

Gândurile mi-au fost întrerupte de un sunet ce a pus capăt luptei. Brunetul a fost aruncat câțiva metrii în spate și nu s-a mai ridicat de acolo. În jurul capului său începuse să se formeze un contur roșiatic, lucru care mi-a provocat o durere îngrozitoare în suflet. Mă simțeam ca și când aș fi murit odată cu el și, înainte să realizez, un cuvânt mi-a scăpat printre buze: Sasuke.

Un singur cuvânt a fost de-ajuns. Un cuvânt de care nu-mi aduceam aminte, dar de care îmi era dor să îl aud. Mi-a apărut imaginea unui cufăr încuiat, iar cuvântul era cheia cu care îl puteam deschide. Nu am ezitat și am descuiat cufărul. Imediat amintirile au început să-mi revină, de parcă le-aș fi atras ca un magnet înapoi. Am strigat din nou cuvântul și o durere sfâșietoare se auzea în vocea mea. Am continuat să strig în timp ce am izbucnit în plâns. La un moment dat mi-am amintit semnificația cuvântului și am început să plâng mai tare. M-am agățat de poarta încuiată și am început să trag de ea, încercând să ajung la el, motivul existenței mele patetice. Cum am putut să-l uit, m-am întrebat în timp ce trăgeam din ce în ce mai tare de poartă.

Mi-am adus aminte exact la timp că îmi pot folosi chakra și în secunda următoare poarta a dispărut din fața mea în urma impactului. Am alergat cât am putut de repede spre el și m-am prăbușit lângă capul său, neținând cont că stăteam într-o baltă de sânge. L-am strigat din nou, în timp ce îmi concentram chakra încercând să îl salvez. Și-a deschis încet ochii și m-a privit.

- Oprește-te, Sakura, mi-a spus în timp ce încerca să mă prindă de mână. Nu are rost, e prea târziu.
- Taci, am strigat spre el și am regretat imediat asta. Lasă-mă să mă concentrez, am continuat pe un ton mai moale. Nu e niciodată prea târziu.
A oftat încet și a închis ochii. M-am panicat din nou și l-am strigat disperată că totuși e prea târziu. Și-a deschis din nou ochii și mi-a zâmbit discret.
- Când o să ai puterea să renunți? m-a întrebat și de data asta mi-a prins mâna într-a lui.
- Niciodată, Sasuke, niciodată, i-am răspuns.
- Uită-te la mine, mi-a spus. Vreau să te mai văd o dată înainte să... înainte să..., nu a continuat pentru că s-a înecat cu niște sânge.
Mi-am ridicat privirea și m-am întors înspre el, având lacrimi în ochi. Nu putea, nu avea voie să-mi facă asta.
- Te iubesc, mi-a șoptit, iar eu nu am răspuns.
M-am aplecat spre el ușor și mi-am apăsat buzele de ale lui. Am simțit cum viața se scurgea din el odată cu sângele care se întindea din ce în ce mai departe de noi și am știut în momentul acela că l-am pierdut pentru totdeauna.


see ya ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Noi 13, 2010 3:50 pm

Well se pare ca sunt ptima. Interesant capitol, se pare ca Sakura tocmai a realizat cat de mult tine la Sasuke prin intermediul visului, care, mi s-a parut ff original. Ai repetat la un moment dat cuvantul "greu"de m multe ori, dar in rest totul a fost ok. Astept cu nerbdare continuarea, sunt ff curioasa ce se va intampla cu Sakura si Sasuke...si cu misiunea, Spor la scris!

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Vin Noi 19, 2010 3:43 pm

ce rapid vin cu o continuare...mai ca nu ma recunosc...revenim
acest fragment este a doua parte din capitolul 6...sper sa va placa si astept in continuare si critici
spor la citit


M-am ridicat din pat brusc în timp ce urlam cât mă țineau plămânii. Lacrimi îmi curgeau deja pe obrajii palizi și eram zguduită de spasmele care deveneau din ce în ce mai dese. Am încercat să mă conving că totul nu fusese decât un vis și că nu aveam motiv să plâng, însă totul fusese atât de real încât a trebuit să verific dacă sunt murdară de sânge. Din fericire nu eram, totul se petrecuse în mintea mea.

Am mai stat câteva minute în pat pentru a mă calma, după care am mers spre baie. Când am ieșit, m-am schimbat rapid în niște haine potrivite pentru misiune, am mâncat ceva rapid și m-am îndreptat spre ușă. Am ezitat câteva momente în fața clanței pentru că frica nu dispăruse de tot, dar am ispirat adânc și am deschis ușa cât de larg am putut. Razele calde ale soarelui mi-au mângâiat fața și m-am mai calmat.

Știam unde trebuie să mă întâlnesc cu Sasuke și m-am grăbit să ajung acolo cât mai rapid. Drumul nu a durat mult, dar eram deja într-o oarecare întârziere, mulțumită coșmarului care îmi încetinise toate mișcările. Am ajuns prima la locul de întâlnire și m-am așezat pe o bancă pentru a-l aștepta. După câteva minute a apărut și am oftat ușurată când l-am văzut.

- Ce e? m-a întrebat în timp ce eu mă uitam la el și zâmbeam ușurată.
- Nimic, am răspuns și m-am întors cu spatele la el pentru a-mi ascunde lacrimile care îmi apăruseră la colțul ochilor.
Le-am șters rapid și am tras aer în piept, după care m-am întors din nou cu fața spre el.
- Ce ai pățit? m-a întrebat în timp ce m-a apucat de mână și m-a tras mai aproape de el.
- Ți-am spus că nu am nimic, i-am spus nervoasă și m-am smucit pentru a-mi da druml la mână. Mergem azi? L-am întrebat și am început să merg cu spatele la el.

Nu a mai spus nimic, dar din câțiva pași m-a ajuns din urmă. În sinea mea mă bucuram că e teafăr și că totul se petrecuse în mintea mea, dar grija lui bruscă față de mine m-a luat prin surprindere și m-a iritat oarecum. Când am părăsit satul am început să alergăm și aveam impresia că inteționat mă lasă în urmă. Îmi plăcea să cred că l-am enervat cu comportamentul meu și că acum e supărat pe mine, dar nu-mi puneam totuși prea mari speranțe în asta.

Prima zi de drum cu Sasuke a fost plictisitoare din toate punctele de vedere. Nu am făcut decât să alergăm și atunci când făceam o mică pauză – lucru foarte rar – nu vorbeam aproape deloc. În afară de replici de genul „Cred că ar trebui să ne oprim” sau „ Nu sunt obosită” nu am schimbat alte cuvinte între noi. Mă enerva la culme acest lucru și nu știam ce aș putea face pentru a schimba ceva. Atitudinea lui față de mine mă exaspera și nu știam cât aș mai fi putut să-l suport. Aveam impresia că mă evită sau că se preface că nu exist, încercând să-mi adreseze câteva vorbe numai dacă era chiar obligat.

Nici a doua zi nu a decurs mai bine ca precedenta, lucru care deja era prea mult pentru mine. Putea fi atât de enervant câteodată încât simțeam că efectiv nu mai pot sta lângă el, ceea ce era o premieră pentru mine. Când ne-am oprit spre seară pentru a ne odihni eram undeva într-o pădure. Sasuke a plecat fără să spună nimic, dar s-a întors câteva minute mai târziu cu niște lemne și a început să-și facă de lucru cu ele, aprinzând un foc. M-am prefăcut că mă uit în jurul meu, dar cu coada ochiului îi spionam fiecare mișcare, fiind brusc conștientă că eram singurii pe o distanță destul de mare.

După ceva timp pe care l-am pierdut uitându-mă fie la flăcările jucăușe din fața mea, fie la Sasuke, m-am hotărât să am un moment de respiro și să plec pentru puțin timp singură. Așa că m-am ridicat brusc, lucru ce l-a făcut pe Sasuke să mă privească surprins.

- Mă duc să mai aduc niște lemne pentru foc, am spus în timp ce mă ridicam și nu i-am dat șansa să-mi răspundă.

Am plecat rapid de lângă el și am început să mă plimb prin pădurea care ne înconjura, bucuroasă ca am scăpat măcar pentru puțin timp de prezența lui apăsătoare. Nu aveam o direcție fixată în minte și umblam oarecum aiurea, fiind pierdută în gândurile care mă acaparau imediat ce aveau ocazia. La un moment dat m-am hotărât să mă întorc, dar nu mi-am putut da seama pe unde ar trebui să merg. Am încercat să merg spre stânga și după aproximativ zece minute am observat cum copacii deveaneau din ce în ce mai rari. Am crezut că am ajuns cu bine înapoi la Sasuke, dar am rămas surprinsă când am constatat ca mă aflam pe malul unui lac.

M-am bucurat în sinea mea pentru că în ultimele zile nu am avut un loc special amenajat unde să pot avea grijă de mine cum trebuie, așa că m-am hotărât să fac o baie. Mi-am dat repede jos hainele de pe mine, aruncându-le aiurea în spatele meu, și am intrat în apă. Eram norocoasă că lacul se formase dintr-un izvor termal pentru că apa caldă îmi relaza și deznoda toți mușchii.

Am înotat puțin, după care m-am îndreptat spre locul unde intrasem și m-am sprijinit ușor de o stâncă ce se afla acolo. Am închis ochii și m-am concentrat pe efectul relaxant pe care apa mi-l oferea, încercând să nu mă gândesc la nimic altceva. Totul a mers bine până când am auzit niște sunete de parcă cineva ar fi venit spre mine. Am reacționat rapid și m-am ascuns oarecum după stânca ce îmi servise drept loc de relaxare până în acel moment, după care mi-am îndreptat privirea spre locul de unde părea că se aud sunetele din ce în ce mai tare.

Priveam suspicioasă și curioasă în același timp spre locul respectiv și, după câteva secunde tensionate, a apărut un iepuraș. M-am relaxat automat și am început să râd în sinea mea. Cine ar putea să fie aici în noaptea asta. Singura persoană care era aproape de mine era Sasuke, ultimul sat fiind la jumătate de zi de mers pe jos și nu cred că lui i-ar fi păsat atât de mult de ce se întâmplă cu mine, încât să vină să mă caute. La cum s-a comportat cu mine până acum singurul motiv care l-ar determina să mă caute totuși ar fi acela că fără mine nu putea duce la bun sfârșit misiunea.

Am închis din nou ochii și m-am scufundat până la gât în apa caldă, încercând să mă concentrez doar asupra senzației pe care o simțeam. Pe nesimțite am ațipit, de vină fiind ultimele nopți aproape nedormite. Când m-am trezit era încă noapte – semn bun – așa că m-am grăbit să ies și să încerc să găsesc din nou drumul. Nu am apucat să-mi iau pe mine decât lenjeria deoarece am auzit niște sunete care veneau din aceeași direcție de unde venise și iepurașul mai devreme. Nu am vrut să risc așa că mi-am scuns rapid hainele în niște tufișuri de lângă mine și am intrat din nou în apă cu tot cu lenjeria pe mine.

M-am ascuns după stâncă și am împietrit în momentul în care în fața mea a apărut nimeni altul decât Sasuke. Era nebun? De ce lăsase lucrurile noastre nesupravegheate? Oare venise să mă caute? Nu cred totuși, l-aș fi auzit dacă m-ar fi strigat. Răspunsul a venit singur pentru că l-am văzut cum a început să se dezbrace încet. Nu am putut să mă uit la el și m-am întors brusc cu spatele, încercând să nu fac niciun zgomot. Câteva secunde mai târziu am auzit cum a intrat în apă și a început să înoate. Mă înroșisem până la rădăcina firelor de păr, dar asta nu m-a împiedicat să încerc să îl spionez.

Era deja la distanță de mine și nu avea cum să mă observe la cum stăteam ghemuită după stâncă. În schimb eu aveam o ”priveliște” superbă și efectiv nu-mi puteam lua ochii de la el. Am oftat ușor și asta a făcut ca în jurul meu să se formeze cercuri care se măreau pe măsură ce se depărtau de mine. M-am speriat pentru că puteam să mă dau de gol foarte ușor, însă nu aveam cum să ies din apă – zgomotul ar fi prea puternic și și-ar da seama. Așa că am stat ascunsă, așteptând ca el să plece.

M-a șocat când a început să înoate spre mine și m-am ghemuit și mai mult după stâncă. În cele din urmă a ajuns pe partea opusă a ei și s-a rezemat ușor de ea, aproape la fel cum făcusem eu mai devreme. M-am scufundat în apă până la gât pentru a fi sigură că nici măcar un fir de păr nu se vede, după care am început să ascult în speranța că voi auzi când va pleca.

Mă scotea din sărite faptul că nu se grăbea deloc, pentru că începusem să mă resimt după atâta timp petrecut în apa caldă și eram ușor amețită. La un moment dat s-a ridicat și a ieșit pe mal. Din nou m-am uitat în altă parte fără motiv și am reușit să mă dau de gol chiar dacă eram atât de aproape să trec neobservată. Am riscat orpivire spre Sasuke care își luase o pereche de boxeri pe el, după care m-am întors rapid și m-am trezit cu un șarpe în fața mea. În loc să mă folosesc de cunoștințele mele de ninja nu am făcut decât să sar ca arsă și să strig cât mă țineau plămânii.

Bine-înțeles că Sasuke s-a întors automat spre mine, iar eu am rămas nemișcată. S-a uitat o secundă la fața mea, după care privirea i-a alunecat din ce în ce mai jos pe corpul meu și nici nu m-a mirat. Arătam extrem de provocator în lenjeria mea udă care scotea în evidență tot ce se putea. Când credeam că nu mai are ce să mă șocheze, Sasuke mi-a demonstrat contrariul și pe fața lui a apărut un zâmbet pervers. Brusc am știut că trebuie să plec și cumva am reușit să mă întorc cu spatele, dar nu am apucat să fac niciun pas deoarece deja era în fața mea. Corpurile noastre erau atât de apropiate încât îi simțeam respirația mângâindu-mi în treacăt fața, așa că am înghițit în sec o dată.

Nu îi înțelegeam comportamentul deloc. De cele mai multe ori mă ignora, însă privirea pe care o avea acum era exact opusul. Mă bucuram într-un fel pervers că îmi acorda atenție, însă o mică parte a creierului care încă mai gândea rațional își punea problema cum să reacționez în situații de genul ăsta. Mă enerva faptul se comporta atât de diferit: ba era distant și rece și mă ignora complet, ba era tandru și atras de mine. Nu știam care față a sa era cea reală, deși în sufletul meu credeam cu tărie că a doua.

Dacă el credea că voi face aceeași greșeală se înșela. Nu voiam să mai cedez în fața lui. Așa că m-am folosit și eu de chakra și am dispărut din fața lui înainte de a reacționa în vreun fel. Am reușit să-mi iau și hainele înainte de a pleca și în încercarea mea disperată să scap de el am ajuns la locul unde stabiliserăm mai devreme să dormim. M-am îmbrăcat rapid și imediat hainele mi s-au udat de la lenjeria mea, formând două cercuri mai închise la culoare pe bluza care începuse să se muleze pe sâni. Ca metodă de precauție făcusem niște clone jutsu așa că pe moment nu-mi făceam griji că o să mă descopere.

M-am băgat în sacul de dormit pentru că simțeam cum se răcorea din ce în ce mai mult în jurul meu. M-am lăsat ușor pe spate și am închis ochii fără să adorm. Am stat așa ceva timp, până când am auzit niște pași ce se apropiau de mine. Nu am deschis ochii deși știam că poate fi riscant, în schimb mi-am făcut clonele să dispară și mi-am dat seama că Sasuke era cel care venise. L-am auzit când s-a oprit în dreptul meu, unde a ezitat câteva secunde, după care s-a îndreptat spre locul său, de cealaltă parte a focului care acum ardea mocnit. Nu știam ce urma să se întâmple mâine și speram să nu se comporte la fel ca până acum. M-am foit în sacul meu și m-am întors cu spatele la el, după care am deschis ochii. Priveam spre pădure fără să o văd cu adevărat, în timp ce în mintea mea derulam ce se întâmplase. Îmi era mult prea ușor să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi plecat și am oftat ușor, sperând ca Sasuke să nu mă fi auzit.

Știam că nu mai aveam mult timp de odihnă așa că am închis ochii și am adormit aproape instantaneu. M-am trezit brusc, sau, mai bine spus, am fost trezită. Sasuke mă ținea strâns de brațe în timp ce mă striga să mă trezesc. Eram încă în șoc după coșmarul avut – identic cu cel de acum două nopți - și plângeam din nou necontrolat. Am ridicat privirea și m-am uitat la Sasuke, moment în care am început să plâng mai tare. M-a strâns brusc în brațe, iar eu m-am agățat de el ca de un colac de salvare, în timp ce lacrimile mele sărate îi udau bluza. A început să-mi mângâie ușor părul pentru a mă calma, iar eu m-am strâns mai aproape de el. Faptul că îi simțeam parfumul inconfundabil și că stăteam în brațele lui m-a mai calmat și în cele din urmă lacrimile s-au oprit, transformându-se în mici suspine.

Când a fost sigur că m-am calmat m-a depărtat de el puțin, astfel încât să mă poată privi în ochi. M-am uitat la rândul meu în ochii săi hipnotizanți, însă nu i-am putut susține privirea și m-am uitat în altă parte. Era ciudat cât de blând se comporta cu mine acum, fără priviri insinuante sau ignorare. Era un Sasuke nou pentru mine care mă făcea să mă simt și mai atrasă de el.



see ya ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Sam Noi 20, 2010 2:32 pm

Bun...deci WOW....Super capitolul. Ai descris foarte bine acele zile, fara sa grabesti deloc actiunea, lucru care mi-a placut. Sincera sa fiu, nu credeam ca Sasuke ar putea fi asa...de....hmmm...bland, dar se para ca e un inceput bun,d esi cred ca il prefer pe Sasuke cel misterios. Oricum, sunt ff curioasa sa vad ce se va intampla intre cei doi si ma gandesc ca in curand, vor aparea si ceva lupte si inamici(sper). Astept nextul cu nerabdare! Spor la scris! Si merci ca l-ai pus asa repede...

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mier Dec 22, 2010 1:08 am

so...de ziua mea va fac un cadou care sper sa va placa:D ...este vorba de prima parte a capitolului 7...am zis sa mai diversific putin actiunea, dar o sa vedeti voi despre ce e vorba; nu vreau sa stric surpriza
spor la citit


Capitolul 7

Nu știu cât timp am dormit, dar când m-am trezit eram în brațele lui Sasuke. Inițial nu am realizat decât faptul că mă simțeam amorțită și că nu mă puteam mișca, iar când am deschis ochii m-am trezit cu fața foarte aproape de cea a lui Sasuke. I-am simțit respirația când mi-a mângâiat ușor fața și mi-am dat seama că doarme, așa că am încercat să nu fac mișcări bruște în timp ce încercam să mă eliberez. Aproape reușisem când a început să se foiască și să mă prindă mai strâns în brate. Am oftat resemnată și am rămas așa în speranța că se va trezi rapid.

Mi-am îndreptat atenția spre fața lui, nemaiputând să mă uit în altă parte. I-am studiat chipul încercând să memorez fiecare detaliu, neștiind dacă voi mai avea vreodată ocazia să fiu atât de aproape de el. Pielea lui avea o paloare neobișnuită chiar si pentru el, iar cearcănele ușor vineții care se conturau sub ochi sugerau faptul că era obosit. Am simțit o înțepătură în inimă pentru că îmi imaginam ce greu trebuia să-i fie și am oftat insesizabil.

Buzele pline erau ușor depărtate și aerul trecea ritmic peste ele. M-am simțit invidioasă pe aer și mi-am dorit să fiu eu în locul lui pentru că putea să-i atingă buzele lui Sasuke după bunul plac, să le guste și să le devoreze fără întrerupere. Nu am mai rezistat impulsului și mi-am ridicat încet o mână spre fața lui. Am coborât-o ușor și i-am dat bretonul într-o parte, moment în care Sasuke a deschis ochii. Încă aveam mâna pe fața lui și nu făceam niciun gest, dar nici nu am avut timp să reacționez cum trebuie pentru că și-a pus o mână peste a mea și s-a apropiat de mine ușor.

Știam ce urmează și că nu trebuie să cedez, dar tentația era prea mare. Și-a unit ușor buzele cu ale mele, iar eu am încercat să rămân nemișcată. Îl simțeam cum încearcă să îmi despartă ușor buzele, dar nu voiam să-i dau satisfația, sau măcar încercam. La un moment dat a început să fie mai agresiv, muscându-mă din ce în ce mai tare de buza de jos, până când am gemut ușor de durere și am deschis involuntar gura. Doar de atât a fost nevoie și în următoarea clipă limba lui o masa ușor pe a mea, provocându-mă să-i răspund.

De ce trebuie să sărute atât de bine? În cele din urmă am cedat și m-am dăruit cu totul în acel sărut. Am început să-i răspund provocării, iar el a adâncit și mai mult sărutul în timp ce se urca ușor pe mine. Mi-am trecut cealaltă mână după gâtul lui și mi-am împletit degetele în părul său, în timp ce îl trăgeam mai aproape de mine. Știam că ar trebui să mă opresc, să termin acum sau ar fi fost prea târziu, însă am constatat că nu-mi păsa. Eram atât de amețită și euforică încât nu mai gândeam deloc coerent.

Cel care s-a oprit primul a fost Sasuke. S-a ridicat ușor de pe mine gâfâind și s-a așezat pe spate în drepta mea în timp ce mi-a apucat mâna și o ținea strâns intr-a lui. Respiram rapid și scadat în timp ce încercam să îmi revin. Mi-am întors capul spre Sasuke profund recunoscătoare că a întrerupt brusc totul. Știu că probabil aș fi regretat mai târziu dacă m-aș fi dăruit lui acum, dar el a fost cel care a dat dovadă de rațiune.

- Mersi, am șoptit în timp ce mă întorceam cu totul spre el.
S-a uitat ciudat la mine și a dat imperceptibil din cap, după care mi-a dat drumul la mână și s-a ridicat rapid. M-am ridicat și eu ușor în șezut și m-am uitat la el.
- Ar trebui să mergem. Suntem deja în întârziere, mi-a spus pe un ton care voia a fi rece, însă nu i-a prea reușit.
Am zâmbit în sinea mea și m-am ridicat în picioare. Mi-am strâns rapid bagajele și într-o jumătate de oră deja părăsisem zona în care înnoptasem, fără să lăsăm vreo urmă.

Ziua a decurs aproape la fel ca precedentele, singura diferență fiind atitudinea puțin mai prietenoasă a lui Sasuke. Deși nu vorbeam unul cu altul, prin gesturile sale am înțeles că încerca să treacă de linia invizibilă care ne despărțea și pe care tot el o crease. Nu mai alerga înaintea mea, ci își potrivea pasul cu al meu, dar câteodată îl mai tachinam și începeam să alerg în față. Nu făcea decât să ofteze și să mă ajungă din urmă, de parcă aș fi fost un copil mic.

Seara a venit pe neașteptate și a trebuit să ne oprim și să facem rapid un foc. Am observat că nu și-a mai pus rucsacul cât mai departe de mine, ci destul de aproape, dar nu am schițat decât un zâmbet și nu i-am spus nimic. Îmi era teamă că dacă aș da glas gândurilor și i-aș spune că i-am observat fiecare mișcare l-aș fi intimidat și totul ar fi revenit la cum a fost zilele trecute.

Am mâncat în tăcere și după un ”Noapte bună!” mormăit ne-am întors unul cu spatele la celălalt și am adormit rapid. Am dormit puțin pentru că am fost trezită brusc de Sasuke. Am încercat să-i comentez ceva, dar mi-a pus rapid mâna la gură.
- Suntem înconjurați, mi-a șoptit și am dat din cap în semn că am înțeles.
Și-a ridicat mâna ușor și mi-a făcut semn să-l urmez. Mi-am luat în grabă rucsacul cu pergamentele și ne-am cufundat în pădurea întunecată. Am început să alergăm, dar ne opream foarte des pentru ca Sasuke să pună diferite capcane în care ar fi putut cădea dușmanul.

- Nu vă mai irosiți energia pe jocuri de copii, s-a auzit o voce străină și amândoi ne-am oprit încercând să găsim de unde vine sunetul. Ar fi mult mai ușor dacă v-ați preda în liniște pentru că ne-ați scuti de un deranj în plus.
- Și dacă nu vrem, ce o să se întâmple? a răspuns Sasuke sigur pe el.
Răspunsul nu a venit, în schimb au apărut în fața noastră 5 ninja și imediat ne-am pregătit de luptă. Îmi era teamă pentru că eram în dezavantaj, dar faptul că Sasuke era lângă mine și că luptam cot la cot îmi dădea curajul necesar să-i înfrunt.

Lupta a început imediat, Sasuke înfruntând 3 dintre ei, iar eu pe ceilalți doi. Le țineam piept destul de bine, nu prezentau o problemă prea mare. Foloseam jutsu după jutsu, pergamentele cădeau unul după altul la picioarele mele și în cele din urmă i-am învins pe amândoi, deși mă alesesem și eu cu o rană destul de urâtă la mâna stângă. M-am întors automat spre Sasuke și am văzut că nu reușise să învingă decât un singur adversar și nu mai avea forța necesară pentru a-i înfrunta pe ceilalți doi.

Norocul lui și ghinionul meu a fost că și-au dat seama că scăpasem de colegii lor, așa că unul din ei a părăsit lupta cu Sasuke și a început să mă atace. Se vedea clar că era mult mai bine pregătit decât ceilalți doi și m-am trezit cu spatele lipit de al lui Sasuke, în timp ce atacurile veneau necontenit. Era foarte rapid și de-abia reușeam să îi parez loviturile, fără să am șanșa să îl mai atac. La un moment dat s-a îndepărtat de mine și m-am relaxat o secundă, dar am rămas șocată când am văzut 8 shuriken-uri care veneau cu o viteză amețitoare spre mine. Am închis ochii și am așteptat loviturile, dar asta nu s-a întâmplat. Am auzit un trosnet grețos de os rupt, apoi am simțit două brațe puternice care m-au îmbrățișat și modul cum zvâcnea trupul celui de lângă mine când shuriken-urile ajungeau la țintă.

Am deschis încet ochii și l-am văzut pe Sasuke chinuit de durere, în timp ce strânsoarea lui slăbea, până când a căzut în genunchi, sprijinindu-se de mine. Am folosit un ultim jutsu pentru a putea pleca de acolo, l-am ajutat pe Sasuke să se ridice și am început să fug ținându-mi o mână pe talia lui, sprijinindu-l.
- Lasă-mă jos, îmi spuse pe un ton autoritar. Trebuie să duci la capăt misiunea.
- Nu vreau, suntem o echipă. Nu te pot lăsa în urmă. Cât despre misiune, cum crezi că pot să o termin singură? vocea mi se sparse pe ultimele cuvinte, deși încercam să par categorică.
Nu s-a mai contrazis cu mine, probabil neavând forța necesară să o facă și m-am bucurat într-un fel că are încredere în judecata mea.

După un timp am ajuns în fața unui templu ce părea părăsit. L-am dus pe Sasuke repede înăuntru și apoi am pus o serie de capcane în jurul clădirii. M-am întors grăbită la el pentru a vedea cum se simte. L-am găsit inconștient pe jos, respirând greu și având temperatura foarte rificată. Mi-am pus instinctiv mâna la gură fiind șocată, dar mi-am revenit repede și am început să aplic cunoștințele mele de medic ninja. Mi-am dat seama că shuriken-urile fuseseră otrăvite și am început să analizez otrava de pe ele pe măsură ce le scoteam din spatele lui Sasuke. Am realizat că era una dintre cele mai puternice otrăvuri și că nu aveam antidot pentru ea. Am început să plâng involuntar, totul era prea ciudat să fie realitatea. Trebuia să mă trezesc din clipă în clipă și să fiu în patul meu, iar Sasuke să fie bine. Brusc Sasuke adeschis ochii și m-a apucat ușor de mână. M-am uitat printre lacrimi la el, știind că nu mai avea mai mult de 24 h de trăit. Nu puteam face nimic pentru el? Mă simțeam atât de neputincioasă în acel moment, iar vorbele lui de consolare m-au făcut să plâng și mai tare.

Totul semăna mult prea mult cu visul meu, dar nu voiam să se termine la fel. Trebuia să găsesc o modalitate să-l salvez, chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aș face.



see ya ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Mier Dec 22, 2010 6:03 pm

Well un capitol frumos, plin de actiune de toate felurile:))) Ce pot sa spun? Chiar sunt curioasa ce se va intampla cu Sasuke si ca sa fiu sincera, schimbarea lui brusca de atitudine ma surprinde...Sper ca vom avea in continuare surprize de la el...Nu vreau sa devina asa sentimental=)) Okm spor la scris si sa stii ca imi plk ff mult cadoul. La multi ani!

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
funky_angel

avatar

Mesaje : 29
Data de inscriere : 13/04/2010

MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   Dum Dec 26, 2010 1:47 am

sooo....azi-noapte m-am intalnit cu Mosul si ghiciti ce surpriza v-a lasat? continuarea capitolului 7...trebuia sa-l postez ceva mai devreme, dar Mosul avea chef de vorba si nu puteam sa-l dau afara din casa...s-a intors azi pe zi dupa ce livrase toate cadourile si am stat de vorba pana acum, cand i-am spus:
- Mosule, imi pare rau, dar trebuie totusi sa le dau cadoul, nu crezi?
a fost de acord sa plece si mi-a spus ca de-abia asteapta sa ne vedem la anu', dar ca s-ar putea sa mai treca pe la mine din cand in cand...de-abia astept sa vina

revenim la oile noastre...dedic acest capitol tuturor cititorilor si in special lui Smile:)
enjoy it


Totul semăna mult prea mult cu visul meu, dar nu voiam să se termine la fel. Trebuia să găsesc o modalitate să-l salvez, chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aș face. Am început să mă gândesc la orele pe care le petrecusem cu Tsunade pentru a învăța diferite tratamente ce putea fi aplicate în lipsa unor antidoturi. Mi-a venit în minte o plantă despre care știam că este răspândită cam în toată țara și, cu puțin noroc, putea fi găsită și în zona în care ne aflam. M-am aplecat încet spre Sasuke, până când am ajuns în dreptul urechii lui, l-am trezit încet și i-am șoptit:
- Mă duc să caut o plantă care te va ajuta. Crezi că poți rezista o oră fără mine?
A dat aproape imperceptibil din cap și am simțit cum mi se strânge inima și în gât se formează un nod dureros. Sufeream împreună cu el, dar nu am lăsat să se vadă asta și mi-am mușcat dureros buza pentru a mă concentra pe ceea ce era important.

- Încerc să mă întorc cât pot de repede, i-am spus în timp ce mă ridicam și am simțit cum încerca să mă apuce de mână.
Nu avea forță rămasă nici măcar să mai ridice mâna așa că am întins-o ușor pe a mea și am așteptat ceea ce voia a fi o strângere de mână. I-am zâmbit trist și m-am ridicat înainte ca lacrimile să înceapă să curgă din nou pe obraji. M-am îndreptat cu pași rapizi spre ieșire și am început să caut planta cu pricina în jurul templului prima dată. Dacă aveam noroc putea fi rătăcită pe acolo.

După ce am căutat o jumătate de oră disperată, am ajuns într-o clădire veche și dărăpănată. Am ezitat înainte să intru, dar știam că Sasuke are nevoie de mine, așa că mi-am înfruntat teama și am pășit înăuntru. Mi-am dat seama că în trecut fusese o seră și am realizat cât de norocoasă pot fi. Am început să caut din priviri planta, în timp ce alergam în jurul unor rafturi care abia se mai țineau. Nu o găseam, deși în jurul meu erau și alte plante medicinale. Am profitat de ocazie și am adunat o parte din ele, dar tot nu dădeam de cea de care aveam nevoie urgentă. Chiar înainte de a părăsi încăperea m-am împiedicat de o bucată de lemn de care nu-mi aduceam aminte să fi fost acolo.

M-am lovit destul de rău la cap și când am încercat dă mă ridic m-a luat amețeala și am simțit un firicel de sânge cum se prelingea grețos de-a lungul feței mele. Am respirat adânc de câteva ori și m-am uitat în jurul pentru a fi sigură că mi-a dispărut amețeala. Într-un colț, destul de aproape de mine, am zărit-o. M-am grăbit târându-mă în patru labe spre planta pe care o căutam de atâta timp și am luat-o rapid, de parcă s-ar fi evaporat în următoarea secundă. Am ieșit rapid din seră, deși capul îmi zvâcnea de durere, și în cinci minute eram deja lângă Sasuke și îi verificam starea. Nu se schimbase semnificativ de când plecasem, ceea ce era un semn bun.

- M-am întors cât de repede am putut, așa cum am promis, i-am șoptit și l-am strâns ușor de mână.
A deschis încet ochii și s-a uitat la mine, având pe față o tentativă eșuată de zâmbet. Am inspirat adânc și m-am apucat de prepararea antidotului. Știam că dacă l-aș fi preparat cum trebuie nu ar mai fi fost nevoie de altceva, așa că m-am concentrat cât de mult am putut pentru a nu greși niciun pas. Orice greșeală ar fi însemnat să o iau de la zero și timp prețios pierdut aiurea.

Peste câteva ore eram destul de sigură că terminasem antidotul, așa că m-am grăbit să i-l dau lui Sasuke. Era inconștient de ceva timp, dar s-a trezit când l-am strigat.
- Am terminat, Sasuke. Acum deschide ușor gura pentru a-l lua.
A dat din cap absent în semn că a înțeles și s-a conformat cu ceea ce spusesem. A înghițit destul de greu medicamentul – nu mă mira, avea un gust oribil - și a închis din nou ochii. Când am încercat să-l strig nu s-a mai trezit și am intrat în panică.

Am început să-l zgudui și să-l strig disperată, în timp ce lacrimile curgeau în șuvoaie pe fața mea lividă. Simțeam cum groaza crește din ce în ce mai mult în mine ca un monstru care mă prinde în ghiarele lui, fără să am vreo scăpare. Inima îmi bubuia să-mi sară din piept și simțeam o durere sfâșietoare în suflet. Nu se putea termina totul acum, nu când mă apropiasem atât de mult de el. Chiar făcusem ceva atât de oribil în cât să nu merit să fiu fericită? Oare fiecare moment de bucurie din viața mea trebuie să-mi fie răpit de suferință?

Eram sigură că preparasem antidotul corect, dar oare era prea târziu? Nu mă puteam da bătută acum, așa că mi-am concentrat chakra în palme și am început să o trimit în corpul lui Sasuke. I-am simțit inima bătând încet și neregulat, dar măcar avea puls. Am încercat să îi accelerez pulsul, iar după cinci minute chinuitoare am reușit. Am oftat ușurată când a deschis obosit ochii, nu am mai rezistat și l-am îmbrățișat în timp ce un nou val de lacrimi curgea liber pe obrajii mei.

- Ce s-a întâmplat? a murmurat în urechea mea. Unde suntem?
M-am ridicat ușor și l-am privit în ochi, după care am început să râd ușurată. Nu mă puteam abține, trecusem prin niște clipe mai întunecate decât orice coșmar și nu știam cum să reacționez acum. Așa că râdeam în timp ce Sasuke se uita la mine având în priviri nedumerire și nesiguranța dacă am înnebunit sau nu. Am inspirat adânc de câteva ori pentru a mă calma și i-am răspuns:
- Ai fost rănit în luptă de opt shuriken-uri otrăvite. Am reușit să ajung aici, dar deja îți pierdusei cunoștința din cauza otravei. Am preparat un antidot pe care ți l-am administrat cu puțin timp în urmă.

A rămas liniște puțin timp, după care Sasuke a vrut să știe mai multe detalii. Am oftat încet și am început să-i spun ce voia să știe.
- Am uitat să-ți mulțumesc pentru că m-ai apărat de shuriken-uri, am spus încet și mi-am mutat privirea undeva în colțul camerei.
- Nu te amăgi, veni răspunsul său promt și m-am uitat din nou la el. Am făcut-o pentru că fără tine nu puteam duce misiunea la capăt, iar dacă ai fi fost rănită probabil nu te-aș fi putut salva. Dar pentru efortul depus, cu toate că nu trebuia, îți mulțumesc că mi-ai salvat viața, a spus serios în timp ce mi-a apucat mâna și a strâns-o ușor într-a lui.

Chiar nu putea să renunțe a mai fi un idiot? De câte ori trebuia să mai facă pe durul? Am înghițit dureros în sec și mi-am înnăbușit câteva lacrimi ce amenințau să apară pe fața mea, după care mi-am tras brusc mâna dintr-a lui, m-am ridicat de lângă el și m-am așezat pe sacul meu de dormit.
- Mă bucur că te simți mai bine, am spus pe un ton încărcat de sarcasm și m-am băgat în sacul de dormit, având grijă să stau cu spatele la el.

Mi s-a părut că l-am văzut schițând un zâmbet, dar nu puteam să mă întorc să verific. Am închis ochii și am încercat să adorm, dar oricât am încercat nu am reușit. Mintea mea era prea ocupată pentru a putea dormi, dar am ținut ochii închiși în speranța că la un moment dat mă va fura somnul. Am auzit la un moment dat niște sunete ciudate, urmate de o tuse oribilă. Fără să mă gândesc la comportamentul meu de mai devreme am sărit ca arsă din sacul de dormit și m-am dus la Sasuke.
- Ce ai pățit? l-am întrebat îngrijorată.
- N-am nimic, mi-a răspuns cu un zâmbet pe față. Voiam să văd cât de enervată ești, a continuat și a început să râdă.
Nu a reușit să-mi râdă în față datorită rănilor, așa că rapid zâmbetul a fost înlocuit de o grimasă de durere.
- Așa îți trebuie dacă te comporți așa, i-am spus busumflată. Crezi că te poți ridica să îți verific rănile?
- Pot să încerc, mi-a răspuns și mi-a făcut cu ochiul.
Mă uitam la el șocată și mă miram că nu am și gura căscată. Ce se întâmpla cu el de avea schimbările astea bruște de comportament? L-am ajutat să se ridice fără să-i mai adresez vreun cuvânt și am dat ușor într-o parte bandajul care acoperea rănile. Până acum nu putusem să mă folosesc de chakra pentru a le vindeca datorită otravei, dar eram sigură că o pot folosi acum.

- Mă voi folosi de chakra să-ți vindec rănile, i-am spus fără să mă uit la el. Vei simți niște înțepături ușoare, dar voi încerca să termin cât mai repede.
A dat ușor din cap și mi-am îndreptat atenția asupra rănilor. Mi-am pus ușor mâinile pe spatele lui și mi-am concentrat chakra în palme. Efectul s-a văzut imediat. Țesuturile se lipeau la loc unele de altele, până la nivelul pielii. Ultima rană a fost cea mai profundă și oricât am încercat să nu rămână vreun semn, o mică cicatrice tot s-a încăpățânat să apară pe omoplatul drept.
- Am terminat, am spus încet. Am făcut tot posibilul să nu rămâi cu cicatrice, dar nu am reușit.
- Nu e nicio problemă, mi-a răspuns. Important e că sunt în viață.

Încă aveam mâna pe spatele său și îmi treceam absent un deget peste cicatrice, gândindu-mă la ce se întâmplase. L-am simțit pe Sasuke cum tremură ușor sub atingerea mea și mi-am retras imediat mâna. M-am ridicat cu gândul de a mă duce spre sacul meu de dormit, însă Sasuke m-a prins de mână și m-a tras spre el, lucru ce m-a făcut să mă dezechilibrez și să aterizez în brațele lui.

- Ce crezi că faci? l-am întrebat pe un ton dur.
- Încerc să te răsplătesc pentru că mi-ai salvat viața, mi-a răspuns în timp ce își punea o mână pe talia mea.
- Și cum ai de gând să faci asta? am spus în timp ce simțeam cum îmi crește pulsul.
- Să mă gândesc. Ce-ai zice de un sărut? a spus apropiindu-se de fața mea.
Am ridicat o mână în fața mea și i-am atins buzele cu un deget, sperând să se oprească.
- Chiar crezi că asta este de ajuns pentru tot ce am făcut pentru tine? l-am provocat în joacă.
- Nu neapărat, dar cred că e un început bun, a mormăit de sub degetul meu.

Mi-a apucat ușor încheietura cu cealaltă mână și a străbătut distanța dintre fețele noastre, apăsându-și buzele de ale mele. Am început să-mi mișc buzele în același ritm cu ale lui, muscându-l ceva mai tare de buza de jos la un moment dat. Nu s-a lăsat nici el mai prejos și și-a trecut limba printre buzele mele întredeschise, începând să-mi exploreze în voie gura. Mi-a dat involuntar drumul la mână și și-a trecut-o ușor pe spatele meu, coborând de-a lungul coloanei, în timp ce eu mă agățam de gâtul său, având degetele împletite în părul negru și mătăsos. Tremuram la atingerile lui simțind cum crește în mine dorința și gemeam fără să vreau, lucru ce îl făcea pe Sasuke să devină mai îndrăzneț. Când l-am simțit cum încearcă să-mi pipăie sânii am întrerupt brusc sărutul și l-am împins în spate.

- Îmi pare rău, nu pot face asta. Nu acum, i-am spus în timp ce mă înroșeam.
S-a uitat câteva secunde la mine, după care m-a luat în brațe șoptindu-mi că e în regură și cerându-și scuze pentru comportamentul lui.
- Reacțiile tale mă înnebunesc, adăugă el sincer.
Am rămas șocată din nou și nu am mai știut ce să spun. Ceea ce auzisem acum trebuia să fie un vis. Era prea frumos pentru a fi adevărat. Era posibil să am eu acest noroc? Chiar aveam șansa să fiu cu Sasuke? Am încercam să îi spun ceva, dar de fiecare dată când deschideam gura niciun sunet nu-mi părăsea buzele.
- De ce îmi spui lucrurile aste acum? am reușit în cele din urmă să spun.

A stat să se gândească puțin și să-și formuleze ideile probabil, după care s-a uitat în ochii mei și mi-a spus:
- Pentru că până acum nu am avut curajul necesar să o fac. Tu mereu ai fost mai curajoasă și mai puternică decât mine și nu ți-ai ascuns deloc sentimentele.
Nu îmi venea să cred ce auzisem. De când mă știu l-am iubit pe Sasuke și am tânjit după aceste vorbe, iar acum că le-am auzit îmi este aproape imposibil să le cred. Am început să plâng ușor și mi-am lipit fața de pieptul lui.
- Nu te cred, a spus printre suspine. De ce aș face-o? am continuat în timp ce am început să-l lovesc cu pumnii în piept. Spune-mi, Sasuke. Am vreun motiv să te cred?

Mi-am ridicat capul și mi-am îndreptat privirea furioasă spre el. Se uita blând la mine, lucru ce mă scotea din sărite, și mi-a apucat mâinile de încheieturi, forțându-mă să mă opresc. Mi-a mutat o mână lângă cealaltă, apuncându-le cu o singură mână, în timp ce cu cealaltă a început să îmi traseze ușor conturul feței. Mi-am scuturat capul nervoasă și m-am smucit pentru a mă elibera.

- Nu-ți cer să mă crezi, mi-a spus și m-am oprit brusc. Nu am dreptul să fac asta, dar lasă-mă să ți-o dovedesc.
- Să știi că asta nu se va întâmpla peste noapte, ești conștient, nu? i-am replicat dur.
- Da, sunt. Tot ce-ți cer este timp. Ce zici?
Mă uitam la el suspicioasă, dar am încuvințat ușor din cap, după care am oftat. În sufletul meu dansam de bucurie, dar nu îl puteam lăsa să vadă asta, așa că m-am prefăcut furioasă în continuare.
- Îmi poți da drumul, te rog?
Mi-a eliberat imediat mâinile, dup care m-am ridicat și m-am îndreptat ca o vijelie spre sacul meu de dormit. I-am mai aruncat o privire fulgerătoare și el mi-a zâmbit, după care m-am întins și am încercat să adorm.

L-am auzit pe Sasuke cum se foia, dar nu am băgat în seamă și nu am deschis ochii decât atunci când i-am simțit mâna pe talia mea.
- Am uitat un lucru, mi-a spus în timp ce-l priveam surprinsă. Noapte bună! a continuat și m-a sărutat scurt pe buze, după care s-a ridicat și s-a îndreptat spre locul său.
- Noapte bună! am spus și eu mai incet și am închis ochii adormind cu un zâmbet imens pe față.




spor la citit si astept critici si sugestii, asa cum v-am obisnuit deja

see ya ^_^



P.S.: Ho ho ho (de la Mosu')
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Destine Încrucișate   

Sus In jos
 
Destine Încrucișate
Sus 
Pagina 1 din 2Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Smile:) :: My little word :: Fan fictions-
Mergi direct la: