E un forum pt cei care vor sa zambeasca chiar daca le vine sa planga.... E un forum unde se vor putea descarca emotional, unde isi vor putea lasa imaginatia sa zboare..... E un forum care este "ridicat"pe baza devizei: Rad cand imi vine sa plang
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  GalerieGalerie  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Diverse[one-shots]

In jos 
AutorMesaj
Kyaku

avatar

Mesaje : 63
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 24
Localizare : Giurgiu

MesajSubiect: Diverse[one-shots]   Dum Mar 28, 2010 10:40 pm

Ei bine, aici voi posta diverse one-shot-uri. Fic-uri nu mai sunt în stare să fac momentan, dar mai scriu când prind ocazia diverse poveşti ce mi se înfiripează în minte. Sper să postez cât mai des.

Lacrimile lui Isis

Soarele aproape ca disparuse in timp ce privelistea mirobolanta devenea din ce in ce mai neclara.
Nilul isi marise debitul din nou, desi nu era inca iunie, nu ii crescuse niciodata atat de mult nivelul. Apa involburata curgea rapid, precum sangele din vinele fetei.
O copila destul de firava statea langa malul fluviului incercand sa imortalizeze acea imagine cu tipetele ei. Isi dorea ca zeul Ra sa ii auda glasul disperat si sa nu o paraseasca, cel putin in acea noapte. Incerca cu neputinta sa obtina mila si indurare din partea zeului.
Admirase soarele toata ziua si nu ar fi putut suporta disparitia lui, totusi acesta o parasea in ciuda rugaciunilor sale.
Obrajii blajini ii erau acum impaienjeniti de lacrimile cristaline. Micile giuvaere ii inundara ochii, in timp ce privirea ii era pierduta in disperare si anxietate.
Repeta aceleasi gesturi inutile, de parca portile Tartarului s-ar fi deschis, imbratisand-o la caderea protectorului sau Amon-Ra.
Doua brate o cuprinsera intradevar, insa acestea erau precum atingerea unui inger divin. Caldura ce o emanau, trupul lui lipit de al ei ii ofereau o stare de liniste. Se calma…
Incetul cu incetul tipetele sfasietoare disparura, iar linistea imbietoare putea fi resimtita. Mainile tremurande ale copilei cuprinsera bratele baiatului. Respira sacadat si ii mai scapau din cand in cand mici gemete. Ochii ii devenira limpezi precum apa Nilului, iar privirea i se lumina subit.
- Ra te v-a privi din intuneric micuta Isis, sopti tanarul, in timp ce copila se intoarse si isi impleti bratele in jurul trupului lui, captandu-l intr-o imbratisare profunda.
- Nu imi da drumul frate… te rog pazeste-ma de Horus. De coltii lui ce asteapta cu ardoare sa imi strapunga trupul, sa ma arunce in cele mai intunecate abisuri ale lumii de apoi, dar mai ales… sa mi te ia.
Vocea i se stingea, dar mainile nu aratau nici un semn de oboseala. Avea trupul lipit de al lui, fiind constienta de fiecare miscare involuntara ce o facea. Ii simtea bataile inimii, respira constant, iar braţele lui calde continuau sa ii amelioreze starea de agitatie si anxietate. Se temea intr-adevar, insa atata timp cat el era langa ea stia ca v-a fi in siguranta.
Indiferent ce s-ar fi intamplat stia ca o va proteja. Doar era Osiris, prea iubitul ei frate, amant, sot.
Osiris nu scoase nici un sunet, gesturile vorbeau de la sine. Isi indeparta mana din jurul taliei atingand-o suav si incet pe obrazul fin.
Era palida si speriata, insa culoarea ii reveni pe chip cand degtele lui ii strabatura buzele. Se uita atent la ea, analizandu-i fiecare reactie. Simtea dragostea ce incerca sa i-o transmita. Il iubea de la inceputul crearii pana la sfarsitul vietii si dincolo de moarte.
- Nu te teme mamă a nevinovatilor, fecioara si aparatoarea saracilor, prea iubita mea Isis. Voi avea grija de tine cu pretul vietii mele… Nu ma vei pierde, adauga repede Osiris observand lacrimile ce izvorau din nou. Meriti fericirea eterna, nu doar una utopica. Te iubesc…
Inghetasera, timpul nu mai avea nici o importanta. Zeul Thor le era alaturi, totul se oprise. Pana si soarele ramase sa ii admire pe cei doi si sa-i mai amelioreze durerea micutei sale subordonate Isis.
” Veti fi in siguranta copiii mei…"
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Vin Apr 02, 2010 7:03 pm

Deci ce pot sa spun....superba poveste. Mi-a placut foarte mult mai ales pentru ca e vorba de Egipt. Sincer, as vrea sa invat mai multe despre zei.....pentruc a uenori ii mai incurc...chiar am si un dosar cu ei si cu Cantecul spus la mumificare ca sa spun asa....In fine.....Ai descris foarte frumos,s entimentele au fost exprimate foarte bine, iar dialogul mi-a palcut mult. Ce pot sa spun....este o povestioara care transmite multe.Mai astept si altele....
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
Kyaku

avatar

Mesaje : 63
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 24
Localizare : Giurgiu

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Dum Apr 25, 2010 9:38 am

Acesta este un one-shot pentru un concurs la romana.. chiar vreau o parere sincera. Nu am mai scris de ceva vreme si-mi e teama sa nu-mi fi iesit din mana.


" Ii executam tocmai pe cei care nu au simtit niciodata fericirea, care nu au avut parte de zambete in sufletele lor, cei care au fost condamnati sa traisca o viata in care intunericul domina, si sa poarte permanent pe chip lacrimi. Oare aceia sunt cei care trebuie inchisi, maltratati, izgoniti, izolati?"
"Dragă Judith

Imi cer iertare că-ti scriu intr-un asemenea cadru, dar voi fi executat maine la prima oră şi le-am cerut ofiţerilor să îmi permită să-ti scriu aceasta ultimă scrisoare. Aş dori să ştii că acum când însir aceste litere pe hârtie timpul îmi indică miezul nopţii. Ceasul de pe hol mă irită, îmi ofera o stare de agitaţie la gândul că peste câteva ore imi voi găsi sfarsitul. Secundele înainteză în timp ce pulsul îmi creşte iar inima parcă vrea să-mi sară din piept. Îmi simt capul greu, cred ca am febră, probabil din cauza vartejului haotic din mintea mea. Mi-as dori sa mai pot vorbi încă o dată cu tine, să iti mai aud vocea. Contientizez că nu ti-am dat raspunsuri la unele intrebari ce mi le-ai adresat, dar sper sa ma intelegi... nu am fost suficient de capabil să impartasec cu cineva trecutul meu. Chiar si acum, cand iti scriu toate acestea mainile imi tremura necontenit. Mi-as dori să-ti pot spune liber şi deschis ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani, dar probabil din cauza lasitatii de care dau dovada nu sunt in stare să ma controlez.
Am crezut ca este complet de prisos să-i spun cuiva despre acele intamplari, dar dupa ce te-am cunoscut mi-ai schimbat complet viziunea asupra oamenilor. Îmi aduc aminte de prima noastra întâlnire din inchisoare.
Aflasem că aveam un nou vizitator, nu ma interesa cine era sau ce dorea de la mine. Detestam doar faptul că trebuia să ies din celulă, acea cameră ce devenise adăpostul meu. Să păşesc înafara celor patru pereţi ce consituiau pâna atunci întreaga mea viaţă, ce m-au izolat de umanitate şi mi-au oferit un refugiu. Să ies din lanţurile ce imi tineau încătuşata nebunia; sa ma ridic din acel colţ mizer şi să înfrunt o conversaţie cu o persoană reală. Nu doream sa vorbesc cu cineva. M-am împotrivit, dar ofiţerii m-au obligat. Ca sa fiu sincer m-au bătut, până şi tu ai observat vânătaile de pe mâini şi faţa mea desfigurata.
Când m-au forţat să iau loc, un singur gând îmi trecea prin minte. Sa te ignor. Nu ma interesa cum arăţi, ce treaba aveai cu un biet deţinut ca mine, nici macar nu îmi păsa ce aveai de spus. De aceea nu eram aninat de dorinţa de aţi vedea chipul, acea curiozitate ce mişuna în majoritatea oamenilor. Dar oare eu mai eram om pe atunci? Ma îndoiesc profund. Cu toate acestea tu ai fost prima care mi-a stârnit curiozitatea pentru prima data. Mai ştii care a fost prima intrebare care mi-ai adresato? " Îmi aduci aminte de cineva. Ne-am mai întâlnit?"
Am fost şocat de ceea ce mi-ai spus. Nu mă aşteptam ca cineva ca tine să-si aducă aminte de un biet virme ca mine. Pe vremea aceea eram putin invidios. Când te-am vazut dupa atatia ani stand in spatele peretelui de sticlă, privindu-ma cu o supremă placiditate, îmi pareai ca o zeită ce isi va executa supusul neloial. Nu am crezut ca esti persoana pe care o stiam. Acea fetita ce am cunoscuto cu mult timp in urma.
M-ai întrebat cum de o persoana ca mine a ajuns intr-un asemenea loc. Stiam că şi tu, ca toti ceilalati erai mânată de curiozitate, acel sentiment de care eu eram incapabil. Nu m-a atras niciodata necunoscutul pentru ca eu insumi ma consideram nedemn de sti ceva ce nu mi se cuvine.
Nu doresc să te intristez aşa că voi incerca să diminuez pe cât posibil gravitatea actiunilor ce s-au petrecut in trecutul meu. Ruptura ce a avut loc intre copilaria şi... ei bine nu-i pot spune adolescenţă, doar ca am ajuns să conştientizez realitatea. Să văd adevărata natura a oamenilor şi să o simt pe propria piele. Totul s-a petrecut când tata ne-a părăsit, pe mine şi pe mama pentru o alta femeie. Eram încă mic, aveam doar 6 ani cu toate acestea înţelegeam pe deplin ceea ce se intampla in jur. Observasem că mama devenise depresivă, lua pastile în fiecare seară, plângea, ţipa. Iar eu stateam in camera alăturată incleştat de colţii fricii, cu un tigru de pluş in braţe. Nu îndrăzneam să o deranjez pentru că îmi era teamă de reacţiile ei. Abia mai vorbeam cu ea, incercam pe cât posibil să o evit. Îmi era frică de cea care mi-a dat viata, pentru ca de fiecare dată când eram în aproprierea sa simţeam cum ochii îi sunt indreptati către mine, transmitându-mi dezgustul pe care încerca să-l ascundă.
Au trecut trei ani, banali, monotoni. Mă plictisisem ca zilele să treacă, iar eu să răman mereu neobservat. Mi-aş fi dorit totusi ca timpul să treacă pentru mine la fel ca inainte şi să mă afund din nou in acea stare, dar nimic nu e veşnic.
Situaţia mamei mele s-a agravat, pastilele nu mai aveau nici un efect asupra ei, crizele erau din ce in ce mai frecvente, iar pentru a-şi mai ameliora din durere a găsit o solutie. Vătămare corporală. Dar nu a ei, ci a mea. Am ajuns să ma tem deindata ce soarele dispărea de pe bolta cerească. Detestam noaptea pentru că ştiam că se va năpusti din nou asupra mea cu pumnii şi picioarele. Eram neputincios, nu mă puteam împotrivi aşa că înduram în linişte totul. Uneori îmi mai scapau mici gemete de durere şi incercam pe cât posibil să-mi reprim şi lacrimile, dar era dificil. Când ma vedea că plang sau tip, situatia se agrava. Nu reusea să isi transpuna toata durerea in mine pentru că ii transmiteam faptul ca ma simteam la fel de mizerabil ca ea. În acele momente mă ataca psihic, ceea ce ma distrugea mai rău. Nu mai doream să aud fraze de genul:" Daca tu nu ai fi existat aş fi putut avea o viaţă acum! Îmi doresc să nu te fi născut niciodată! De ce nu mori odată?!" Ura ei faţa de mine era devastatoare. Probabil ca aş fi continuat să îndur toate acestea dacă nu se ivea o oportunitate sau mai degrabă o greseală fatala de care sunt vinovat.
Timpul nu mai avea valoare pentru mine, aşa ca nu îti pot spune cert cât am îndurat vatămarea corporală. Probabil îţi vei aminti de aceasta intamplare. Mama uitase să încuie uşa apartamentului cum mai făcea uneori, iar eu reuseam să ies afară şi sa admir stejarii ce se inălţau bravi in fata blocului. Să ma desprind pentru câteva clipe de realitate şi să ma calmez. Acele momente erau nepretuite pentru mine, tânjeam dupa ele. Era singurul lucru ce mă facea sa mă simt că sunt inca viu. Nu ma deranja dacă toată existenta mea ar fi continuat să se desfasoare astfel.
Stateam ghemuit la umbra unui stejar, când m-am trezit la auzul unei voci. Încă mai am adânc impregnata în minte imaginea ta, cum ma priveai intens, analizăndu-mi chipul cu o curiozitate aparte. Parul tau şaten îmi atingea genunchii dezgoliţi. Acei ochi in care nu am vazut pentru prima data ura sau dezgust, ci compasiune. Din privirea pe care mi-ai aruncato am înteles că nu aveai habar cine eram sau cum de am ajuns aşa. Nici măcar nu te interesa. Ţin minte ca tu ai fost prima care m-a facut să zambesc. Îmai ştii ce mi-ai spus Judith? " De ce ochii tai pari diferiti de ai mei, cu toate ca avem aceeaşi culoare?"
De ce? Îţi voi spune acum. Pentru ca tu erai o fiinţă crescuta cu iubire şi grijă, aşa că ceea ce tu le transmitei celorlalti era fericirea şi dragostea. În timp ce singurul lucru pe care eu reuseam să le eman era tristetea şi ura pe care o resimteam. Ai fost prima şi ultima persoana din viaţa mea care a trecut de aceste bariere, probabil pentru ca erai nestiutoare.
În momentul in care m-ai atins am avut un impuls să mă retrag. Ma simteam jenat că cineva ca tine a îndraznit să se atingă de unul ca mine. Deşi tot ceea ce ai vrut să faci a fost să-mi stergi dăra de sânge de pe obraz, eu m-am indepartat rapid de tine.
Credeam că nimic nu se va schimba, că ma voi ramane in coltul meu mizer. Speram să ma uiti căci o persoană ca mine nu merita să se afle in conştiinta cuiva. Ca voi rămâne la fel de nesemnificativ pentru ceilalti, dar nu a fost deloc asa.
Cand mama a ajuns acasă mă asteptam la tevatura obişnuită, dar se părea că aflase de excapada mea şi urma să fiu aspru pedepsit pentru faptele comise. Stateam ghemuit pe pat aşteptând-o, îi auzeau tipetele şi jignirile ce mi le adresa dintr-o alta incăpere. Tremuram incontrolabil sperând ca totul să se termine. Mă gândeam numai la durerea ce o aveam de indurat. Îmi amintesc ca a păsit in cameră, dar tot ce s-a intâmplat după îmi este vag. Nu ştiu cu certitudine ce am făcut. Probabil din cauza traumei pe care am avuto mi-am impus să nu mai deschid lacătul ce imi tin incatusate acele clipe de teroare. Eram doar un copil ce a fost impins de circumstante sa recurga la un ultim gest disperat pentru a se salva. Ca să fiu mai clar, iar tu să intelegi ce m-a impins să ma izolez complet de umanitate a fost aceasta intamplare. Îmi este extrem de greu să vorbesc despre asta, dar iti voi povesti ca prin ceata ce s-a intamplat.
Dupa ce mama a intrat in camera cu cutitul in mana, s-a năpustit asupra mea. Din ochii ei ura izvora, mânata de dorinta de sange. Nu mai gandea rational, ajusese la nebunie. Boala o mistuia. Dorea să mă ucidă cu orice pret, să pună capat durerii, torturii. Visasem de mult clipa mortii mele, imi doream asta cu adevarat, dar nu stiu ce m-a impins să o atac. Imi amintec doar ca m-am trezit peste ea cu mainile inclestate adanc in gatul sau, in timp ce-si mai dadea ultima suflare. Cum se zbatea si isi misca necontenit mainile incercand sa se salveze. Nu intealegeam... ce facusem? Cum de am indraznit sa-mi prelungesc viata? Eu care tanjisem dupa acea clipa atata vreme. Dupa aceea paca m-am trezit la realitate intr-o imbulzeala de oameni, mă aflam pe pat cu privirea atintita catre trupul neinsufletit al mamei. Ochii ei scosi din orbite indreptati catre mine, din care emana aceeasi antipatie si dezgust.
Dupa aceasta, totul mi se pare complet nesemnificativ. Oamenii ce-mi ofereau o atentie falsă, de fatada, neinteresati de sufletul meu, constiinta mea, ci doar de intamplarile la care am luat parte. Pentru o perioada destul de lunga am fost sub atentia psihiatrilor. Nu intelegeam de ce sunt eu cel pus sub interogatoriu. Tot ce-mi doream era sa fiu singur, uitat, nu le raspundeam niciodata la intrebari. Dupa doi ani, m-au abandonat, au spus ca sunt un caz pierdut si asta m-a bucurat nespus de mult, puteam sa am parte de liniste.
Am sa evit intentionat ceea ce s-a intamplat pe parcursul urmatorilor ani, dupa ce am fost trimis la orfelinat. Toti ma tratau cu o falsa mila. Sa fiu sincer, ma dezgustau, ii detestam, dar cu timpul am reusit sa-i ignor. Mi-am blocat toate insusirile omenesti, nu am incercat niciodata sa ma sinucid sau macar sa ma automutilez. Eram prea macinat de regret, asa ca mi-am abandonat sentimentele. Acolo am mai ucis cateva persoane in circumstante diferite, insa totul se aseamana cu prima crima pe care am comiso. Asa ca ar fi complet de prisos să mai parcurg din nou prin acele clipe de cosmar.
Astfel am ajuns in inchisoare, condamnat pe viata sa traiesc in aceasta celulă dezgustatoare. Ar avea vreun rost să-ti descriu viata mizerabila pe care am duso aici? Sa-ti spun despre tot ce am indurat? Nu are...dar vreau să ma eliberez de toata povara constiintei, aşa ca as vrea să stii anumite parti ale ororilour pe care le-am infruntat aici. Bătaia asidua a ofiterilor ce mi-o administrau fara motiv ci doar din pura satisfactie, insomniile abundente, crizele de depresie, si vagi perioade cand nebunia punea stapanire pe mine. Auzeam voci, simteam uneori maini reci cum mi se incolacesc in jurul taliei, iar de fiecare data tipam pana cand gatul mi se usca si creierul cadea intr-o usoara stare de amorteala, incapabil să mai trimita impulsuri muschilor, necesari pentru a-mi misca corpul. In acele momente, cu toate ca trupul imi era inert, mintea imi functiona. Eram pe deplin constient de ceea ce se intampla in jurul meu.
Stari ca acestea mi se intamplau adesea, dar m-am obisnuit. Asa mi-au dus existenta pana asa te intalnesc pe tine. Iti multumesc ca ai fost capabila sa ma asculti Judith. Probabil că voi parea puţin egoist, insa te rog să nu ma uiti, nu imi doresc ca existenta mea sa fi fost in van.
Cu drag, Edward"
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Dum Apr 25, 2010 9:51 am

O poveste absolut miscatoare. Ai descris foarte frumos sentimentele lui Edward, modul in care a trait si ce lucruri ingrozitoare a trebuit sa suporte. Intrebarea fetei mi s-a parut atat de sincera si izvorata din suflet...e o intrebare foarte bine aleasa. Imi place cum ai imbinat fiecare moment din viata lui, cum ai exprimat gandurile si starile lui Edward inainte de executie. Daca ai avut greseli de scris nici nu m-am uitat pentru ca am fost captivata de poveste. Foarte frumos

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
Kyaku

avatar

Mesaje : 63
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 24
Localizare : Giurgiu

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Mier Apr 28, 2010 10:05 pm

Ma bucur nespus de mult ca ţi-a plăcut ceea ce am scris Smile^_^
Nu stiu cât de bun este acest one-shot, e facut în grabă.:

"În mintea unui schizofrenic totul pare real..."
Trupul îmi este greu. Mă simt fără vlagă,cu toate acestea parca plutesc, mă afund din ce în ce mai mult într-o groapa abisală, de unde sper sa nu mai ies niciodată. Este extrem de plăcut să cazi in gol pentru o eternitate şi nimeni şi nimic să nu perturbe asta. Creierul încearcă să le transmită muşchilor braţului să facă o mişcare. Cu toate acestea comanda nu a putut fi executată. Asta nu mă alarma deloc. Ci dimpotrivă, îmi făcea o neasemuită plăcere să ştiu că nu mai sunt capabilă să-mi mişc corpul. Mă desfătam din acest gând şi această senzaţie mirifică. Cu toate acestea am avut un impuls să îmi deschid ochii. Pleoapele îmi sunt grele, parcă realizez un efort supraomenesc. Ei nu doresc să se trezească din această stare de amorţeală,vor să se afunde în întuneric şi eu de asemenea. Am fost învăluită de o lumină orbitoare, care în mod normal ar fi trebuit să mă liniştească, dar eram agitată. Vreau să mă întorc în lumea mea mizeră, în întunericul la care am visat dintotdeauna în acel colţ al pustietăţii unde nimeni şi nimic nu ar îndrăzni să mă deranjeze. Ciudat... nu ştiu de ce dar tânjesc după singurătate, de parcă până atunci am fost sufocată de cineva.
Nu văd nimic înafară de un alb orbitor. Mă întreb dacă oare mai am trup? Dar am avut un trup de la bun început? Cine sunt eu? Ce sunt eu? Cum de sunt capabilă să gândesc, să contemplez la aceste idei cu toate că nici nu sunt sigură dacă am acel organ vital care în mod normal ar fi trebuit să realizeze asta? Mă simt neputincioasă, singură, părăsită. Dar oare de către cine?
" Vă urăsc! Vă urăsc! Nu doream decât să fim împreună ca o familie... măcar azi, de ziua mea!"
O voce. Oare a cui este? Îmi pare atât de familiară, iar glasul spart, disperat îmi dă vaga impresie că am cunoscut această persoană. Nu-mi pot suprima curiozitatea, mă simt atrasă de acest timbru vocal atât de cunoscut mie. Ceaţa se năruie iar totul devine din ce în ce mai clar. Nu pot vedea încă din ce constă existenţa mea. Sunt doar o biată marionetă, purtată de mânile păpuşarului. Un spectator, incapabil să intervină. Acea voce care m-a atras atât de mult provenea de la o fetiţă. I-am analizat atent chipul cu un sentiment de nostalgie. Mă simt ciudat uitându-mă la ea. Pomeţii îmbujoraţi, ochii roşii, puţin bulbucaţi, ce şi-au pierdut din strălucire, abia observându-se acel albastru marin intens. Părul bălai, şaten lăsat pe spate în timp ce buzele sale se mişcau necontenit, murmurând nişte cuvinte tainice.
Mă sperie. Îmi e teamă de această copilă aparent atât de firavă, dar simt că ascunde ceva devastator în interior. Lacrimile ei nu mă înmoaie, ci mă îngrozesc. Mi-aş dori să plec de aici, nu vreau să mă mai uit la ea, dar sunt incapabilă să mă mişc, nu îmi pot întoarce capul, nu sunt în stare nici măcar să îmi închid pleoapele asupra ochilor. Mă simt încătuşată, închisă într-o cuşcă cu o bestie ce e pe cale să atace. A început să se legene uşor din poziţia ghemuită pe care o are.
Aud bătăile unui inimi cuprinse de teamă, respiraţia sacadată... sunt eu. Se pare că până la urmă dispun de un trup din care frică să se poată înfrupta. Nu îmi pot lua ochii de pe ea, cum continuă să murmure acele cuvinte, să ţipe la un anumit interval de timp, cu toate acestea lacrimile ei nu conteneau să înceteze să-i brăzdeze obrajii blajini.
" Calmează-te draga mea, sunt lângă tine.Vei fi în siguranţă."
Timbrul ei vocal era atât de cald şi calm plin de compasiune şi bunăvoinţă. O simt... nu înţeleg, de ce am aceste schimbări drastice de stări? Ochii îmi par a fi umezi, iar lacrimile izvorăsc din ei. Această nouă voce. Era doar în mintea mea, nu văd absolut nimic, iar copila pare la fel de buimăcită ca şi mine.
" Cine eşti?" o aud pe fetiţa spunând. Nu mai sunt capabilă să văd ce se întâmplă, căci privirea îmi este înceţoşată din pricina lacrimilor.
" Spune-mi Sophie draga mea. Îţi voi purta de grijă de acum înainte."
Lasă-mă! aud aceste cuvinte cum reverberează în aer. Dar nu proveneau de la copilă cum m-aş fi aşteptat. Ea a primit cu braţele deschise această voce, bucurându-se nespus de mult. Zâmbetul ei nu îmi provoacă plăcere, ci tristeţe. De ce simt că e ceva rău? Nu înţeleg cum de această voce mă afectează atât de mult, cu toate că inima îmi bate cu putere mânându-mă către o dragoste prietenească.
Încerc să-mi alung valul de întrebări ce se năpustesc asupra mea. Simt cum mă afund din nou în acea stare plăcută de la început, însă de data aceasta nu durează mult. Acea lumină ce m-a absorbit dispare rapid, plasându-mă într-o altă încăpere.
O senzaţie de teamă puse stăpânire brusc pe mine. Am vaga impresie că mâinile îmi tremură deşi nu le simt. Atenţia îmi este captată de mai un zumzet de voci. Glasuri cu un râs atât de hain, ce parcă mă sfâşie. Sesizez acum unde mă aflu. Este o cameră mare, cu multe bănci de acelaşi fel, vopsite într-o nuanţă monotonă de maro pe care sunt scrijelite diferite nume. Căldura îmbietoare a soarelui pătrunde înăuntru prin perdelele albe.
Ciudat... parcă mi-am mişcat picioarele chiar în acest moment. Oare de ce am avut un impuls să mă îndrept către fereastră? Arunc o privire scurtă către hibrizii ce se aflau în această încăpere. O mulţime de copii care par a fi de aceaşi vârstă. Toţi îmi emană acelaşi sentiment... teamă. Le văd zâmbetele satisfăcute pe chip, dezgustul şi superioritatea pe care ei cred că o au. Nu mă pot abţine să nu îmi opresc această construcţie vagă de care dispun să nu tremure în faţa lor. Atenţia îmi este captată de acea fetiţă pe care am văzut-o înainte. Un val de greaţă mă cuprinde când îi observ chipul. Părea la fel de distrusă în exterior ca şi mine în interior. Vânătăile ce-i acopereau mâinile albe de porţelan, picioruşele ce aveau adânc brăzdate răni din care sângele încă curgea, iar chipul ei firav avea mici zgârieturi, gura îi era însângerată cu un strat subţire de mizerie, cu toate acestea nici o lacrimă nu îi brăzda chipul.
Nu sunt prea departe de adevăr din câte observ căci în momentul următor un băiat se năpusteşte asupra ei cu pumnul, adresându-i jigniri umilitoare, în timp ce colegii săi se desfătau din această imagine macabră.
- Ciudato... eşti o nebună. De ce nu încerci să o pui pe aiurită de prietenă imaginară să mă bată?!
"Termină Richard! aceste cuvinte le-am rostit chiar eu. Nu înţeleg... cum de sunt capabilă să cunosc numele unui necunoscut? Am vaga impresie că îl cunosc deşi în mintea mea imaginea lui până în prezent nu a existat. "Încetează!" Nu mai suport, simt că toate acestea s-au mai întâmplat. Un murmur de voci îmi invadară mintea. Sophie care încercă să o convingă pe fetiţă să fugă şi altcineva. Sunetul glasului său era atât de matur, rece, precum al unui zeu. Mă încântă pe deplin vocea lui, ce mă narcotizase. Nu reuşeam să fiu atentă la sensul cuvintelor ce le grăia, eram ademenită doar de acest suprem timbru vocal.
" Am să-i ucid eu pentru tine."
Această ultimă frază reuşi să pătrundă în adâncul minţii mele, iar în clipa următoare m-am trezit din acea stare, de parcă efectul drogurilor trecuse. Mi-am deschis pleoapele şi am observat chipul de o supremă placiditate a copilei, ce îl ţinea strâns de gât pe băiat cu mânuţele sale aparent firave. Nu am mai suportat să privesc continuarea. Mi-am închis ochii, cu toate acestea imaginile au continuat să izvorască în mintea mea, contrar voinţei mele. Glasul sugrumat al copilului. Colegii ce s-au aruncat asupra ei, cu toate acestea ea le-a provocat răni majore, câţiva au şi murit. Nu vreau să mai văd crimele lugubre din nou. Încerc să ţip pentru a-mi alunga din durere dar nu aud absolut nimic. Lumina mă învăluie din nou ducându-mă în locul unde am vazuto pentru prima dată pe fetiţă.
Se pare că nu pot scăpa de aceste voci iritabile ce mă tot urmăresc. Inima parcă mă înţeapă, am o presimţire rea în legătură cu următoarele evenimente. Pe fundal aud glasurile unor oameni, o femei şi un bărbat, ce se aflau înafara acestei încăperi. În haosul din mintea mea reuşesc să prind frânturi din discuţia lor. Am concluzionat că vor să o trimită pe fată la un azil de nebuni. Acea voce matura ce a pus stăpânire mai înainte pe trupul fetei, răsuna în mintea mea, se pare că numele lui este Belphegor. O îndemna pe fetiţă să-i îngăduie încă o dată să o posede pentru a scăpa de povara părinţilor, care şi aşa o condamnau să putrezească într-un azil. În timp ce Sophie încercă să o convingă să accepte situaţia. Să meargă cu părinţii ei acolo, poate aşa totul se va rezolva. Pe acest fundal haotic de îndemnuri şi rugăciuni a luat naştere o nouă persoană. Glasul necruţător stârni o linişte mormântală. Totul s-a oprit, m-am uitat către copilă şi am văzut deasupra ei o siluetă înceţoşată." Lilith" Aceste cuvinte mi-au venit instantaneu în minte, numele ei îmi evocă teamă incontrolabilă.
- Dacă îi vei ucide vei ajunge cu siguranţă la azil copilo, iar a doua variantă, să te supui umilă ca un vierme şi să te duci acolo mi se pare cea mai stupidă soluţie, căci precum Belphegor a spus, te vor lăsa să putrezeşti acolo. Aşa că... fugi.
Nu mi-a sunat a propunere şi îndemn. Mă uitam la ea disperată, realizam ca nici una din variante nu ar fi mers, dar nu avea încotro. Docilă a păşit înafară încăperii, cu o expresie la fel de placidă pe chip. Nu am urmato, ci am înaintat într-un colţ al camerei unde m-am ghemuit ascultând îndurerată ţipetele disperate. Acele trei voci ce au pus stăpânire pe ea, tatăl său care încerca să o oprească să iasă din incinta apartamentului, şi mama ei care plângea disperată la vederea acestei crize a fiicei sale.
Ştiam deja toate acestea pentru că...
- Te-ai trezit Alice? glasul ei îmi alina rănile sufleteşti, era precum cântecul divin al unei privighetori.
Mi-am deschis pleoapele şi am privito pentru o clipă. Chipul ei vesel era singurul care reuşea să mă mai facă să zâmbesc din această lume mizeră in care m-am avântat. Dar nu regret nimic. Măcar mi-am dat seama că oamenii din jurul meu nu mă merită. Ei au rămas alături de mine şi m-au ajutat deşi ceilalţi nu sunt de aceaşi părere cu mine. Îi puteam vedea acum clar pe cei trei. Au trecut trei ani de la acele întâmplări. Sophie la fel de gingaşă şi grijulie ca întotdeauna. Belphegor rece şi distant cu toate acestea deţine sentimente de dragoste pentru mine şi suprema Lilith, care de obicei este desprinsă de realitate, în lumea ei, consideră că suntem nedemni de a sta în prezenţa sa. Chiar dacă spune asta, ştiu că ţine la mine, în ciuda vorbelor sale.
- Da Sophie, i-am răspuns într-un final. Am avut iarăşi acel coşmar.
Mi-am îndreptat privirea către tavan. M-am săturat să am mâinile încătuşate. Să fiu zilnic supusă nesfârşitelor întrebări ale psihiatrilor. Probabil dacă fugeam atunci de acasă nu mă mai aflăm aici, împreună cu aceşti nebuni.
- Nu sunt schizofrenică şi nu aud voci imaginare, ei chiar există!
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Sam Mai 01, 2010 4:53 pm

Wow ai avut o idee foarte buna cu acest subiect si pot sa spun ca m-a impresionat. Finalul a fost foarte inspirat. Cat despre fata...ai descris foarte bine vocile si tot ce vedea ea. Mi-a fost mila de ea....Actiunea a decurs placut, sentimentele au fost foarte bine dezvoltate. Nu stiu de ce simt ca ar trebui sa continui aceasta idee intr-un fic, dar nu stiu cum. Okm ramane la latitudinea ta ce faci cu aceasta idee dar a fost uan extraordinara. Spor al scris in continuare.

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
Kyaku

avatar

Mesaje : 63
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 24
Localizare : Giurgiu

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Mier Mai 12, 2010 5:36 pm

Well.. asta e tema mea la romana. Chiar vreau sa o leg cumva de un fic scris asta vara si acel prim one-shot: Lacrimile lui Isis. So.. s-ar putea sa ma apuc de un fic curand.

Pe fundalul monoton al camerei unde singurele sunete ce se auzeau erau zgomotele maşinilor şi glasul strident al băiatului ce vindea ziare de la scara blocului, alarma iritantă a ceasului a început să sune într-un final.
Nu înţeleg de ce am mai puso, ştiam că nu am să dorm toată noaptea, din cauza acelor coşmaruri. Îmi simt trupul greu, de parcă construcţia sa constă din plumb, nu carne şi oase.
O durere acută mă apasă pe frunte, nu sunt capabilă să mă ridic, cu toate acestea încerc să opresc iritabila alarma. Mă întind până la ea, dar succesul nu a fost pe deplin căci am căzut. La zgomotul produs aud paşi cum se îndreaptă către mine. Am zâmbit scurt apoi vocea lui îmi invadă urechile.
- De câte ori ai de gând să faci asta? citeam în glasul lui o notă de iritare, cu toate acestea a încercat să şi-o ascundă în spatele ironiei.
- Nu e vina mea. Crezi că îmi place să simt durere fizică zilnic? Detest acest trup inutil, i-am răspuns morocănoasă, dar se părea că el mi-a ignorat tonul şi a schimbat subiectul legându-şi nodul la cravată.
- Ai o deschidere de carte la muzeul Metropolitan peste două ore, dacă îţi mai aminteşti, ar fi bine să te grăbeşti. Ştii cum e cu jurnaliştii.
A ieşit din camera închizând uşa în urma lui, iar eu m-am întins pe pat. Lumina puternică de neon le provoca pleoapelor să se închidă involuntar. Îmi aminteşte de razele lui Ra, din acea zi...
Soarele mistuitor se revărsa asupra Egiptului. Deşertul pustiu era tot ce vedeam în jur. Simţeam nisipul fierbinte sub tălpile mele în timp ce o pasăre prădătoare se învârtea pe cer. Era o linişte mormântală, doar paşii ritmaţi şi glasul vocii lui erau singurele ce pătrundeau în urechile mele. Căldura razelor soarelui îmi pătrundea în piele, oferindu-i un aspect mat, căpătând o nuanţă mai închisă. Cred că am parcurs deja 10 mile, dar nu era altă cale de a ajunge la sanctuarul destinat zeilor.
- Ajungem curând scumpa mea Isis, mi-a grăit el, oprindu-se din cântat.
L-am privit pentru o clipă şi i-am zâmbit. Lumina lui Ra îi făcea pielea să strălucească, în timp ce te pierdeai în ochii lui negrii.
- Sper să ajungem. Mă simt ca o pasăre în cuşcă, mereu sub protecţia stăpânului său.
El a râs la această afirmaţie, şi şi-a pus mâna pe capul meu, mângâindu-mă gentil.
- Ra vrea doar să fii în siguranţă micuţa mea Isis.
I-am zâmbit scurt, apoi mi-am îndreptat privirea către sursa luminii. Când mi-a adresat acele cuvinte părea că vorbeşte cu un copil mic, incapabil să înţeleagă lucruri complexe. Chiar şi aşa, m-am simţit bine când degetele sale mi-au atins părul şi mă aflu sub protecţia sa.
Oare de câte zile mergem încontinuu? Dacă nu ar fi fost Osiris monotonia m-ar fi devorat. Plictiseala mi-a pătruns încetul cu încetul în măduva oaselor. Simt cum tălpile mi se adâncesc în nisipul fierbinte, iar deodată aud vocea lui pe un ton alarmat.
- Nu te mişca!
M-am întors, privindu-i chipul îngrozit.
- Ce...? dar nu am apucat să-mi termin întrebarea căci am simţit cum ceva se încolăceşte în jurul piciorului drept, apoi doi colţi reci ce pătrund în adâncul cărnii, devorând-o cu plăcere. Mi-am închis pleoapele încercând să-mi alung durerea ce se răspândea în trupul meu. M-am prăbuşit apoi la pământ. Şi eu care mă plângeam că această călătorie a devenit prea monotonă. Eram pe deplin conştientă de ce se întâmplă în jurul meu, doar că trupul îmi era incapabil să execute vreo mişcare.
Am simţit mâinile lui cum mă ridică şi mă apropie de pieptul său.
- A fost un şarpe, mi-a şoptit la ureche. Norocul tău că nu a fost veninos.
- Se pare că până la urma s-a întâmplat ceva interesant în călătoria asta, i-am răspuns zâmbind şi m-am ghemuit la pieptul său.
- L-am ucis... nu îţi face griji. Ajungem imediat la sanctuar.

M-am trezit brusc la realitate ducându-mi mâna la gleznă stânga simţind cele două urme lăsate de acel şarpe. Acest semn ce s-a transmis în toate reîncarnările mele, amintirea acelei călătorii cu el.
Mă bucur că acel şarpe a distrus monotonia, căci am rămas cu această amintire plăcută, imaginea şi vocea lui ce încă îmi mai reverberează în străfundurile minţii mele. Acest semn ce mă va lega pentru totdeauna de trecutul meu ca zeiţă. M-am uitat la acele două mici adâncituri cu nostalgie, trecându-mi degetele peste ele.
- Grăbeşte-te! l-am auzit pe Anubis spunând, trezindu-mă complet din starea de visare.
- Sunt gata imediat! i-am răspuns ridicându-mă.
O nouă zi începe, odată ce speranţa păleşte, iar căutarea se v-a intensifica.
- Te voi găsi dragul meu Osiris şi îţi voi aduce trupul la viaţă.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Joi Mai 13, 2010 1:13 pm

Well...absolut superb. Am ramas impresionata de modul in care ai legat povestea cu Isis de viata cotidiana. O idee extraordinara. Chiar astept un next si pot spune ca e un inceput de fic foarte interesant si reusit. App ca deobicei ai decsris foarte bine si ai exprimat perfect sentimentele fetei. Succes

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
Kyaku

avatar

Mesaje : 63
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 24
Localizare : Giurgiu

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Joi Mai 20, 2010 2:25 pm

Trei puteri, trei ţinuturi diferite, trei divinităţi supreme ce aveau să dea naştere haosului.
Marea se agita, sufletele se cutremurau, iar cerul se năpustea asupra tuturor creaturilor pământene legate încă de lumea de la suprafaţă. Valurile înaintau hotărâte către ţărm, parcă dorind să îl atragă în adâncurile sale, se se contopească cu el. Pământul se mişca uşor, iscând teamă şi groază în inimile muritorilor, în timp ce ploaia torenţială nu contenea să înceteze, ricoşând în pământul ars până atunci de căldura soarelui.
Marea şi cerul parcă se contopeau. Fulgerele şi tunetele alcătuiau un spectacol de lumini şi sunete în timp ce apa îşi executa mirobolantul dans.
În tot acest haos realizat de zei, deasupra, în înaltul cerurilor, unde nimeni înafară de el nu putea pătrunde, planul ce avea să distrugă întreaga umanitate şi mai presus de atât, era amplu dezbătut.
****
- A venit timpul să îţi plăteşti datoriile faţă de bunătatea mea, soră! grăii el pe un ton hotărât, ce nu accepta refuz.
Tânăra stătea îngenuncheată în faţă lui, neîndrăznind să-şi ridice privirea la statura impunătoare a zeului. Corpul îi tremura uşor iar el sesizase asta, în timp ce un zâmbet satisfăcut îi înflori pe chip.
- Ridică-te!
Cuvintele sale imperative au avut un impact asupra ei, aceasta înălţându-se în toată splendoarea sa cu privirea către fratele său. Ochii lui erau identici cu cei ai lui Poseidon. Cu toate acestea antipatia, dispreţul şi răzbunarea erau tot ce emanau acei doi irişi de un albastru inedit. La cererea sa, se apropie de el, luând un mic cristal turcoaz, banal, simplu, colţurile lui nefiind şlefuite îndeajuns de bine de minuţiozitatea sirenelor. Hestia îl privea curioasă, analizându-l amănunţit.
- Te vei duce în adâncurile mării, şi vei ascunde acest cristal astfel încât nimeni să nu-l poată găsi. Te previn încă de pe acum. Dacă cineva va afla de acest plan, îţi jur că legăturile de sânge nu mă vor opri să îţi iau viaţa, aşa cum nu m-au oprit să o iau pe cea a fiului meu!
Hestia îşi îndreptă privirea către pământ şi aprobă din cap. Cuvintele nu cutezau sa apară pe buzele sale, sunetul glasului său divin nu îndrăznea să îşi facă simţită prezenţa. Îi întoarse spatele fratelui său şi înaintă cu paşi calculaţi către ieşire. Trebuia să execute ordinul primit indiferent de consecinţe. Îi datora până la urma întreaga sa viaţă.
- Am înţeles Zeus, şopti ea, mai mult pentru sine, în timp ce uşa se închidea şi odată cu această lumina din toate lumile
*****
Apele au început să scadă, debitul oceanelor şi al mărilor ajunsese la un număr radical de mic. În timp ce creaturile marilor aveau cel mai mult de suferit. Coralii dispăreau, peştii mureau într-un număr dezastruos, astfel încât prădătorii aveau din ce în ce mai puţină hrană. Balenele nu mai puteau face faţă condiţiilor de trăi, erau slăbite, complet dezarmate, o pradă uşoară pentru eventualii vânători. Dar nici aceştia nu mai îndrăzneau să se apropie de mare. Oamenii din lumea de la suprafaţă erau la fel de îngroziţi de această schimbare bruscă. Pierderea apei îi afecta. Triburi întregi care dispuneau doar de o singură sursă de apă potabilă au murit din pricina evaporării acesteia. În timp ce mulţi alţii se rugau fără încetare zeilor să le readucă sursa vieţii. Ura, lăcomia, toate aceste sentimente erau scoase la iveală din cauza dispariţiei apei. Au ajuns să fure, să ucidă cu sânge rece doar pentru a pune mâna pe acest lichid atât de vital lor, şi nu numai...
Dar aceste lumi nu erau singurele afectate. În lumea subpământeană, unde ajung toate spiritele celor morţi, stăpânul lor nu mai făcea faţa sufletelor ce apăreau în fiecare clipă. Oamenii mureau în masă, astfel încât au dat peste cap şi acest tărâm atât de paşnic şi liniştit înainte. Ţipetele nu conteneau să înceteze, murmurul de voci, în timp ce toate cele trei capete ale lui Cerber scoteau un sunet monstruos ce semăna cu un lătrat de durere. Până şi acest monstru ce păzeşte poarta lumii din Infern nu mai rezista haosului ce s-a dezlănţuit asupra celor trei lumi. Totul din pricina dispariţiei apelor.
*****
- Împărăţia ta, v-am adus următorul raport cu privire la satul Yamato, grăii un slujitor cu mâinile tremurânde, înmânându-i fişa stăpânului său.
- Acum pleacă! îi ordonă Poseidon ce se afla în culmea disperării din pricina aceşti incident dezastruos.
Nu înţelegea. Cum de s-a ajuns aici? Oare îşi pierdea puterile? Dar, dacă ar fi fost aşa Zeus şi Hades ar fi prezentat şi ei semne ale lipsei puterilor. Dar nu. El era singurul care slăbea. Cel puţin elementul său... apa. Poate tritonul era cel care pălea? Chiar şi aşa... acesta era doar un intermediar, nu ar fi putut cauza un asemenea haos. Atunci ce? Cine? Care era cauza ce a provocat acest fenomen? Ce divinitate a putut realiza asta? Cine era capabil să aibă o asemenea ură faţă de el astfel încât să ajungă până aici?
- Pur şi simplu nu înţeleg! ţipă Poseidon, în timp ce alte întrebări i se înfiripau în minte încercând să le alunge prin cuvintele grăite.
Aruncă o scurtă privire la raportul pe care Hades îl făcuse. Cine a realizat asta era clar că ştia cum să dea drumul haosului. Cifra morţilor în doar o săptămână ajunsese la un număr înfricoşător. Dacă nu avea să rezolve situaţia curând nu doar pământenii îşi vor găsi sfârşitul, creaturile marine de asemenea şi sufletele păgâne ale morţilor se vor răzvrăti.
Înainta către uşile din oţel , dorind să scape pentru o clipă de povara acestor sarcini şi să se calmeze în braţele iubitei sale Amphitrita. Înota către grădina de corali unde ştia că aceasta obişnuia să-şi petreacă după-amiezele îngrijindu-i. Cu toate acestea, cu cât se apropia cu atât simţea cum apa îl îngreunează iar un sentiment de nelinişte puse stăpânire pe el. O zări stând pe piatra din marmură cum obişnuia, dar nu era singură, lângă ea se afla un om.
Cele două se părea că l-au văzut pe zeu, iar acel om paşi pe piatra rece către el grăindu-i:
- Tată...
*****
Soarele apune în timp ce speranţa păleşte odată cu acesta, iar seara trezeşte în inimile oamenilor adevărata discordie. Pădurea era singura ce a rămas independentă de restul lumilor. Aici te puteai bucura pentru o clipă de liniştea îmbietoare, foşnetul lin al frunzelor şi briza mării ce îţi mângâia pielea. Cel puţin pentru o copilă care privea cu nostalgie groapa abisala din care apa scădea, pădurea a rămas unicul ei refugiu. O bufniţă albă zbură pe piatra de lângă fată, parcă dorind să-i aline durerea cu toate că pe chipul ei nu se zărea nici o urmă de tristeţe. Sentimentele erau mult mai adânci decât se putea citi în exterior. Rănile sufleteşti ce le-a primit în primii ani ai existenţei sale, s-au cicatrizat, cu toate acestea amintirile i-au rămas adânc întipărite în minte, dar sentimentul antipatiei nu a înflorit. Ci regretul că a avut ghinionul să se nască sub întruchiparea unui om. Dispunea de branhii, dar dintr-un motiv inexplicabil putea respira la fel de bine aer din lumea de la suprafaţă. Partea de sus a corpului îi era acoperită de solzi aurii în timp ce pe picioarele pilea fină şi albă ca a unui om îi străbătea trupul. Nu putea fi numită sirenă, dar nici om. A fost blestemata încă din ziua în care s-a născut să bântuie lumea apelor şi cea a oamenilor, neavând un loc al ei.
- Pleacă Rhote!
Aceste cuvinte i-au pătruns în minte, şi se trezi la realitate uitându-se în jur către sursa lor. Ele erau doar în mintea ei, şi ştia prea bine asta, însă tânjea după cineva care să-i alunge singurătatea.
Chiar în acel moment o lumină orbitoare îi îndemnă pleoapelor ei să se coboare asupra ochilor, în timp ce o siluetă graţioasă coborî din cer. Deîndată ce întunericul se năpusti din nou asupra copilei observă o femeie cum pluteşte pe apă. "Nu este om" , a fost primul gând ce i-a străbătut mintea iar curiozitatea a pus stăpânire pe ea. În timp ce acea necunoscută se adâncea în ocean, tânăra a avut un imbold să o urmărească. Înota la o distanţă adecvată astfel încât să nu fie observată. Îi analiză silueta. Avea un păr lung, blond precum nimfele, dar graţia ei le era cu mult superioară lor. Înainta hotărâtă, de parcă apa nu constituia un obstacol. Observă că ţinea strâns un obiect în mâna stângă. Un cristal! Dar unde se îndrepta ea cu acesta? Dorea să afle cu ardoare răspunsul la această întrebare. Continuă să se adâncească din ce în ce mai mult în străfundurile oceanului până când nu mai putea vedea nimic în faţa sa. Întunericul o înconjura complet. Chiar şi aşa înota încet, simţindu-i prezenţa femeii. O linişte apăsătoare puse stăpânire pe împrejurimi. Se opri. Şi ascultă cu atenţie ce se întâmplă. Auzi cum nisipul este dat la o parte, mâinile ei ce îl răscolesc. Apoi cum ceva este aşezat acolo acoperindu-l.
" Apa se va scurge, sufletele vor ţipa, iar cerul se va înnora. O dată ce totul va seca, el va triumfa. Fie că zeul împărăţiei cerurilor să pună stăpânire pe tot. "
Teama a pus stăpânire brusc pe fată. Această incantaţie a făcut ca piatra să strălucească, şi a putut observa clar chipul zeiţei Hestia, în timp ce se îndepărta grăbită din acel loc. Şocul a fost mult prea puternic, astfel încât, după ce zeiţă a dispărut din apă, fata a continuat să bântuie străfundurile oceanului. Nu îndrăznea să se apropie de piatră, nu dorea nici măcar să se gândească la aceasta. A mers încontinuu, fără o destinaţie anume, timp de cinci zile, până când dorinţa de lumină a pus stăpânire pe ea, şi s-a întors la suprafaţă. Atunci a realizat ce se întâmplă cu adevărat. Apa dispărea, iar acel cristal era cauza. A aşteptat încă două zile, sperând ca totul să se rezolve, dar animalele mureau pe rând, nimic nu se îmbunătăţea. Aşa că s-a decis să coboare la mama sa şi să-i spună despre toate acestea.
*****
- Tată... ştiu cauza dispariţiei apei, grăii Rhote, dar nu apucă să continue căci acesta, cuprins de furie la vederea unui om în tărâmul apei se năpusti asupra ei, încleştându-şi adânc mâinile.
- O creatură josnică ca tine nu merită să mi se adreseze cu asemenea cuvinte! ţipă acesta doborât de sentimentele sale.
Amphitrita ţipa disperată, încercând să-i îngăduie iertarea că nu i-a spus mai de mult adevărul. În timp ce copilei îi era luată lichidul vital existenţei sale. Apa numai putea pătrunde în organismul său, nu putea ajunge nici la aer, aşa că îşi ridică mâna dreaptă către Poseidon mângâindu-i chipul, stingându-se cu un zâmbet pe buze. Odată ce păcatul a fost înfăptuit, iar regretul a încolţit, adevărul avea să iasă la iveală.
Trupul tinerei, căzu pe piatră în timp ce braţele mamei sale o înconjurară.
- A fost fiica ta! ţipă aceasta. A coborât aici, deşi ştia ce se v-a întâmpla dacă o vei întâlni doar ca să te salveze pe tine, poziţia ta de zeu. Ştie cauza acestui dezastru!
- Cum poţi numi o asemenea creatură dezgustătoare că fiind fiica mea? Doar uită-te la ea?!
- Ştiam că vei reacţiona aşa, grăii Amphitrita pe un ton calm acum, luând trupul neînsufleţit şi aşezându-l pe banca din marmură. A fost fiica ta, la fel ca şi Benthesikme, dacă îţi mai aduci aminte de ea. Erai dezgustat ca ceilalţi să ştie că ai un asemenea copil şi ai ucis-o cu acelaşi sânge rece ca şi pe Rhote. De ce crezi că am ţinut-o ascunsă atât timp, şi i-am interzis să vină în palat? Ştiam că mi-o vei omorî. Ar fi fost mai bine dacă îţi pierdeai tronul, căci nu îl meriţi. Oricât mi-aş dori să te văd rugându-te în genunchi lui Hades să îţi îngăduie să vorbeşti cu sufletului ei, ştiu că Rhote nu ar dori asta. Îţi voi spune ce mi-a povestit ca moartea ei să nu fi fost în zadar.
*****
După acestea, la o oră de crima petrecută, la suprafaţa apei, un noi război între cer şi apă avea să înceapă. Zeus îl privea superior pe fratele său, chiar şi aşa i se putea citi pe chip furia. Cum de a aflat tocmai el? Când planul era aproape finalizat. Încă două zile, şi ar fi invocat consiliul zeilor, convingându-i ca el este mult mai adecvat să deţină şi Lumea apelor, apoi subtil va pune mâna şi pe puterile lui Hades. De ce a trebuit ca tocmai Poseidon să afle de planul său? Hestia nu i-ar fi putut spune asta. Atunci cum a aflat?
Frământat de griji, Poseidon reuşea să-şi ascundă regretul clipelor din urmă, în timp ce ura era tot ce emana.
- Am să te mai întreb încă o dată frate, de ce ai făcut-o?! ţipă zeul apelor îndreptându-şi tritonul către cer.
- De parcă i-aş spune unuia ca tine! grăii Zeus cuprins de un râs isteric.
Mânia încolţea, antipatia înflorea, se lăsau mânaţi de sentimentele lor. Replicile usturătoare la adresa fiecăruia nu încetau să fie aduse la lumină. Timpul înainta lent, soarele nu diapruse încă de parcă dorea să ia parte la acest spectacol dat de zei. Pe fundalul strigatelor celor doi, un sunet parcă venind din lumea morţilor se făcu auzit. Apoi o lumină ce se apropia cu repeziciune de zei. Şi-au întors privirile şi au sesizat un phoenix cu o siluta lângă acesta.
- Dacă nu ai de gând să încetezi cu acesta dorinţa apriga de putere îţi jur că mâine nu vei mai fi zeu! se auzi glasul zeiţei Hera, iar Zeus se cutremură.
Ştia prea bine de ce era în stare soţia sa. Dacă ceilalţi zei ar fi aflat de planul său, i-ar fi luat cu siguranţă puterile deşi el era stăpânul lor, nu se putea împotrivi tuturor. Îi aruncă o privire mânioasă, dar nu îndrăzni să îi adreseze vreun cuvânt. Aceasta se afla acum exact între cei doi.
- Ai idee cât haos ai putut crea?! Pământul e distrus, infernul nu mai face faţă sufletelor, iar creaturile apei nu murit într-un număr radical! ţipă soţia lui. Am fost să le ajut pe Ursitoare, iar Clothos mi-a spus acum, când Rhote a murit întâmplarea la care a luat parte din firul vieţii sale! Cum îndrăzneşti să îţi transformi propria soră într-o sclavă!? Ştiu că Hestia nu ar fi făcut asta niciodată Zeus! Nu meriţi tronul acela.
Iar cu aceste cuvinte dispăru, iar odată cu aceasta şi phoenixul. Se părea că Zeus ştie exact unde s-a dus, aşa că dispăru şi el, în timp ce Poseidon aruncă o privire asupra mării.
Toate acestea s-au petrecut numai din pricina dispariţiei acestui lichid vital ce a trezit în toţi discordia.
Atunci când apa va dispărea haosul se va crea.

P.s: ficul e de fapt pentru un concurs cu tema "apa". imi cer scuze daca sfarsitul e cam grabit, dar nu ma mai incadram in numarul de pagini si a trebuit sa-l comprim.


Ultima editare efectuata de catre Kyaku in Vin Mai 21, 2010 1:56 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   Joi Mai 20, 2010 6:34 pm

Wow interesanta poveste. Imi plk ca ai pus ura intre farti...care, dealtfel exista si in filmul Clash of Titans... e tot cu zei si ti-l recomand. Ai dreptate la faza cu apa...lipsa ei creeaza disperare....In fine..mi-a placut mult ideea povestii si astept si altele. Spor la scris!

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Diverse[one-shots]   

Sus In jos
 
Diverse[one-shots]
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Smile:) :: My little word :: Fan fictions-
Mergi direct la: