E un forum pt cei care vor sa zambeasca chiar daca le vine sa planga.... E un forum unde se vor putea descarca emotional, unde isi vor putea lasa imaginatia sa zboare..... E un forum care este "ridicat"pe baza devizei: Rad cand imi vine sa plang
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  GalerieGalerie  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Iubire printre randuri

In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1, 2
AutorMesaj
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Iubire printre randuri   Dum Aug 29, 2010 5:13 pm

XI. Griji



- „Grija este asemenea copiilor, cu cat o hranesti mai mult, cu atat creste mai mare.”
Beatrice ma privii pierduta, evident neatenta la ce spusesem. Nu m-am mai obosit sa repet citatul, ci mi-am indreptat atentia spre multimea de flori din coltul camerei. Trandafirii se ofilisera deja, dar buchetele formate din irisi, lalele, crini sau lacrimioare, ramasesera la fel de frumoase ca in prima zi.
Am zambit binedispusa, incercand sa imi gasesc o ocupatie. Statul la pat devenise atat de plictisitor, incat citisem deja trei carti, câteva dosare aduse de Alice si rezolvasem toate integramele pe care pusesem mana. Evitam sa ma uit la televizor sau sa rasfoiesc revistele, in primul rand pentru ca subiectul reportajelor eram eu, dar si pentru ca Josh si Beatrice imi interzisesera asta. Erau hotarati sa nu am posibilitatea de a ma gandi la ce se intamplase si pareau sa creada ca voi sta cu ei, in siguranta, toata viața….Ma rog, poate nu toata viața, ci doar pana voi renunta la mult mediatizatul caz in favoarea linistii vietii cotidiene. Ceea ce nu stiau sau mai bine zis, nu vroiau sa auda, era faptul ca nu aveam nevoie de parerea lor pentru a hotari ce e de facut.
Blonda isi privi ceasul, apoi isi indrepta privirea spre tava cu mancare. Stiam ce avea sa urmeze si fara a mai fi nevoie sa ii aud vocea ingrijorata:
-S-a facut tarziu…Ar fi cazul sa iti dau sa mananci pranzul, mai ales ca in ultima vreme nu te-ai hranit cum trebuie.
Toata fericirea mea, si asa in cantitati mici, se sparse ca un balon de sapun, iar iritarea ii lua locul cu usurinta. Am avut nevoie de toata vointa pentru a nu-i spune ca singurul motiv pentru care refuzasem sa mai mananc atata, era din cauza ca nu puteam sa-i suport ingrijorarea.
Zilele mele de odihna devenisera un chin, deoarece ea si Josh incepusera sa se comporte mult prea protectiv cu mine si sa joace rolul parintiilor, asta implicand luarea deciziilor, ignorarea ideilor mele si tratarea mea de parca as avea trei ani.
-Pot sa mananc si singura, dar nu vreau. Nu mi-e foame. am inganat eu in cele din urma.
Blonda nu ma baga in seama, ci indrepta furculita spre gura mea, zicand:
-Haide, doar o gurita mica….
-Be, nu sunt un copil….Si am zis ca nu vreau.
-Uite…Brenda gateste superb. A facut un orez delicios. Ia o gura…
-Am zis ca nu vreau! Am tipat eu atat de tare, incat nu a mai putut pretinde ca nu m-a auzit. Ma privi socata, de parca as fi zis ca vreau sa fug in lume cu un cantaret, fara sa ma mai intorc vreodata. Adevarul era ca as fi plecat si tarandu-ma, numai sa nu ii mai vad privirea plina de grija.
Intr-un final, realiza ca e alegerea mea, asa ca puse pe masuta farfuria si zise pe un ton resemnat:
-Fie…cum vrei tu. M-am chinuit doua zile sa trec de jurnalistii de la poarta, care parca au innebunit, doar ca sa ma asigur ca vei avea tot ce iti trebuie. Pe deasupra, am stat non-stop cu tine, ti-am dat de mancare, ti-am tinut de urat….
-Daca aia numesti tu tinut de urat…
-Dar m-am satuart de nazurile tale…Asa ca renunt. Continua ea fara sa ma mai bage in seama.
Am privit-o socata in timp ce iesea pe usa, intrebandu-ma daca era normala cumva. Adica tot eu fac nazuri? Eu care i-am zis ca pot manca singura, care chiar am indemnat-o sa isi vada si de viața si care am refuzat initial sa stau la ei, doar ca sa nu ii incurc. Tot eu eram cea rasfatata? Unde era dreptatea?
M-am ridicat nervoasa din pat, incepand sa imapchetez. Daca ea credea ca am sa ii suport isteriile doar pentru ca incearca sa fie buna cu mine, atunci cred ca mai avea mult de asteptat. Ii eram recunoscatoare pentru tot efortul, dar daca vroia sa ii fac o statuie, atunci nu si-a gasit proasta. Nu eu ii cerusem sa se sacrifice pentru mine sau sa ii suporte pe jurnalisti. Credeam ca se obisnuise deja cu obsesia lor pentru vedete, dar se pare ca ma inselasem amarnic.
Chiar cand verificam daca nu am uitat nimic, usa se deschise incet, in prag facandu-si aparitia Josh. Ma privi surprins si nu putu sa nu se incrunte la vederea valizelor. Aproape ingrozit, ma prinse de mana si ma intreba raspicat:
-Ce Dumnezeu faci?
-M-am certat cu Beatrice…Vreau sa plec acasa.
-Ai innebunit? Nu poti face asta! Nu am sa te las…
Mi-am tras mana din stransoare si am simtit cum tot snagele imi urca in obraji. Nu eram jucaria lor de plus pe care sa o ingrijeasca si pe care sa o puna unde vor ei.
-Tu nu ma lasi? TU?! Am tipat aproape ca o isterica…Toata scena aceasta mi se parea atat de ironica incat daca nu as fi fost asa pornita, m-ar fi bufnit rasul.
-Nu pot suporta sa…incepu el, usor speriat de reactia mea, dar era prea tarziu. Toata furia mea era indreptata in rafale asupra lui, o mica parte din mine dorind sa il faca sa sufere, sa se simta umilit, sa il loveasca in punctele slabe.
-Tu nu suporti? Eu am fost cea care a zacut in mijlocul drumului, orbita de soare si accidentata de o masina. Eu era sa mor si inca ma mai mir ca am supravietuit, dar se pare ca tot tu esti victima! Incredibil! Nu stiu cum v-am suportat si doua zile…Nu va vedeti?! Va purtati de parca as avea trei ani. Grija voastra ma scarbeste.
Am ramas amandoi in mijlocul camerei, asteptand parca dupa un semn ca putem reveni la normal. Cuvintele mele isi facusera loc adanc intre noi, cauzand rani care, mai mult ca sigur ca nu vor putea fi vindecate complet niciodata.
Usa camerei se deschise pentru a doua oara, iar in camera isi facu aparitia asemeni unui zeu, Michael, care ne studie atent pe amndoi. Josh tresari speriat, si il intreba pe un ton ravasit:
-S-a intamplat ceva?
-Asta ma intrebam si eu…V-am auzit tipand si Be m-a rugat sa merg sa vad daca sunteti ok. Daca v-am deranjat…
Dar inainte ca vreunul din ei sa mai zica ceva, am preluat firul conversatiei, vrand sa plec cat mai repede de acolo:
-Nu ne-ai deranjat. Eu plec.



_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Iubire printre randuri   Dum Aug 29, 2010 7:54 pm

Wow!
Pot spune ca.................................................................Mai surprins!
Ce ? Unde ? Cine? Cum?
Beatrice?
S se certe cu beatrice? Wow ma scochat imi venea sa imi dau o palma!Smile) ESTI GENIALA
Smile) nota 10 pe buneee
A fost genial capotolul intro continua schimbare starea si cum sau certat chiar cred ca tiai stors creieri pt un motiv de cearta!
Esti idolu meu pt asta Smile)))))))))
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Bloom

avatar

Mesaje : 4
Data de inscriere : 31/08/2010
Varsta : 22
Localizare : In your face!

MesajSubiect: Re: Iubire printre randuri   Mar Aug 31, 2010 3:11 pm

Extraordinar! Imi place foarte mult ficul tau. Am citit primele capitole pe alt forum , dar acolo nu ai mai continuat si ma bucur ca mi-ai dat forumul asta. Este un fic grozav. Naratiunea, descrierea si dialogul se imbina perfect!
Pur si simplu il ador pe Michel. Toate personajele sunt conturate foarte frumos.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol.
Kissu` and gambate :-*
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Smile:)
Admin
avatar

Mesaje : 247
Data de inscriere : 27/03/2010
Varsta : 22
Localizare : Oradea,Bihor

MesajSubiect: Re: Iubire printre randuri   Sam Sept 18, 2010 3:07 pm

XII. Incertitudini


Ma certasem cu cei mai buni prieteni ai mei. Acesta era singurul gand care imi trecea prin cap in momentul acela, iar improbabilitatea lui era atat de mare, incat aproape ca ma bufnise rasul.
Adevarul era ca inca nu trecusem de socul acestei descoperiri. Niciodata nu le spusesem asemenea cuvinte care sa ii raneasca si sa ii indeparteze de mine. Partea cea mai oribila din toata aceasta afacere, era ca nu imi parea rau. Stiusem demult ca venirea mea la ei avea sa creeze asemenea certuri, datorita parerilor diferite pe care le aveam. Defapt, totul fusese o problema de timp, pana cand eu aveam sa imi pierd cumpataul si sa ii ranesc intr-un asemenea hal, in special pe Josh.
Gandindu-ma la el, in minte imi reveni fata umita si ravasita, de parca i-as fi tras un pumn. Intr-un fel, ceea ce facusem fusese mai rau. Probabil ca distrusesem o prietenie de o viața, si nici macar nu eram pe deplin constienta de asta.
Zgomotul facut la deschiderea portierei ma trezi la realitate, asa ca mi-am concentrat toata atentia pe chipul linistit a lui Michael. Ajunsesem sa fiu adusa acasa de el, simtindu-se oarecum raspunzator pentru siguranta mea. Partea proasta era ca rugaciunile jurnalistilor fusesera ascultate si cel mai probabil ca maine, vor aparea in reviste titluri de genul: „Isabella Hamilton dusa acasa de celebrul Micahel Carter, dupa o recuperare de câteva zile la vila prietenilor sai.”
In mod ciudat, nu imi pasa. Eram atat de uimita de intamplarile din ultima ora, incat fanatismul jurnalistilor mi se parea chiar o prostie. Defapt, asta si era, doar ca fara sa vreau, mereu imi facusem griji sa nu se scrie neadevaruri despre mine. De parca as fi putut sa ii opresc.
Am iesit din masina si m-am indreptat spre scara blocului. Vroiam sa ajung cat mai repede in camera mea si sa ma odihnesc cat pentru o viața intreaga. Defapt, nu as fi avut nimic impotriva daca as fi ramas pe veci, singura, in acel apartament. Stiu ca era o prostie, dar vroiam sa ma indepartez, pentru un moment, de toti si sa uit cat de nemernica fusesem.
Cand am ajuns la a doua treapta, am simtit cum incep sa amtesc si cum imi pierd ingrozitor de repede echilibrul. Primul meu gand a fost ca voi muri. Aveam sa dau cu capul de balustrada si apoi tot chinul din ultimele saptamani avea sa dispara intr-o secunda. Poate ca asa ar fi fost mai bine….
Michael m-a prins de mana in ultimul moment, sustinandu-mi intreaga greutate. Era speriat, se vedea asta pe chipul lui frumos sculptat si nu am putut sa nu ma bucur intr-un mod ciudat de faptul ca reusisem sa ii distrug calmul imbatabil.
I-am multumit scurt si am vrut sa continui urcatul, dar barbatul continua sa ma tina ferm, oprindu-ma din mers. Am ramas amandoi acolo câteva secunde, si abia dupa aceea am realizat ca tremuram toata si ca eram alba la fata ca hartia. In asemenea conditii, bineinteles ca nu avea de gand sa ma lase sa ma fortez.
-Isabella….numele meu rostit de brunet, suna atat de placut, incat nu m-am putut abtine sa nu tresalt de bucurie. Isabella, relua el, drumul ti-a facut rau. Cearta la fel. Nu te pot lasa in halul asta, hai mai bine sa mergem sa mancam ceva, ca sa prinzi puteri.
-Sunt bine..
-Nu, nu esti.ma intrerupse el, incruntat. Nu are rost sa te prefaci, pentru ca iti faci mai mult rau. Hai mai bine sa mergem la restaurantul asta mic, de la coltul strazii.
Am incercat sa mai zic ceva, dar vazand privirea lui hotarata, mi-am zis ca ar fi cazul sa il ascult, mai ales ca ii mai refuzasem o data invitatia. Vazand ca sunt de acord cu el, macar o data in viața, zambi incantat conducandu-ma spre capatul strazii.
Restaurantul „Majestic”era in ciuda numelui destul de rafinat, un mic local, decorat cu gust, care servea printre altele si mancare cu specific frantuzesc.
Imediat ce am intrat, un chelner se indrepta zambitor spre noi, si dupa ce schimba câteva vorbe cu Michael, ne conduse la o masa dintr-un colt, ferita de privirile oamenilor.
Nu stiu daca mereu facea asa, dar cert este ca brunetul era un client fidel al acestui restaurant, din moment ce chelnerul ii cunostea atat de bine obiceiurile.
Simtindu-ma din ce in ce mai slabita, m-am asezat pe scaun si i-am facut semn lui Michael sa comande ce vrea el. Dupa ultimele zile in care nu mancasem mai nimic, sperand ca voi scapa de prezenta lui Beatrice, era bine-venit orice fel de mancare.
Imediat dupa ce comanda fu luata, brunetul isi indepta atentia spre mine, zicand usor ingrijorat:
-Cum te mai simti?
-Am avut si zile mai bune…
-Trebuie doar sa te odihnesti….
-Michael, nu e vorba despre asta, l-am intrerupt eu obosita. Nu mai puteam suporta greutatea din sufletul meu si trebuia sa i-o spun cuiva. Defapt, daca ignor faptul ca sunt foarte slabita, totul e bine, dar problema este ca ma simt ca o nemernica, dupa ce i-am zis lui Josh si lui Beatrice.
-Stii ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa te descarci. Eu nu zic ca iti dau dreptate, adauga rapid cand vazu ca vreau sa spun ceva, ci doar incerc sa iti explic ca nu intotdeauna ii poti multumi pe toti. Uneori, oamenii se mai ranesc unii pe altii, fie ca vor fie ca nu vor. Josh te va ierta, asta e un lucru de care sunt sigur. Si Beatrice.
Cuvintele lui calde si pline de adevar, mi se strecurara in suflet, facandu-ma sa ma simt mai bine. Intr-un mod ciudat, grija lui Michael mi se parea atat de naturala si de fireasca, incat nici nu ma mai gandeam la ea ca la o povara, ca si in cazul prietenilor mei.
-Se pare ca ai castigat.am spus eu intr-un tarziu, in timp ce luam o gura din mancare.
Brunetul isi ridica privirea, razand amuzat si intreband:
-Ce am castigat?
-Pai…m-ai mai invitat o data la restaurant, dar te-am refuzat. Se pare ca tot cum ai vrut tu a iesit.
-Din cand in cand, mai da norocul si peste mine, Oricum, aveam de gand sa te mai invit.
-Si de ce n-ai facut-o? am intrebat inrosindu-ma instantaneu. Nu se cuvenea sa pun intrebari asa directe, dar curiozitatea si nerabdarea ma rodeau in interior.
-Pai…sincer sa fiu, m-am gandit mult la ce mi-ai zis, cum ca povestea s-a terminat la miezul noptii…si mi-am dat seama ca nu cred.
Am ramas impietrita, privindu-i chipul linistit si aproape stralucitor. Recunosc ca fusesem dura cu el atunci, dar pur si simplu mi se parea prea mult ca celebrul Michael Carter sa umble dupa fundul meu, o simpla scriitoare. El avea o avere imensa si o prietena foarte draguta de care se putea bucura in voie, pe cand eu ma ocupam de cazuri dure si scriam chestii dramatice. Ce mai viața!
-Nu crezi? Hai sa fim sinceri Michael, eu nu sunt Felicia. Eu nu torc ca o pisica si traiesc intr-o lume plina de bani si de eleganta. Eu nu sunt nici Josh sau Beatrice cu o mie de servitori. Nu, eu sunt Isabella Hamilton, o judecatoare simpla din New York, care se ocupa de cazuri dificile, riscandu-si pielea pentru dreptate, si care in timpul liber, scrie chestii dramatice, pentru a se descarca. Atunci, la petrecerea lui Beatrice, poate ca am parut ca cineva din lumea voastra, dar nu fac parte din ea si nici nu vreau sa fac.
Spusesem mai mult decat planuisem, dar era cazul sa se dea batut. Nu stiu de ce tineam atat de mult sa renunte la acest joc, poate pentru ca vroiam sa imi demonstrez ca toti sunt la fel si ca se dau batuti usor, dar cert este ca asteptam cu infrigurare raspunsul lui.
-Stiu toate astea Isabella…Realizez faptul ca tu nu esti obsedata de bani si de faima si tocmai de asta imi placi asa mult.
Desi am incercat sa ignor ceea ce spusese, m-am inrosit la fata si nu am putut sa nu observ cum a zambit atat de amuzat.
-Tu o ai pe Felicia…
-Nu mai suntem impreuna. E drept ca ea se cam tine dupa mine, dar i-am spus clar ca vreau sa ne despartim.
Fericirea care imi cuprinse corpul la auzul acelor cuvinte, era atat de surprinzatoare, incat nici nu puteam sa imi dau seama de unde venea. Si totusi, simteam cum eram pregatita sa accept ceea ce spunea, fara sa ma mai gandesc la alte lucruri.
-Michael, hai sa facem asa. Asteptam pana eu imi pun in ordine viața si apoi…apoi mai vedem. In regula?
Brunetul aproba si imi adresa cel mai fermecator zambet din lume, facandu-ma sa ma intreb de unde avea atata rabdare. Incercand sa uit ceea ce imi zisese, am schimbat subiectul conversatiei, simtindu-ma dintr-o data mult mai bine.


_________________
Dansez cu pozele vechi sa imi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni vad doar fete straine
Sunt singur ca nu am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche
http://illiweb.com/fa/pbucket.gif?o=4
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mysmileismymake-up.forumz.ro
fake_fate

avatar

Mesaje : 132
Data de inscriere : 10/04/2010
Varsta : 26
Localizare : In Galaxy

MesajSubiect: Re: Iubire printre randuri   Mier Oct 26, 2011 1:10 am

Povestea nu se termina la miezul noptii normal:X:X:X
Tuh mie asa somn ca nam cautat greseli Smile) oricum le vei vedea si vei corecta (ma refer gramatical) si tot zicand despre asta sper sa nu onserve nimeni cate greseli de tastare am eu aici:))
Cemi place la tine este ca nu zici gen: in cap ala se intampla aia in cap ala aia...ci legi povestea placut. Iar personajele sunt distincte, gandesct altfel! Si pentru numele lui Eminescu...GANDESC.
Inainte sa citesc capitolul am fost pe alt forum...si mie dat dureri de ochi!
O ador pe fata asta, are personalitate, isi iubeste prieteni si are o mandrie ce si-o poarta mandra ca un cavaler pe al sau palos si scut:X
Scrieee!!!
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Iubire printre randuri   

Sus In jos
 
Iubire printre randuri
Sus 
Pagina 2 din 2Mergi la pagina : Înapoi  1, 2

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Smile:) :: My little word :: Fan fictions-
Mergi direct la: