E un forum pt cei care vor sa zambeasca chiar daca le vine sa planga.... E un forum unde se vor putea descarca emotional, unde isi vor putea lasa imaginatia sa zboare..... E un forum care este "ridicat"pe baza devizei: Rad cand imi vine sa plang
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  GalerieGalerie  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Album de amintiri

In jos 
AutorMesaj
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Album de amintiri   Dum Aug 01, 2010 7:34 pm

Unu


Privindu-i, pentru o clipa, mi-am dorit ca noi sa nu mai existam. Vazandu-le modul de a trai, m-am simtit inutila, ca si cum existenta mea ar fi fost o gresala a naturii, ca si cum nu as fi avut niciun rost, ca si cum as fi distrus randuiala acestei lumi. Ma simteam murdara, o creatura hibrid ce distrugea totul. Dar asta doar pentru o clipa.
Apoi, cealalta latura a mea a preluat conducerea, facandu-ma sa ma gandesc la alte lucruri, ca de exemplu: supravietuirea. Intr-un fel ma deranja faptul ca depindeam de ei. Nu vazusem pana acum aceasta latura a existentei noastre si nici nu prea imi pasase. Acceptasem simplu tot ce mi se intampla, conformandu-ma legilor naturii: noi eram vanatorii, iar ei prada.
Niciodata nu l-am privit atenta pe cel de la care ma hraneam. Pentru mine, ca si pentru ceilalti din specia mea, era doar un obiect care pastra la adapost ceea ce era cu adevarat important pentru noi: sangele. In cele mai bune cazuri, omul era considerat ca un animal din care ne infruntam, dar nimic mai mult. Nimeni nu cauta sa gaseasca sentimentele si identitatea celui care ne oferea sange. Nu ne interesa. Nici nu avea rost sa ne gandim la asa ceva, defapt poate ca nici eu nu ar trebui sa ma mai gandesc la asta. Dar nu pot.
Cred ca as minti daca as spune ca imi pasa intr-o masura semnificativa de specia umana. Dar probabil ca as ascunde adevarul si daca as zice ca nu sutn interesata deloc de vietile lor. Din contra, chiar imi risc pielea pentru ca ei sa traiasca.
Motivul pentru aceasta este pentru ca am nevoie de sange de la ei. Asta e cel pe care il stiu toti din specia noastra, dar cel adevarat pe care il ascund inclusiv de mine insami este ca nu vreau ca ei sa moara. Este o prostie din partea unui vampir sa spuna una ca asta, dar fir-ar sa fie, eu oricum sunt jumatate-vampir, asa ca nu ar fi oarecum natural sa ma interesez si de cealalta specie? Oare nu este o idiotenie sa ignor toate genele mele si toate simturile care ma indeamna sa protejez oamenii? Oare nu este natural pentru cineva ca mine?
Nu cred ca ar mai conta. De la nastere trebuie sa ne alegem taberele. Putem incerca sa fim umani sau sa alegem genele provenite de la vampiri. Odata ce ai ales o tabara trebuie sa te conformezi ei fie ce-o fi. Ideea e ca acum am cam devenit o neleguita pentru specia mea, iar singura mea solutie este sa ma integrez printre oameni. Nu stiu daca sunt afectata foarte tare de asta. Mereu am simtit ca nu are rost sa aleg o tabara pentru ca inca de la nastere am fost facuta sa plutesc intre ele, sa fiu ceva ce nimeni nu poate accepta. E in natura mea sa fiu altfel, sa traiesc pe cont propriu, asa ca nu imi mai pasa. Nu acum. Am luat o decizie si trebuie sa o urmez fie ca imi place, fie ca nu.
Lasand gandurile la o parte, am privit cerul noptii care ma inconjura ca o cupola stralucitoare. Noaptea fusese facuta pentru cei ca mine, iar noi fuseseram facuti pentru ea. Era ceva in natura noastra care ne tinea aproape de ea, ca de o mama. Noaptea ne proteja, ne acoperea, ea ne era adapost si deopotriva martor tuturor faptelor noastre.
Orasul era frumos, cu luminite jucause si strazi pline de viata. Aici eram o parte a grupului, o farama care forma intregul. Era placut sa privesc fetele necunoscutilor fara sa imi fie teama ca ii recunosc sau ca ei ma vor recunoaste.
M-am plimbat pe strazi fara sa stiu exact unde merg. Vantul imi rasfira parul, iar lumina lunii aluneca pe fata mea alba, facandu-ma sa par aproape ireala. Ma simteam invincibila si intr-un mod ciudat, chiar libera. Asta era un termen cu adevarat mare pentru mine.
M-am oprit in fata unei vitrine, privind-o pe femeia care tocmai se pregatea de plecare. Venele ei albastre care se vedeau pe gatul usor bronzat pulsau in timp ce inima ei batea intr-un ritm atat de placut pentru urechile mele. Mi-am umezit gura, simtind cum gatul devine mai uscat si cum un foc mistuitor imi cuprinde corpul, facandu-ma sa ma doara pana si oasele.
Nu mai bausem sange de vreo patru zile, iar mirosul lui imi facea setea si mai arzatoare. Reflectia ochilor mei, acum, complet verzi, m-a trezit la realitate si incetul cu incetul m-am fortat sa merg mai departe, sa nu imi pierd controlul.
Trebuia sa mananc in aceasta seara, daca vroiam sa am forta pentru maine, dar nu puteam sa sar la gatul primului om pe care il vedeam. Daca ar fi fost dupa mine, m-as fi hranit cu sangele unei caprioare, dar cum nu aveam timp si nici chef ca sa merg intr-o padure, la vanatoare, asa ca, trebuia sa ma abat putin de la propriile mele reguli si sa caut pe cineva disponibil.
Am luat-o pe o straduta mai laturalnica, cautand o persoana de la care m-as putea hrani. La cel putin doi metrii distanta, am vazut un politist mergand linistit, probabil, spre casa. Mereu m-a amuzat sa urmaresc politisti, asa ca, am ignorat persoanele din jurul meu si am marit putin pasul, incercand sa micsorez distanta.
Stiam ca oamenii ca el, aveau simturile mai ascutite si erau foarte atenti, acest lucru facand vanatoarea mult mai captivanta. Eram aoproape egali cu exceptia faptului ca el nu avea colti. E drept ca se putea folosi de pusca, dar in ciuda faptului ca eram pe jumatate-vampir, nu ar fi avut prea mare efect, decat daca vroia sa ma domoleasca putin.
L-am urmarit pe barbat pana a cotit la dreapta si a luat-o pe o strada mai putin aglomerata. Defapt, la un moment dat, am ramas doar noi pe trotuarul ingust. Stiam ca imi aude tocurile care rasunau destul de tare in jur, dar inca nu incepuse sa intre la banuieli. In fond, eram doar o femeie. Ce pacat ca nu stia ca eram si pe jumatate-vampir.
Mi-am retinut un chicotit, dandu-mi seama ca starea de suparare mai inainte disparuse la idee unei vanatori. Dupa cateva minute, politistul a inceput sa intre la banuieli pentru ca am simtit o incordare in aer si am putut vedea cum mareste pasul. In sfarist avea sa devina mai interesant.
Nu m-am grabit sa il ajung, ci l-am lasat sa aiba un avantaj. Oricum, odata ce va incepe sa alerge, ma voi lua dupa el, deoarece nu puteam rezista unei curse. Mereu fusesem amatoare de viteza, iar o prada care alerga din calea mea era ceva senzational pentru mine. Nu puteam sa rezist.
Am asteptat relativ putin, caci, in scurt timp, omul a inceput sa alerge atat de tare, de parca venea moartea dupa el. Poate chiar asa era. Mi-am incordat toti muschii, am zambit multumita si am inceput sa fug dupa el, la viteza unui om normal, doar pentru a nu inchiea vanatoarea prea curand.
Totusi, barbatul mi-a cam stricat cheful deoarece a luat-o spre stanga, inceracand sa ocoleasca si sa se reintoarca pe o strada principala. Nu puteam sa risc sa imi scape, asa ca m-am luat dupa el, la viteza mea de vampir, de aceasta data, scransind din dinti la gandul ca imi strica tot cheful.
In mai putin de un minut, ajunsesem langa el, iar peste cateva secunde, eram amandoi in spatele unei fabrici, cu coltii mei infipti in gatul lui. Sangele mi-a invadat corpul, dandu-mi putere, potolindu-mi setea, care, incepuse sa se retraga undeva acolo, inauntrul meu. Stiam ca trebuia sa ma opresc peste cateva secunde, dar pur si simplu nu puteam. Sau mai bine zis, nu vroiam.
Era riscul sa il omor, dar ceva dinauntrul meu striga: Ce conteaza? Avea dreptate. Oare chiar conta? Era doar un om dintr-atatia altii, doar o prada pentru mine.
Apoi, mi-am amintit de gandurile mele de acum o ora, de remuscarile mele si am inceput sa slabesc stransoarea. Pentru mine nu conta daca traia sau murea, dar stiam ca avea o viata si oameni carora le pasa de el.
M-am indepartat de el, stergandu-ma la gura cu o batista complet alba. Nu ar fi trebuit sa imi pierd controlul in halul ala, dar pur si simplu imi era prea sete. Totul fusese din neatentia mea pentru ca ignorasem necesitatea de a ma hrani. Daca asta ma facea mai putin periculoasa pentru cei din jurul meu, atunci ar fi trebuit sa iau mai in serios nevoia de sange si sa mananc mai des.
Cand am vrut sa ies de pe starduta care ducea la fabrica, am auzit ceva. Pasi. Pasi mici si delicati, dar nu indeajuns de inceti pentru urechile mele. Apoi, un mic fosnet, o rochie cel mai probabil. Un om. Nu era un vampir deoarece bataile inimii erau mai mult decat evidente. Se apropia destul de repede si nu intelegeam de ce mai zaboveam acolo. Chiar vroiam atat de mult sa risc sa fiu vazuta de cineva langa un om secat de sange? In ultima vreme parca faceam totul pe dos.
Din pacate, statusem prea mult in loc, asa ca atunci cand zgomotul devenise periculos de apropiat, stiam ca nu mai are rost sa fug. Persoana care venea era la jumatate de metru de mine si ma vedea indeajuns de clar cat sa raporteze politiei, in ciuda lipsei de lumina de pe straduta.
Nu a asteptat invitatie, ci si-a ridicat mainile in aer, formand discuri de lumina si aruncandu-le spre mine. Nu stiu de ce, dar nu am fost surprinsa, ci din contra, parca ma asteptam la asta, asa ca m-am ghemuit si m-am ferit din calea atacului. Apoi, am impins-o in niste tomberoane si am luat-o la fuga. Eram prea rapida pentru ea.
In urma, am auzit cum se ridica si cum bataile inimii i se accelereaza, iar cu coada ochiului am reusit sa vad discurile stralucitoare, care emanau putere, ratandu-ma la milimetru. Era destul de buna.
Nu am privit inapoi, pentru a vedea ce mai are de gand, ci am continuat sa fug, intrebandu-ma cat mai aveam sa o tinem asa. Reusisem sa retin semnalmentele ei, desi o vazusem doar o clipa. Scunda, destul de plapanda, cu ochii caprui plini de ura si cu parul lung, auriu, care se revarsa in jurul ei. Oricat de puternica ar fi fost, cu un asemenea trup nu ar fi putut sa ma ajunga din urma. Comparativ cu ea, eu aveam comformatia si agilitatea unei pantere.
Totusi, nici nu ma gandeam sa ma opresc. Din nefericire, am fost obligata cand, in fata mea, a iesit parca din perete, un tanar cam de aceasi varsta ca mine(daca ne gandim la cea umana), inalt, cu parul brunet cazandu-i rebel pe fata si cu un zambet ironic. Ochii lui erau negrii, intuencati, dar cu tente evidente de albastru inchis.
Am stat acolo, ca o proasta, gandindu-ma intruna ca ceva nu era in regula cu el. Sau cel putin cu ochii lui. Apoi, dupa ce mi-am revenit din acel moment de hipnoza, absolut stanjenitor, mi-am ingustat privirea, strangand din pumn, pana ce unghiile mi-au intrat adanc in carne si am marait sonor. Putea vedea si singur ca eram incordata si deloc dispusa de joaca, dar el doar s-a multumit sa ranjeasca si sa spuna pe un ton batjocoritor:
-Nu e bine sa umblii singura noaptea. S-ar putea intampla multe lucruri rele.
-Imi e o frica de mor. am scuipat eu cuvintele privindu-l in ochi.
-Atunci se pare ca cineva va trebui sa te opreasca.
-Oh, si tu vei fi acela?am ras eu mimand amuzamentul. Nu ma distram deloc si eram extrem de nervoasa pe tipul asta. In schimb, el doar statea rezemat lejer de un perete, aratand clar ca nu stia cu cine se pune.Dar daca tot tii sa ma opresti, da tot ce-ai mai bun in tine. am adaugat eu, invitandu-l automat la lupta si trecand pe langa el, in ciuda faptului ca isi tinea un brat lipit de celalalt perete. I-am surprins zambetul amuzat. Apoi, s-a dezlantuit iadul.
Intunericul m-a cuprins ca o perdea de fum. Si nu era doar acel intuneric pe care il vedem noaptea, ci unul gros, ca un fel de ceata, care se misca in jurul meu si care ma ametea. Auzeam glasuri necunscute, vedeam din cand in cand strafulgerari de lumina rosie, dar in rest pluteam in neant. Era o combinatie de durere si tristete, materializate in acelasi timp.
Nu am urlat. Trebuia sa o fac, bunul simt asa imi zicea, dar experienta preluase controlul. In ciudat faptului ca simteam cum ceva se misca in jurul picioarelor mele, de parca ar fi fost maini sau si mai rau, oameni, am incercat sa ma concentrez la crearea unui atac. Nu stiam ce puteam pati daca zaboveam prea mult pe acolo.
Mi-am relaxat muschii, mi-am deschis mintea si am atins pandantivul, eliberand forta. Puterea pe care o emanasem, disipase intunericul din jur si am putut vedea pentru o clipa uimirea de pe chipul barbatului din fata mea. Apoi, si-a retras ceata sau ce-o fi fost inauntrul sau si a zambit cu adevarat amuzat. Nu puteam intelege acea sclipire multumita din ochii lui, dar era reala, aproape palpabila.
Nu am avut timp sa mai stau mult sa mai analizez reactiile lui pentru ca a aparut si fata de mai inainte, aruncand de data asta sfere de lumina spre mine si propulsandu-ma in peretele fabricii.As fi putut riposta, dar pierdusem timp pretios studiind fata prostului ala, asa ca fusesem luata prin surprindere. Sa-mi fie invatatura de minte.
Din cauza fortei loviturii, am spart peretele si am fost aruncata inauntru, pe cateva ziduri daramate. In ciuda situatiei inedite, mintea mea functiona extrem de bine, memorand totul, examinand situatia si punand la cale un plan. Cred ca trebuia sa ii multumesc genei provenite de la vampiri, desi, nici ca om nu fusesem usor de panicat.
M-am ridicat in genunchi, privind in jur. Cei doi aparusera in fata sparturii, privindu-ma atenti. Mi-a venit sa le strig: “Sa stiti ca musc!“, dar m-am abtinut admirabil.
Stiind ca nu are rost sa imi bat capul cu ei, am atins pandantivul, zambindu-i barbatului. Daca pana acum i se paruse amuzant, acum chiar ca va deveni nostim, dar pentru mine. Mi-a raspuns zambetului cu un altul, dandu-si seama ce va urma. Poate nu era chiar atat de prost.
Blonda ne privea incurcata, dar si furioasa. Vroia sa termine. Bine atunci. Nici eu nu aveam intentia sa o lungesc prea mult. Desi vanatoarea politistului fusese relativ plictisitoare, nu dorisem chiar atata adrenalina cat capatasem. Mie una, imi ajungea.
Am atins lantul si am rostit, sub protectia luminii lunii:
-Vino, Gothe!
Din pandantiv au iesit fasii de foc si s-au materializat in caldire, creand exact ce stiusem ca vor crea: un urias de foc. Acesta ma privi atent si i-am spus pe un ton amuzat:
-Ia-l pe barbat! Lui ii plac jocurile…
Gothe a inaintat in timp ce brunetul statea si privea incantat scena. Bine facea pentru ca putea fi ultima pe care o mai vede. Apoi, atentia mea a fost capturata de fata. Bun. Mai ramaseseram doar noi doua si lumea intreaga. Mi-am luat pozitia de atac, intocmai ca o pantera, dar ea a stat si m-a privit in ochi, zicand:
-Urasc creaturile ca tine…Voi sunteti cei care ne distrugeti lumea, niste himere dezgustatoare.
-Oh, da? Si voi ce sunteti?Sfinti?Si voi aveti puteri exact ca noi! Am zis pe un ton cat am putut de calm, ignorand faptul ca acum ora si jumatate si eu ma gandisem la asta. Nu era treaba ei.
-Noi nu ucidem cu ele.aproape ca scuipase ea cuvintele
-Nici noi. Cel putin nu toti.
-Va hraniti cu sange.
-Si voi cu animale. E cam acelasi lucru. Avem nevoie de sange pentru a trai.am explicat eu surprinzator de calma.
-Mai bine ne-ati face un bine tuturor si a-ti disparea. tipa fata.
Nu stiu cine se credea ea si ce naiba vroia, dar in orice caz nu aveam sa ii permit acestei Marii Magdalene ale lumii moderne sa imi infiga un tarus in piept. Mai puteam trai fara placerea asta.
Ura din ochii ei aproape ca ma ardea, dar m-am prefacut ca nu imi pasa. Nu aveam timp sa ma joc cu ea. Imi iroseam puterile doar pentru ca ei nu ii convenea randuiala acestei lumi. Sa-I depuna o plangere Lui Dumnezeu. Nu stiu de ce, dar nu prea cred ca i-o va lua in calcul.
Am atacat amandoua deodata. Eu cu puterile de telekinezie, ea cu lumina aceea care, mi-ar fi dat dureri de cap pe timp de zi, dar cum era destul intuneric in jurul nostru, nu prea ma deranja.
M-am descurcat perfect, in ciuda haosului, creat de Gothe care se lupta inflacarat si la propriu si la figurat cu barbatul acela, la care mai contribuiau si stricaciunile facute de atacurile noastre. Simturile mele mult mai ascutite, ma faceau mai agera si mult mai flexibila.
M-am jucat cu blonda cateva minute bune, amandoua parca dansand. Apoi, am simtit, cum ceva se apropie cu repeziciune de spatele meu. M-am ferit, dar in acelasi timp, am fost atacata de o sfera mare de lumina, din fata. Pe loc, am inteles ca fusese o capcana si ca nu mai aveam timp sa ma apar.
Si totusi, lumina nu mi-a inundat trupul, trantindu-ma la pamant, cum ar fi trebuit, ci s-a disipat in jurul meu. Apoi, am vazut o pantera neagra, extrem de frumoasa, cu un clopotel legat de gat, stand in fata mea.
Am zambit si am spus mandra:
-Bravo, Füsun.
Pantera a marait multumita si m-a privit in ochi.
-Ma ocup eu. Ajuta-l pe Gothe. am spus pe un ton calm stiind ce dorea.
Apoi, mi-am reluat pozitia de atac si am zambit multumita. Acum, era a mea. Nu avea rost sa ne mai jucam si sa o lungim prea mult. De dat inapoi nici nu se punea problema. A intrat in hora si acum trebuia sa joace.
Tot ce-am facut a fost un salt lung pana asupra ei. Apoi, mi-am infipt aproape automat coltii in gat si am gustat din sangele care mirosea atat de bine. Gresise pentru ca ma facuse sa-mi irosesc puterile date de sangele politistului, iar acum trebuia sa le reinnoiesc. Cu sangele ei.
Stiam ca sunt privita. Tocmai asta facea jocul si mai amuzant:puteam simti cum brunetul se oprise din lupta si Gothe la fel. Simteam dispretul arzator din privirea lui, dar nu m-am oprit decat peste cateva secunde. Luasem destul.
Ochii mei rosii scanteiau in intuneric cand m-am intors spre ei. Se putea observa de la un kilometru ca eram complet refacuta. Am prins-o de par pe blonda, si am strigat spre brunet, aruncand-o in acelasi timp pe fata in bratele lui.
-I-ati papusa. am spus cand fata era pe cale sa atinga pamantul. Dar n-a facut-o. Tanarul a prins-o excelent de bine in brate si mi-a stricat oarecum tot cheful. Sperasem sa nu o prinda.
Am chemat-o pe Füsun, care, s-a reascuns in intuneric, unde, se simtea in elementul ei. In ciuda a ceea ce ar parea, era mereu langa mine. Eram sigura de asta pentru ca in mintea mea, puteam auzi un sunet incet de clopotel. Plus ca imi era fidela.
L-am trimis si pe Gothe inapoi in pandantiv, stiind ca brunetul nu va mai ataca. Era prea ocupat cu prietena lui, care, trebuia sa recunosc, se refacea destul de repede pentru ca deja intredeschidea ochii.
-Marie, esti bine? L-am auzit intreband cu atata grija incat mi-a venit sa vars.
-Da…cred. Ce s-a intamplat?
Apoi, m-a vazut pe mine si a luat pozitie de atac, dar eu m-am multumit sa dau din cap si sa ma apropii de ea. Avea curaj. Unul prostesc.
Mi-am apropiat fata de a ei, astfel incat sa imi vada ochii rosii, care aproape ardeau si am spus pe un ton dulce, dar al naibii de amenintator:
-M-am hranit cu sangele tau, dar nu ti-am luat prea mult asa ca iti vei reveni. Dar te previn, data viitoare cand te mai prind urmarindu-ma, nu mai stau la discutii. Iti frang gatul intr-o clipa. Vanatoarea de vampiri nu e o joaca, draguto. Unii mor. Ai avut noroc ca nu ai fost tu, acum.
Apoi, am lovit-o cu varful unghiei in frunte, propulsand-o intr-un zid, o alta demonstratie a puterii mele. Vroiam sa o sperii incat sa renunte la prostii. Era un ghimpe pentru toti din specia mea, desi nu unul foarte mare.
Spre surprinderea mea, brunetul ma prinse de mana si ma privi in ochi. Abia acum am putut realiza ca era cu vreo opt centimetrii mai inalt ca mine, in ciuda faptului ca diferenta de varsta dintre noi era de un an, maxim doi.Am vrut sa ma trag din stransoare, dar ochii lui atat de ciudati, ma priveau atenti, iar mana lui statea neclintita pe a mea. Ce as fi vrut sa i-o rup in doua. Apoi, a vorbit cu o voce catifelata, ca a unui leopard:
-Esti pe jumatate-vampir. Nu era o intrebare ci o afirmatie. L-am privit calma, incercand sa vad de unde isi daduse seama. Nu prea existau diferente usor de observat pentru cineva ca el,desi inima mea batea foarte incet, puteam manca si mancare de oameni, dormeam…defapt oscilam intre visare si trezire, eram putin mai umana la sentimente si…cam atat. Sa iasa la soare puteau si vampirii si cei ca mine.
Stiind la ce ma gandesc, a zambit usor si a aruncat in fata mea o pana neagra, care mi-a cazut pe buze. Instantaneu, aceasta a fluturat usor, la contactul cu respiratia mea. M-am incruntat sfidatoare in timp ce el o ridica de pe buzele mele.
-Si ce conteaza? Da, pot respira. Da, sunt un jumatate-vampir, dar ce conteaza? Voi nu ar trebui sa fiti multumiti ca am mai multe slabiciuni?
S-a aplecat asupra mea si a spus:
-Asta face lucrurile si mai interesante.
Era o provocare si el stia ca nu o pot refuza. Am zambit si m-am ridicat pe varfuri pentru a ajunge la nivelul ochilor lui.
-Cu siguranta, am zis incet, dar stiam ca ma auzise.
Apoi, m-am indepartat, inconjurata inca de parfumul lui de menta si vanilie, observandu-i in treacat sclipirea din ochi. Era clar un personaj ciudat, dar avea puteri uimitoare. Ceva imi spunea ca ne vom mai intalni.
Totusi, o intrebare ma zgaria constant pe creier de cand ii vazusem:cati ca ei mai traiesc in acest oras si ce naiba sunt ? Par oameni, dar au puteri prea ciudate...Cert este ca vor veni dupa mine si nu se vor opri pana nu isi vor lua revansa. Era clar ca stiam sa imi fac viata a naibii de incurcata.

_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Lun Aug 02, 2010 12:30 pm

Poi e chiar super scris si nu am observat greseli de exprimare. Ei bine 2 greseli de ortografie am observat: „sutn” si „In sfarist ciudat faptului”
Smile) povestea ma cam duce cu gandul la Bleach, ampiri din Bleach =)) dar pe mine si felul de mancare ma duce gandul la el asa ca No Comment!
Astept sa vad cei mai mult cu acei 2 copii si ceea ce sunt. Mai fakut curioasa:D
bounce
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Sam Aug 28, 2010 9:14 pm

Doi



Privind cartierul mic, plin de case primitoare, m-am simtit brusc, in mijlocul unui film pe care il vezi duminica dimineata si in care poti regasi familia perfecta. Mirosul puternic de sunca prajita si oua, care plutea in aer, aducea cu el imaginea unei sotii zambitoare pregatind micul-dejun, in timp ce sotul citea nerabdator ziarul. Spre fericirea mea, familia la care mergeam nu era una tipica, asa ca nu aveam de ce sa imi fac griji.
Am continuat sa merg, privind atenta totul din spatele ochelarilor de soare. Purtandu-i ma simteam in elementul meu, si asta, nu doar pentru ca ma fereau de lumina slaba a soarelui, la acea ora a diminetii, ci si pentru ca ma ajutau sa trec neobservata printre oameni si sa ii analizez fara nicio retinere.
M-am oprit in fata casei cu numarul opt. Era mica, vopsita intr-o nuanta draguta de galben, cu o veranda frumoasa in fata, plina de ghivece cu flori. Si dinauntrul ei venea acelasi miros de sunca si oua prajite. Poate ca gresisem cand am hotarat ca ei aveau sa fie diferiti.
Am sunat la usa, auzind cum cineva pune o farfurie pe masa si apoi fuge spre intrare. In cateva secunde, in fata mea isi facu aparitia o femeie scunda si zambitoare, cu parul pana la umeri, roscat si carliontat. Ma privi nedumerita, strangandu-si halatul inflorat in jurul corpului.
-Sunt Clara Miller…prietena cu Frank.
Fata ei grasuta se lumina numaidecat, si ma invita inauntru, zicand incurcata:
-Scuza-ma, dar Frank nu mi-a spus ca vii…daca as fi stiut….Oh, dar ce nepoliticoasa sunt. Intra te rog in living. Frank isi serveste ca…Vai, dar ce e mirosul asta?!! Off…sper ca n-am ars iarasi ouale….
Isi trecu mana prin parul si asa destul de incurcat si fugi in bucatarie, lasandu-ma uimita in hol. Nu stiu cum rezistase Frank sa stea casatorit cu ea. Era clar cea mai aiurita femeie pe care o cunoscusem. Intr-un fel, imi amintea de doamna Allbury, o vecina de-a mea de acum o suta si ceva de ani, pe vremea cand traiam in Anglia. Impreuna cu sotul ei serveam masa in fiecare duminica si amandoi aveau grija ca eu sa ma hranesc corespunzator(nu ca ar fi stiut ei ca sunt pe jumatate-vampir), dar din pacate ea era foarte aiurita. O data reusise sa arda cosul cu rufe, iar altadata uitase usa deschisa. Aproape ca ma cuprinse melancolia, amintindu-mi de ea. De-a lungul secolelor mereu intalnisem persoane binevoitoare care ma vedeau ca pe una de a lor. Ma faceau sa ma simt binevenita. Din pacate, fiecare disparuse asa de repede cum venise in viata mea si in final ajunsesem sa trec singura prin acesti ani.
Zgomotul din bucatarie ma readuse la realitate, asa ca am intrat grabita in living, nevrand sa ma gandesc ce reusise sa faca. Dupa parerea mea, unele femei, daca le lasi sa isi demonstreze calitatile casnice, ajung sa fie pericol public. Poate atunci cand Frank se va trezi cu jumatate din casa distrusa, va realiza si el.
Hotarata sa ma gandesc la altceva, am inceput sa examinez pentru prima data camera. Era mare, decorata cu bun gust. Peretii de un galben pal se potriveau perfect cu cele doua fotolii din fata semineului. M-am aseazat pe canapeaua de langa acestea, incercand sa ignor mirosul din aer. Pentru un om ar fi mirosit frumos, in cel mai rau caz a ceva prajit, dar cum eu eram o pradatoare si aveam simturile mult mai dezvoltate, nu puteam ignora inconfundabilul iz pe care il aveau varcolacii. Da…Frank era un varcolac.
Chiar in acel moment, acesta isi facu aparitia in camera, impaturindu-si ziarul. Mi-am dat jos ochelarii de soare, zambind vag amuzata. Ma simteam ca intr-un film. Frank ma privi suspicios si se aseza precaut in fata mea, intr-unul dintre fotolii. Ma cerceta amanuntit si probabil ca se gandea la motivul venirii mele, lucru care ma facea sa rad.
-Ce vrei?spuse el intr-un final.
-Buna dimineata si tie Frank. Esti bine? Ce-ai mai facut? Ma bucur sa te vad….am zis eu cu nota obisnuita de ironie in glas.
Acesta ofta, in semn ca se preda si isi puse ochelarii pe masa. Arata usor obosit, dar in fond cine nu era la ora opt dimineata? Bine….eu, dar nu asta era ideea.
-Stii bine ca am vrut sa trec direct la subiect. Nu stiu ce te aduce aici, dar in orice caz nu e o vizita de curtoazie si in mod sigur imi vei cauza o multime de probleme, asa ca spune-mi o data ce vrei si sa terminam cu asta.
-Dar daca iti zic, imi vei da?am intrebat eu tot la fel de bine dispusa. Poate ca imbufnarea lui Frank i-ar fi uimit pe altii, dar eu deja ma obisnuisem. Majoritatea discutiilor noastre din ultima vreme incepusera pe acest ton.
-Off Clara…stii mi-ai face treaba mult mai usoara daca nu te-ai mai juca.
Ne-am oprit brusc amandoi, cand in camera isi facu aparitia sotia lui, zambitoare
-Ouale sunt in regula. ne anunta ea vioaie. Clara, cu ce te servesc? Nu vrei sa iei micul-dejun cu noi?
I-am zambit usor, prefacandu-ma jenata si ignorand privirea dezaprobatoare a lui Frank. Sotia lui se inrosi la fata si sopti agitata:
-Vai, ce fraiera sunt! Bineinteles ca nu poti lua micul-dejun cu noi….aproape ca uitasem ca tu nu poti…
-Angela,nu o baga in seama pe Clara. Se joaca cu tine. Ii place sa faca oamenii sa se simta prost in fata ei.spuse Frank privindu-ma suparat, dar eu m-am multumit doar sa dau din umeri si sa zambesc neafectata.
-Sunt pe jumatate-vampir asa ca pot manca si altceva in afara de sange, desi nu ma ajuta cu nimic. E mai mult pentru gust. am explicat eu.
Angela zambi intelegatoare, oferindu-mi oua si sunca. Bineinteles ca am refuzat. Nu cred ca as fi putut suporta ceva atat de greu.
-Doar o cafea te rog. am zis eu calma.
Dupa ce iesi din camera, impiedicandu-se de prag(a-i fi zis ca atunci cand stai intr-o casa incepi sa te obisnuiesti cu unele lucruri, dar se pare ca nu era cazul), eu si Frank ne-am privit, reluand discutia:
-Bine. Sa facem cum vrei tu. Nu ma mai joc. Ca sa fiu sincera, am venit aici pentru ca am nevoie de un mic favor.
-Si din atatea cunostiinte nu m-ai gasit decat pe mine?
Am luat ceasca din mana femeii care tocmai se apropia nesigura spre mine si dupa ce aceasta parasi camera, am raspuns neafectata:
-Stii bine ca dupa ce l-am tradat pe Aion, nu prea mai sunt bine-venita in lumea vampirilor, asa ca nu puteam risca sa apelez la cineva de a carui sinceritate nu eram sigura. Tu esti printre singurii care au fost de acord cu razvratirea mea. Daca tu nu ma ajuti, nu mai am la cine sa apelez.
Am luat o gura de cafea, urmarindu-l printre gene pe Frank. Stiam ca se gandeste bine la intelesul vorbelor mele, care erau destul de sincere. Nu avea rost sa ii indrug minciuni, pentru ca amandoi stiam adevarul, singura diferenta fiind ca mie nu imi prea pasa. Bineinteles el nu trebuia sa isi dea seama de asta acum.
Ochii lui caprui se oprira asupra mea, meditand prelung. Apoi, isi trecu mana prin par, evident obosit si ma privi din nou. Reusisem. Expresia fetei lui imi era atat de cunoscuta incat puteam spune cu siguranta ca era convins. Totusi, mi-am pastrat figura serioasa, nevrand sa il fac sa se razgandeasca. Uneori imi placea sa ma prefac. O data chiar m-am dat drept actrita. A fost foarte amuzant.
-Fie…te ajut, dar cand lucrurile devin prea complicate, ma retrag. Ai inteles?
-S-a facut. am raspuns rapid.
-Bun. Acum…ce-ar fi sa imi spui despre ce e vorba?
-Nu intarzii la servici? E deja opt jumate.am mimand ingrijorarea in timp ce priveam ceasul de pe semineu.
-Clara, hai sa fim sinceri. Amandoi stim ca tie nu ti-a pasat niciodata de lucrurile de genul asta si nu cred ca incepe sa iti pese tocmai acum.
-Nu poti sa zici ca n-am incercat sa fiu draguta. am spus eu amuzata
Am invartit ceasca de cafea pe farfurioara, gandindu-ma cu ce sa incep. Probabil ca era mai bine sa ma ocup mai intai de lucrurile simple.
-In primul rand, am nevoie de un apartament si de o poveste, daca ma intelegi.
-Pot sa iti fac rost de un imobil foarte frumos in centru, am cateva relatii si stiu ca banii nu sunt o problema….
Am zambit amandoi. Atunci cand traiesti cinci sute de ani, banii sunt ultima problema la care te gandesti. Aveam un cont al naibii de frumos, dar pe care trebuia sa mi-l desfintez regulat pentru ca nimeni sa nu se prinda, ca….hmmm…traiesc prea mult.
-Dar nu stiu ce ar trebui sa facem cu povestea. Adica….ce a-i vrea sa fii de data asta? Actrita? Designer? Medic?
-Mereu m-a amuzat sa imi aleg o meserie. Cred ca de data asta voi fi arhitecta.
-Si trecutul?
-Ca deobicei. M-am nascut in Anglia, iar dupa ce parintii mei au murit intr-un accident de masina, am venit aici, la unchiul meu. Ah, si de data asta am douazeci si cinci de ani.
-In regula. Altceva?
-Vreau sa imi gasesti un loc de munca la o firma de pe aici.
-Si tu ce vei face intre timp?
-Am de rezolvat mai multe lucruri….am spus ezitand.
-Are legatura cu Aion, nu? Cred ca ar fi cazul sa imi explici si mie.
L-am privit atenta si am oftat. Avea dreptate. Trebuia sa ii explic macar lucrurile care se puteau explica.
-In primul rand, dupa ce imi faci rost de apartament, am de gand sa imi caut o zona in care pot vana in siguranta si cand zic vanat nu ma refer la oameni. Apoi, am sa verific daca mai exista creaturi ca noi pe aici.
-Iti dai seama ca Dublinul e mare, nu?
-Da, dar pot acoperi zona in care ma voi afla. Dupa aceea, voi incerca sa imi fac un plan in legatura cu Aion. Nu stiu daca are de gand sa ma elimine, dar e clar ca are oameni sau mai bine-zis vampiri care ma urmaresc. Inca nu mi-au luat urma, dar e bine sa fiu vigilenta.
-Apropo de asta. Tocmai am auzit la stiri ca azi-noapte la o fabrica de la periferie, s-au gasit mai multi pereti daramati si un stalp distrus aproape complet. Crezi ca are legatura cu cei din lumea noastra?
Am ras vag amuzata si am mai luat o gura de cafea.
-Neh. Aia am fost eu.
-Tu?!
-Da…o tipa m-a atacat azi-noapte in timp ce ma hraneam dintr-un poltist, apoi…
-Te hraneai dintr-un politist?! M-a intrerupse el uimit.
-Da. Din gresala.
-Asta e scuza ta? Din gresala? Puteai fi vazuta!! Defapt, ai fost….cine era fata?
-Hei, nu mai mancasem de trei zile si faptul ca idiotul a fugit cand il urmaream mi-a sporit pofta de vanatoare. Cat despre tipa harbar-n-am. Cred ca un semi-demon pentru ca arunca cu discuri stralucitaore, un lucru tare ciudat. Altfel, nu imi explic. Am adaugat pe un ton nepasator.
-Legat de politist, doar nu te asteptai ca el sa mearga linistit in timp ce tu il pandeai? Si i-a zi-mi despre fata, de unde te cunostea?
-Doar nu crezi ca stiu? Era o proasta mica, plina de incredere care credea ca jucariile ei luminoase ma pot opri. Se pare ca uraste creaturile ca noi….
-Stie despre vampiri si varcolaci? Intreba el ingrijorat
Mi-am rezemat capul de spatarul canapelei simtindu-ma enervant de obosita. Parca trebuia sa ii explic chestii evidente unui copil. Cred ca si daca ma intreba de ce galbenul e galben mi-ar fi placut mai mult ca asta.
-Frank….buna-dimineata!!! Normal ca stie. Adica, sa fim sinceri, fata poate crea discuri luminoase si nu stie despre cei ca noi?! Oricum, nu m-ar fi prins, dar a aparut si partenerul ei care mai mult ca sigur era semi-demon, daca nu chiar demon. M-a trimis intr-un univers intunecat din care de-abia am iesit. Tipul era cu adevarat puternic, desi ca varsta reala parea de vreo douazeci si sapte de ani. Probabil ca avea ani buni de experienta in spate, mai ales ca a observat din prima ca respir foarte incet si a dedus ca sunt pe jumatate-vampir. Ceea ce nu inteleg este ce cautau ei aici si cum de m-au gasit. Problema este ca daca ne mai intalnim, clar nu ma vor mai lasa in pace.
-Daca te-au gasit prima data, o vor face si a doua oara. Ar fi bine sa fii mai prudenta. Nu stii ce se poate intampla.
-Bine sur. am raspuns eu pe frantuzeste fluturandu-mi nepasatoare mana in aer.
Stiam ca pe Frank il deranja atitudinea mea prea delasatoare, dar n-avea rost sa imi fac o multime de griji, daca nu e cazul. Dandu-mi seama ca in mare terminasem de povestit tot ce aveam, m-am ridicat elegant, punandu-mi ochelarii pe ochi.
-Cum dau de tine dupa ce rezolv apartamentul?m-a intrebat el, oprindu-ma din drum.
-Scuze, mi-am uitat cartea de vizita acasa. am replicat eu ironic. Totusi, am adaugat cand i-am vazut privirea dezaprobatoare, iti las numarul meu de telefon mobil.
-Pana atunci te descurci? Adica ai unde sa stai? Te-as invita la noi….
Am ras amuzata, aruncand in graba o privire spre bucatarie. Angela spala vasele intr-un mod lipsit de pericole. Sau cel putin asa parea.
-Scuze Frank, dar oricat as vrea sa iti cunosc “indemanatica” sotie mult mai bine, prefer sa ma plimb prin oras. Totusi, fa-mi rost cat mai repede de imobil. Pana si eu ma pot plictisi de cutreierat strazile.
Am iesit pe usa, salutandu-l in graba si privind strada aproape la fel de linistita ca acum o ora. Se parea ca in mod miraculos il facusem pe Frank sa ma ajute, asa ca imi mai ramanea doar gasirea unui teritoriu de vanatoare si de preferabil si a unei prazi. Totusi, ceea ce nu ii spusesem lui era ca oricat de mult as fi tinut la principiile mele, daca nu gaseam vreo padure la o distanta rezonabila, aveam sa ma hranesc din nou cu oameni. Problema era ca lucrul acesta ma incanta.


_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Dum Aug 29, 2010 9:00 am

Yee ! capitol nou :X
Deci greseli de tastare nu am vazut si nici de exprimare sincer. Mia placut foarte mult personalitatile celor doi soti, mai ales pe cel al sotiei cand nu vroia sa manance si sa enervat:))

E un personaj chiar interesant acest varcolac si sotia lui mai ales ca stie si ea despre ceea ce este sotl ei. Deci ea e umana nu ...hm ar fi tare sa vedem rolul ei de aici in colo.
Semi-demon demoni, uff sa vezi ce batai o sa fie:))
enyway a fost un capitolinteresant, acum sa vedem ce apartamnt i gaseste, ce tupeu pe ea arhitect Smile) sa se mai duca si la munca tztz
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Dum Sept 12, 2010 10:59 am

Trei


Unul cate unul, stropi de ploaie mici si stralucitori izvorara din adancul cerului. Tot unul cate unul, oamenii se risipira aproape imediat, iar pe strada relativ pustie, aparura umbrele pictate in culori jucause, contrastand puternic cu peisajul posomorat.
M-am strecurat printre trecatori, ignorand privirile curioase intalnite la tot pasul. Stiam ca pentru ei era straniu sa ma vada pe vremea asta fara vreo umbrela si pe deasupra, purtand si ochelari de soare. Totusi, in ciuda acestui mic incovenient, aglomeratia stradutei ma facea sa ma simt in elementul meu: o farama dintr-un intreg.
Am intrat in cafeneaua de la colt, nebagand in seama privirile mirate ale personalului, la vederea parului meu ud si a infatisarii neomenesti. M-am asezat intr-un colt, asteptand cafeaua si studiind atenta clientii. Nimeni neobisnuit, dar asta era defapt cheia. Nu avea rost sa ma astept sa apara cativa straini imbracati cu pelerine lungi, care sa se aseze intr-un colt si sa ma priveasca banuitori. Nu. Oamenii lui Aion erau mult mai inteligenti, asa ca trebuia sa ii suspectez pe cei mai simplii si comuni clienti, care nu ar iesi in niciun caz in evidenta.
Chelnerul se apropie timid, turnandu-mi cafeaua. Avea obrajii imbujorati, iar atunci cand l-am prins holbandu-se la mine, sangele ii urca si mai tare, facandu-l sa para o rosie coapta.
Am incercat sa ignor setea care imi ardea oasele la vederea venelor albastrui de pe gatul lui si mi-am concentrat toata atentia asupra ploii de afara. Deobicei imi puteam controla nevoia de sange destul de bine, dar avand in vedere ca acum cateva zile m-am hranit dintr-un politist si ca de atunci nu mai mancasem nimic, gatul ma ardea mai tare, iar corpul era mai incordat ca niciodata.
Mi-am rezemat capul de geamul rece, uitand de asa-zisa mea “ investigatie”.Puteam inchide ochii linistita, caci niciun vampir intreg la minte nu m-ar ataca in mijlocul localului, riscand sa dezvaluie identitatile noastre. Nu…Ei lucrau cu manusi, daca poate fi numita asa, ruperea mea in bucati, intr-o padure, si arderea mea de vie. Desi eram pe jumatate-vampir, si as fi putut fi omorata cu putin efort si prin alte mijloace, asta era cea mai sigura cale, si cea mai dureroasa, pentru mine. Nu ca as avea de gand sa ma las prinsa.
Usa cafenelei se deschise din nou, iar inauntru intra o femeie roscata, imbracata in haine colorate si fardata intens. Dupa ce cerceta amanuntit locul, isi indrepta atentia asupra mea, fluturandu-si mana cu unghii lungi si rosii, in semn de salut. Se indrepta spre mine, aruncand cu nepasare pe masa, geanta din piele de leopard si aprinzandu-si o tigara.
-Ce…vestimentatie obisnuita ai…i-am spus ironic, incercand sa nu o lovesc.
Ma chinuisem sa par cat mai obisnuita si sa scap de privirile uimite ale clientilor, iar ea, s-a imbracat ca un clown, atragand atentia asupra noastra. Era un semn miscator care spunea: “ Aici se intampla ceva”
-Nu am vazut pe nimeni.spuse nepasatoare, dand impresia ca am continua o conversatie mai veche.
Defapt, ceea ce vroia ea sa spuna, era ca nu fusese urmarita. Hotarasem ca cel mai bine e sa vorbim cat mai normal, in caz ca cineva ne-ar asculta. In fond, sa nu uitam ca vampirii au un auz foarte bine dezvoltat.
-Asta nu inseamna ca nu vor veni la petrecere….Poate sunt deja acolo.
Astepta ca ospatarul sa ii toarne cafeaua, si dupa ce acesta inceta sa se mai holbeze la hainele total nepotrivite, se prefacu ca scapa pliculetul de zahar, incercand sa obtina o sansa de a analiza clientii.
-Nu mai conteaza….am spus eu intr-un tarziu, nevrand sa prelungesc prea mult intalnirea. Tocmai mi-am adus aminte ca esti foarte buna la pastrat tacerea…cam cat poti?
Rase amuzata de jocul meu de cuvinte si uita nepasatoare pe geam. Apoi, ma privi zambind si zise pe un ton incantat:
-Avem cincisprezece minute.
I-am zambit, simtindu-ma in sfarsit mai comfortabil. Maricia era o vrajitoare iscusita, care se ocupa cu diferite treburi murdare. Tocmai aruncase o vraja de tacere, care ii facea pana si pe cei mai iscusiti vampiri sa auda alte cuvinte, total banale, decat cele pe care le vom zice noi.
-Bun…Deci ar cam trebui sa incep, nu?
-Daca vrei, mai asteapta.spuse ironica.
-Sigur nu ai fost urmarita? Adica, cu imbracamintea asta iesi in evidenta de la o posta.
-Stai calma, totul e in regula. In fond, stii ca mereu mi-a placut sa arat excentric. Apropo, tu ai reusit foarte bine sa iti schimbi infatisarea.
Defapt, nu mi-o schimbasem atat de mult, singura exceptie fiind ca acum avea parul buclat lejer, suvita blonda imi era si mai intensa, iar ochii imi erau ascunsi in spatele lentilelor groase si mari, ale ochelarilor de soare. Stiam ca nu era cea mai mare schimbare posibila, dar doar atat am putut face pe moment.
-Te-am chemat aici pentru ca am nevoie de ce ceva…
-Toti au.
-Stii bine la ce ma refer.
-Stiu, draga, chiar stiu, doar ca avem o “ mica” problema, numita Aion. De cand ai furat medalionul lui si de cand ai disparut intr-un mod suspicios, spuse acesta in timp ce privea lantul ascuns sub palton, ai devenit un fel de paria si oricine are legatura cu tine, este urmarit. Ei cred ca vei veni la mine, ceea ce ai si facut deja, pentru a-mi cere un lucru.
-In primul rand, nu ere medalionul lui Aion, in al doilea rand, nu l-am furat, ci el m-a ales pe mine. Am replicat privind-o cu repros.
-Situatia ramane la fel, oricum ar fi.
-De aceea am nevoie de o Biblie a mortilor….
Maricia trase un fum, privindu-ma surprinsa. Stiam ca ii statea pe limba sa intrebe de ce vroiam un asemenea obiect, dar experienta isi spunea cuvantul. Intr-o meserie ca a ei, nu poti supravietui si la propriu si la figurat, decat daca nu iti bagi nasul in treburile altora.
-Asta te va costa…spuse intr-un tarziu, stingand tigara.
-Nu e o problema…
-Ba da, este. Pentru ca nu ma refer la acel “cost”. Ma intrerupse zambind si facand in aer semnul ghilimelelor, un obicei prost de-al ei, care ma enerva la culme.
-Ce vrei in schimb?
-Nu e vorba despre ce vreau eu…Sa-ti explic. Am un client, care are nevoie de ceva, si daca ii dau acel ceva, imi va da o multime de bani, cu care, eu iti pot face rost de Biblie…
-Si ce este acel ceva?am intrebat ingrijorata de raspunsul care ar putea veni.
-Un ochi din aur, inchis intr-un cufar al Lamelor.
-Vrei sa fur ceva ce apartine Stralucirilor? Cred ca ai innebunit…
Am privit-o prostita, incercand sa imi revin de pe urma socului.Stralucirile erau niste creaturi foarte puternice care pazeau obiecte magice cu puteri nemaivazute. Sa incerci sa furi ceva de la ele, era o adevarata nebunie.
-Tu chiar vorbesti serios.
-Cam asa…
-Macar pot sa stiu si eu la ce foloseste acel ochi??am intrebat nervoasa
-Nu stiu nici eu.
-Adica nu vrei sa zici. Am inteles. Sa zicem ca accept…Cand voi primi Biblia?
Maricia zambi si spuse bine-dispusa:
-Cand vei aduce ochiul. In momentul in care il ai, imi dai de stire si stabilim detaliile.Daca aste e tot….
Am probat, lasand-o sa ridice vraja si terminandu-mi cafeaua. Roscata pleca aproape imediat, in timp ce eu am mai asteptat cateva secunde, vrand sa verific daca cineva o urmarea. Totusi, nimeni nu pleca dupa ea din cafenea, asa ca ori ma vor urmari pe mine, ori inca nu stiu unde sunt.
I-am platit ospatarului, si dupa ce mi-am strans mai bine paltonul, in jurul meu, am iesit din micul local, ciocnindu-ma de un barbat care tocmai intra inauntru. Brunetul ma privi zambind, in timp ce eu i-am aruncat o privire intrigata. Mi se parea oarecum cunoscut, dar gulerul inalt al jachetei lui, ma oprea sa il vad mai indeaproape.
Incercand sa ignor faptul ca inca ma mai privea, am luat-o de-alungul strazii, gandindu-ma la noua mea misiune.



_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4


Ultima editare efectuata de catre Smile:) in Dum Dec 19, 2010 8:56 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
ale



Mesaje : 1
Data de inscriere : 11/12/2010

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Sam Dec 11, 2010 8:06 pm

sincer mie nu imi place sa citesc.............dar tot ceea ce scrii tu e Genial.....daca am prmi si la scoala asa ceva as citi din placere nu din obligatie...bv saby .........astept urmatoru capitol:X:X::X:X:X:X
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
BlueRose

avatar

Mesaje : 65
Data de inscriere : 14/08/2010
Varsta : 22
Localizare : Timişoara

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Joi Dec 30, 2010 2:07 pm

Foarte frumos si interesant !
Primul capitol ma duce si pe mine cu gandul la Bleach Laughing , iar ultimul la...nu stiu, dar e ceva ce am vazut mai demult.
De ce am impresia ca brunetul cu care s-a ciocnit e cel din primul capitol... Rolling Eyes
Oricum, spor la scris si multa inspiratie in continuare Wink Pana aici e f reusit si sunt sigura ca asa va fi in continuare !
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Album de amintiri   Dum Mai 06, 2012 7:39 pm

O__O why you no continue whyy Sad( ??
Imi plac personajele. Imi place felul in care descri actiunea si personalitatea ei. Ce naiba :Smile) toti viasm sa fim cam ca ea. E deasuprea steorotipurilor ce le intalnesti in toate ficurile. Este actiune, mister, intuneric.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Album de amintiri   

Sus In jos
 
Album de amintiri
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Smile:) :: My little word :: Fan fictions-
Mergi direct la: